Ei bine, uite că a venit şi clipa asta. Da, se pare că am fost lăsat fără blog. O fi hack, o fi din cauza hostingului sau datorită faptului că în ultima vreme mi-am cam băgat nasul prin fişierele php (şi nu numai), rămâne de văzut, deşi 99% sigur problema e a serverului. Iniţial, plănuisem pentru ziua de azi ceva diferit, cu cărţi, sucuri naturale şi fără stress. Se putea? Păi nu prea. M-a sunat azi dimineaţă un prieten să-mi spună că a văzut adresa blogului meu pe ProTV, la ştirile de dimineaţă. Până să găsesc eu postul, s-a dus ştirea. Am căutat eu ce am căutat pe net după capturi, dar până pe seară n-am avut succes. Apoi, pagina albă (însoţită de o eroare 500) mi-a dat vestea că azi planurile mele iniţiale vor fi date peste cap. Cu toate că la un moment dat am abandonat ideea de a mai face ceva pentru “căsuţa mea”, nervii mei erau puşi la grea încercare. Într-un final m-am retras în balansoarul din curte, în compania unei mai vechi cărţi, din care am avut deosebita plăcere de a citi câteva pagini bune. M-a luat somnul, şi în stilul caracteristic, am adormit fără să ştiu exact când. Visul a fost unul liniştitor, care mi-a adus un zâmbet pe buze (Dida, ţine-te bine!):
Eram în Botoşani, în vizită, alături de deţinătoarea acestui blog şi eram la un pahar de pepsi (sau era fanta? nu mai ştiu exact) undeva la o tavernă (de genul celor din Grecia) şi discutam. Râdeam, ne simţeam bine şi mai eram cu cineva (asta nu se spune). În scurt timp am fost întrerupţi de 3 poliţişti comunitari, care ne-au gonit de-acolo, iar când am plecat, n-am făcut-o civilizat. Am început s-alerg, ţinând-o de mână (nu spun pe cine!) şi să râd. Era aşa bine să ştii că eşti liber, că nu te întreabă nimeni de nimic şi că nu dai socoteală pentru faptele tale (bune, evident).
Şi m-am trezit… m-am trezit în ritmul ăla de hip hop (ringtonul de la telefon) şi am zâmbit iar. Nevermind me though (vorba englezului)! Pe lângă asta, ar mai fi o veste pe care aş vrea s-o spun cunoscuţilor mei : 29 martie 2008 - Bucureşti. Blogoree meeting + Concert Hip Hop. Plus încă 2 motive pentru care care îmi doresc enorm s-ajung în capitală (într-un mod sau altul ) .
Ideea e că până îşi revine afaith.eu/blog, Didişor mă primeşte la ea pe blog. Sper să nu fac deranj, să nu stresez şi nici să supăr. Mă tirez de îndată ce-mi refac munca de 5 luni. Mulţumesc din nou
Zâmbeşte :)
Publicat de Dida pe 20th February 2008
Bine dispusă…
Bizar, pentru că ziua de ieri a fost cam… goală, însă dimineaţa-bebe a fost mult prea plăcută, iar dimineaţa-copil cam… răpitoare… Am visat frumos, dar trebuia să sune şi alarma la telefon… (după apelul lui Licu şi o altă încercare de continuare a visului).
…Chiar există vreo metodă de a-ţi continua visurile? Dar visele…?
Jonatan Cerrada - A Chaque Pas
Există şi o variantă în engleză a melodiei, dar păleşte în faţa acesteia…
Il y a des blessures
Qu’on devra oublier
Tellement de ratures
Qu’il faudra effacer Citeşte mai mult »
Văzut aseară, după ora 10. E numai bun de văzut seara, să intri mai bine în stare
Ce pot spune… Visător. O imagine frumoasă în privinţa Raiului, care te face să te întrebi: “Dacă eu am fost om bun (că aşa suntem învăţaţi de mici, eşti bun şi cuminte, ajungi în Rai) şi viaţa asta e aşa grea şi am atâtea probleme şi nu-mi ajung bani şi am 15 guri de hrănit şi tra la la, iar Raiul e atât de frumos cum arată aci în film, eu de ce mai trăiesc?”.
Mai mult, în film poţi alege să mergi în Iad, dacă acolo ţi-e jumătatea sau familia. Ehe… şi credeţi că Iadul e urât? Da, parţial. Până treci de bieţii oameni îngropaţi în… ceva, doar cu capul în afară şi trebuie să calci pe ei ca să ajungi unde vrei. Sinistru, nu? Eh, da` după ce-ţi găseşti perechea şi rămâi cu ea, ai parte de aceeaşi iubire frumoasă. A meritat efortul, nu?
Prin urmare, da, e un film extrem de romantic. Un film care îţi arată că dragostea există, indiferent de vârstă, culoare a pielii (fiul era negru în Rai), de greşelile pe care le faci (ea se sinucise şi de aceea ajunsese în Iad), ba chiar indiferent de moarte. Chiar şi pe tărâmul celor răi, un tărâm al durerii şi al suferinţei există iubire, pe tărâmul morţii.
Îţi insuflă şi un gând din acela: “Wow, aşa va fi după moarte?”, există viaţă şi iubire după moarte. Există… ceva acolo. Nu contează ce. E ceva, măcar nu se termină totul, existenţa noastră, ce suntem, după ce corpul nostru încetează orice mişcare.
Vei menţine gândul până vor veni pesimiştii sau… realiştii şi-ţi vor spune în faţă: Visătorule!
Ieri povestea Tomata cu scufiţă despre un vis foarte neplăcut al ei… Revin aici să scriu ce am visat eu astăzi…
Am visat o persoană necunoscută mie real, dar foarte apropiată în vis… Am dormit până la ora 13:40, m-am mai trezit de 2 ori până atunci şi mereu încercam să adorm repede să visez în continuare. Am reuşit..
Mi-ar plăcea să mai visez persoana aia. Şi mă întreb cum aş reacţiona dacă aş vedea-o odată pe stradă. Poate există în lumea asta… poate cu noroc în România. Poate va fi vreodată posibilitatea ca, nu neapărat în Botoşani, privirile noastre să se întâlnească. Asta ar înseamna să fiu la timpul şi la locul potrivit.
Este asta o situaţie ca cea de pe Discovery, million to one?
Vi s-a întâmplat să visaţi ceva, să continue visul sau măcar persoanele în serile următoare sau să vedeţi pe stradă persoanele visate?
) .
Tags: Blog, somn, viaţa de zi cu zi, vis
Ce pot spune… Visător. O imagine frumoasă în privinţa Raiului, care te face să te întrebi: “Dacă eu am fost om bun (că aşa suntem învăţaţi de mici, eşti bun şi cuminte, ajungi în Rai) şi viaţa asta e aşa grea şi am atâtea probleme şi nu-mi ajung bani şi am 15 guri de hrănit şi tra la la, iar Raiul e atât de frumos cum arată aci în film, eu de ce mai trăiesc?”.
Loading ...
