Avatarul acesta a stârnit multe controverse… După cum se vede, are copyright, e al lui Crusher, pe forumul Wirefree. Bineînţeles că au fost fetele cele deranjate de acest avatar, ele au stârnit discuţia: E ok să-l aibă? Nuuuu, să-i tăiem capul.
Glumesc, nu a fost chiar aşa, însă s-a dezbătut problema. S-a reclamat misoginismul prin acest avatar. La citirea acestui cuvânt, expresia mea era: huh?! ![]()
O luăm schematic, misoginismul reprezintă ura faţă de femei. Sau repulsia. Avatarul ”lansează” o campanie, implică-te, se referă la ambii membri. Şi evident, sexul oral e ceva ce implică 2 persoane, o opţiune a ambilor parteneri.
După câteva replici, s-a ajuns la concluzia că e vulgar. Hm… yeah suuure!
Ce să spun, pe mine nu m-a atins prea mult avatarul ăsta. Adică… nici că m-a deranjat, dar nici că-mi place de mor (avatarul, ce credeaţi?). Sunt eu prea ne-simţită să nu văd vulgaritatea? ![]()
Acum, lăsând deoparte avatarul şi problema cu el, e aşa respingător sexul oral? Adică, de ce sunt persoane care nu au jenă în a recunoaşte că a făcut sex cu X în nu ştiu ce loc, dar când aud de oral, o dau cotită? ”Nu… e vulgar… e misoginism… nu ştiu dom`le… putem schimba subiectul?”
Nu văd de ce trebuie să judecăm pe cineva în funcţie de asta. ”X i-a cerut prietenei sex oral… ce misogin! Numai la el se gândeşte”. Hm? Nu e o chestie de doi la mijloc sau gândesc eu prost? Sunt un cuplu, ei decid până unde merg, când, cum şi unde.
Ajunsă în punctul ăsta, deviez şi spre altceva (ce voi continua probabil mai târziu, în alt articol):
De ce o persoană nu mai e ce era din cauză a ceva ce a făcut? Adică… ceva ce faci (rău de obicei) anulează toate celelalte calităţi ale tale? (sau anulează ŞI alte calităţi). De ce se duce aşa la extrem totul?
Multe întrebări… Promit să le scriu răspuns cât de curând (deşi idei am deja…)
