Că așa sunt eu, mă prinde astenia, mă apucă gândurile ciudate, am chef să fac schimbări și să iau decizii.
Am schimbat tema la blog. Una mai… însorită, mai de primăvară, cu norișori frumoși și cer senin.
Cam atât momentan, mai trebuie lucrat puțin la ea, o să revin mai târziu cu o leapșă ”muzicală”.
Cum v-a prins primăvara? S-a simțit? La mine s-a simțit cu un buchețel de ghiocei care-i viu și acum pe masă și cu ”îmbrățișarea” lui Binky, care e incredibil, mă surprinde întruna. Să mai aud eu că pisicile nu simt când nu ești bine!
Nu-mi rămâne decât să vă urez o primăvară frumoasă, vie, în care să ieșiți din amorțeala iernii și să… simțiți din nou. Doar ce e frumos și sincer!
Pasul 1: Încolţeşte iar ideea. ”Hai mă, strângem ceva să mergem iar la copii?”
Pasul 2: Anunţăm diriginta pentru o mai bună organizare, deja devine ”oficială” treabă, se mai grăbesc lucrurile. Buuun…
Pasul 3: Se strâng bani, jucării, idei. Cine vrea, cine poate, cât poate, cât are. Nicoleta a lăsat-o pe surioara ei (mai mică cu vreo 16 ani decât ea
) fără vreo 4 moţunachi de pluş, Florin a găsit şi el câteva şi uite aşa s-au făcut suficiente pentru fiecare pacheţel.

Pasul 4: Alegerea centrului de plasament. Fiind unul vecin cu liceul nostru, ştiind că anul trecut am fost primiţi cu zâmbetul pe buze (vă amintiţi copilaşul care iubea butoanele, capsele, nasturii şi tot ce era micuţ şi rotund la haine? Şi ce dulce punea degeţelul pe fiecare şi râdea distrat?
), am ales Micul Prinţ.
Pasul 5: O discuţie cu doamnele de acolo pentru a stabili o zi, o oră, numărul de copii, vârstele lor etc.
Citește în continuare… (^_^)