Cândva, mi-a spus cineva să renunț la lumea asta virtuală.
Nu am renunțat.
Dar zilele astea am redescoperit plăcerea de a juca și altceva decât aplicații pe facebook sau solitaire pe telefon.
Am jucat cărți, remi și mima. Primăvară. Ieșire la Ciric. Surprinzător, nu a venit invitația de la un prieten mai apropiat ci de la o colegă de facultate (nu de grupă). O chestie decisă pe ultima sută de metri, trezită la 11 jumătate, la 12 jumătate propunerea, la 14 eram deja acolo. Și la 18 aveau băieții (El și Andrei) tren înapoi spre Galați.
Câteva ore, dar a meritat.
Poți reveni oricând la copilărie, te poți distra la fel de mult ca atunci, chiar dacă nu mai ai 10 ani, poți să te simți bine și printre ”străini”, nu doar cu grupulețul tău și nu doar cei care te cunosc știu cum să te facă să zâmbești sau să râzi. Citește în continuare… (^_^)
Că așa sunt eu, mă prinde astenia, mă apucă gândurile ciudate, am chef să fac schimbări și să iau decizii.
Am schimbat tema la blog. Una mai… însorită, mai de primăvară, cu norișori frumoși și cer senin.
Cam atât momentan, mai trebuie lucrat puțin la ea, o să revin mai târziu cu o leapșă ”muzicală”.
Cum v-a prins primăvara? S-a simțit? La mine s-a simțit cu un buchețel de ghiocei care-i viu și acum pe masă și cu ”îmbrățișarea” lui Binky, care e incredibil, mă surprinde întruna. Să mai aud eu că pisicile nu simt când nu ești bine!
Nu-mi rămâne decât să vă urez o primăvară frumoasă, vie, în care să ieșiți din amorțeala iernii și să… simțiți din nou. Doar ce e frumos și sincer!
Pasul 1: Încolţeşte iar ideea. ”Hai mă, strângem ceva să mergem iar la copii?”
Pasul 2: Anunţăm diriginta pentru o mai bună organizare, deja devine ”oficială” treabă, se mai grăbesc lucrurile. Buuun…
Pasul 3: Se strâng bani, jucării, idei. Cine vrea, cine poate, cât poate, cât are. Nicoleta a lăsat-o pe surioara ei (mai mică cu vreo 16 ani decât ea 
) fără vreo 4 moţunachi de pluş, Florin a găsit şi el câteva şi uite aşa s-au făcut suficiente pentru fiecare pacheţel.
Pasul 4: Alegerea centrului de plasament. Fiind unul vecin cu liceul nostru, ştiind că anul trecut am fost primiţi cu zâmbetul pe buze (vă amintiţi copilaşul care iubea butoanele, capsele, nasturii şi tot ce era micuţ şi rotund la haine? Şi ce dulce punea degeţelul pe fiecare şi râdea distrat? 
), am ales Micul Prinţ.
Pasul 5: O discuţie cu doamnele de acolo pentru a stabili o zi, o oră, numărul de copii, vârstele lor etc.
Citește în continuare… (^_^)
Cândva, mi-a spus cineva să renunț la lumea asta virtuală.
