I know just how to whisper
And I know just how to cry
I know just where I find the answers
And I know just how to lie
Tag-Archive for » iubire «
14
Jan 2008
09
Jan 2008
În caz că ajungi vreodată să îţi spui: ”Of, ce cicălitoare a devenit fata asta a mea…” pentru că încă îşi doreşte fel de fel de dulcegării, chiar şi după ani buni împreună, încă se pisiceşte că aşa are chef sau ca să obţină ceva, întoarce-te puţin în trecut.
Dar în trecutul acela în care EA nu era. În care erai singur. Nu era nici o EA. Tre` să fi fost o astfel de perioadă… Ei bine, atunci nu îţi doreai să fie noaptea cineva lângă tine? Poate doar s-o ţii în braţe şi să adormiţi, poate doar să priviţi un film (ştiu, îţi plăceau cele de groază când EA se cuibărea în braţele tale de frică), poate doar să beţi o cafea împreună dimineaţa sau poate doar să-ţi enervezi prietenii că nu mai ieşi azi la bere, că fata ta ştie să te păstreze acasă, fix atunci…
Mi-a făcut cineva poftă de floricele şi mi-a arătat şi câteva clipuri… Şi îmi trecea prin minte ce plăcut ar fi fost să nu le fi văzut singură…
PS: Dacă vă va ruga vreodată să o ajutaţi la gătit sau ceva, să n-o refuzaţi de orgoliul acela: ”Eu nu am ce căuta cu tigaia în mână”. Nici nu vă închipuiţi ce amuzant poate fi şi cât de ”delicioasă” poate deveni bucătăria.
24
Dec 2007
“Impacientat, se uită la ceas. Apoi la telefon. Şi iar la ceas… mai priveşte o dată în depărtare, având ca ghid linia continuă a bulevardului: poate întârzie. Apoi sună. Oh, în sfârşit, îşi aduce aminte de mine. După 2 minute de vorbit privirea în gol îi trăda zâmbetul şters de pe faţă: făcuse 12 ore pe drum, iar ea îl evita. Simţea cum cerul îi cade pe cap, cum în faţă i se derulează toate momentele grele pe care a trebuit să le înfrunte şi toţi nervii pe care şi-i făcuse doar ca s-o vadă, iar ea să-i spună că nu poate ieşi din casă. Se cufundă în unul din scaunele reci aflate pe peron şi cu fruntea în palme se întreabă dacă a greşit cu ceva? Deja, acum parcă nimic nu mai are sens … “
24
Nov 2007
What dreams may come – 1998
Cu: Robin Williams – Chris Nielsen, Annabella Sciorra – Annie Collins-Nielsen, Cuba Gooding Jr. – Albert Lewis
Văzut aseară, după ora 10. E numai bun de văzut seara, să intri mai bine în stare 
Ce pot spune… Visător. O imagine frumoasă în privinţa Raiului, care te face să te întrebi: “Dacă eu am fost om bun (că aşa suntem învăţaţi de mici, eşti bun şi cuminte, ajungi în Rai) şi viaţa asta e aşa grea şi am atâtea probleme şi nu-mi ajung bani şi am 15 guri de hrănit şi tra la la, iar Raiul e atât de frumos cum arată aci în film, eu de ce mai trăiesc?”.
Mai mult, în film poţi alege să mergi în Iad, dacă acolo ţi-e jumătatea sau familia. Ehe… şi credeţi că Iadul e urât? Da, parţial. Până treci de bieţii oameni îngropaţi în… ceva, doar cu capul în afară şi trebuie să calci pe ei ca să ajungi unde vrei. Sinistru, nu? Eh, da` după ce-ţi găseşti perechea şi rămâi cu ea, ai parte de aceeaşi iubire frumoasă. A meritat efortul, nu?
Prin urmare, da, e un film extrem de romantic. Un film care îţi arată că dragostea există, indiferent de vârstă, culoare a pielii (fiul era negru în Rai), de greşelile pe care le faci (ea se sinucise şi de aceea ajunsese în Iad), ba chiar indiferent de moarte. Chiar şi pe tărâmul celor răi, un tărâm al durerii şi al suferinţei există iubire, pe tărâmul morţii.
Îţi insuflă şi un gând din acela: “Wow, aşa va fi după moarte?”, există viaţă şi iubire după moarte. Există… ceva acolo. Nu contează ce. E ceva, măcar nu se termină totul, existenţa noastră, ce suntem, după ce corpul nostru încetează orice mişcare.
Vei menţine gândul până vor veni pesimiştii sau… realiştii şi-ţi vor spune în faţă: Visătorule!
