Aseară. Frumos… Deşi au avut parte tot de un sunet prost la fel ca la festivalul Verii de anul ăsta în Botoşani, au încercat să facă lumea să se simtă bine.
Se auzeau instrumentele muult mai tare decât vocea lui Mihai, totuşi el încerca să se facă auzit. La mine a reuşit, stând relativ aproape. Cei din spate nu ştiu ce au prins. La început a fost puţină lume, mai apoi, în timpul unei piese a spus: ”mâinile sus şi acolo în spate”, hm… mă întorc, era plin pietonalul acela.
Oricum, superb, mereu o plăcere să-i aud. Şi un clip care-mi place mult, pe lângă melodie:
În sfârşit, din Iaşi. Astăzi au venit cei de la UPC şi-am rezolvat şi problema netului. Mai am un loc lipsă în apartament, dar şi ăsta e aproape rezolvat. Totul începe să se aranjeze.
Tooooootuşi, vreau vacanţă. De fapt nu vacanţă neapărat, ci un loc departe de aici, care să nu-mi mai amintească problemele avute. Chiar mă miram zilele trecute pentru că am simţit pe pielea mea cum e sentimentul acela care te face să crezi că, plecând din mediul normal, din jurul problemelor, fugind poate, te poate “reface”. Poate te înşeli, poate nu dispar problemele, nu se rezolvă, rămân suspendate, dar tu te îndepărtezi un pic de ele ca să tragi aer adânc în piept şi să poţi reveni cu forţe proaspete. Citește în continuare… (^_^)
Îmi place Iaşiul. Poate pentru că mi-am început perioada acolo cu el, poate pentru că îmi place că e viu, plin cu studenţi care se mişcă de colo colo ca furnicile, poate pentru că are mai multe magazine de haine şi inele (ok, aveţi voie să spuneţi acum: femeile… ), poate pentru că îmi place libertatea pe care o citesc în ochii prietenilor, chiar dacă au rămas la fel de aiuriţi.
E o nouă etapă. Puţin complicată încă (ceva modificări cu cazarea), dar în final o să fie linişte şi totuşi… gălăgie. De la râsete. De la ţipete de frică ale blondei la un film cică de groază (oare?) sau ţipete de la pernele luate în cap.
V-am spus că-mi caut colegă de apartament în Iaşi? De preferat să fie studentă la Cuza, că aia e universitatea cea mai apropiată (şi UMF că-i în zonă).
Ce mă enervează pe mine e faptul că repartizările la cămin se afişează foarte târziu. Abia pe 26 septembrie. Săracii studenţi care nu prind cămin, or să umble ca furnicile de colo colo să-şi caute pe ultima sută de metri o gazdă. Şi le rămân 4 zile până la începutul anului universitar. Cool, nu?
Să nu mai spun că a doua repartizare e abia pe 2 octombrie, după ce pe 1 oct. se anulează locurile care n-au fost revendicate.
Dar ce să facem, răbdare…
Dacă e cineva interesat de cazare, să lase un comentariu şi-o să-l contactez eu să povestim detaliile
), poate pentru că îmi place libertatea pe care o citesc în ochii prietenilor, chiar dacă au rămas la fel de aiuriţi.
