N-am mai făcut de mult review-uri la filme deşi încă sunt pasionată de ele. Doar că după ce le vizionam, ori era foarte târziu şi mă culcam, ori aveam lucruri de făcut…

În general trebuie să scriu imediat după vizionare de film, când încă am în mine emoţiile provocate.

Astfel, Children of men mi-a plăcut. În sensul că am luat ca atare filmul şi evenimentele ce se doreau prezentate. Încerc să fiu cât se poate de obiectivă.

Ideea este originală şi te captează. Evoluţia lumii, acţiunea petrecându-se în anul 2027. O evoluţie… ciudată. Pardon, de fapt involuţie, că evoluţie e o dezvoltare în bine, progresivă, favorabilă. Aici nu e aşa. Societatea este distrusă, unul din principalele motive şi cu care se construieşte tema este infertilitatea femeilor. De 18 ani, din 2009, nu s-a mai născut un copil. Şi totul e în dezordine, jumătate de film auzi împuşcături, vezi soldaţi, oameni omorâţi, clădiri distruse de tancuri şi fata cu copilaşul încercând să fugă, să se salveze.

Apare Oana Pellea, în rolul unei ţigănci ce vorbeşte în română şi care are o importanţă vitală, ajută la salvarea singurului copilaş născut în aceea lume ce se duce la vale…

Dacă aş fi subiectivă aş critica modul în care este prezentat viitorul. Pesimismul, involuţia, imaginile care duc cu gândul la secolele de muuult trecute, nicidecum în viitor. Un viitor ce… nu mai are viitor.