Mai e prea puțin din vacanța asta.
Mai e prea mult până îl văd iar.
Mai e prea puțin până când tre să predau o temă și un proiect nașpa.
Mai e prea mult până la vacanța următoare. Sau până la Crăciun.
Mai e puțin până plec la Iași. Și tot puțin până când revin în Botoșani.
Mai e preeeea puțin până la sesiune. Dar o să am o portiță de scăpare pentru botezul nepoțelului meu Răducu. E vedetă deja piticotu. Uite aci!
Și totuși… încă sunt fericită 
Cred că toţi am spus, măcar o dată în viaţă: ”Eeeh, când o să fiu eu mare/când o să fiu eu în situaţia aia, n-o să fac/fiu aşa”.
Te gândeşti la nişte neplăceri cu ai tăi şi spui că tu n-o să fii aşa cu copiii tăi.
Te gândeşti la certurile alor tăi, între ei, şi spui că tu vei şti să gestionezi bine conflictele cu soţul tău.
Te gândeşti la toate ştirile cu violenţă în familie şi spui că tu vei pleca la prima abatere de genul ăsta.
Te gândeşti la divorţul pe care l-ai fi vrut când auzi de cazuri nefericite şi spui că tu nu vei sta cu partenerul doar de dragul copiilor.
Câte din astea (sau altele de genul) se împlinesc? Unde se termină naivitatea? Unde începe răbdarea? Unde se termină?
Cum ştii dacă faci lucrurile bine şi dacă e alegerea cea mai bună? Cum eviţi regretul ulterior? Citește în continuare… (^_^)
…dar poate nu face boom. De la George.
- nu pot scrie de mâţa mea, dar pot scrie de persoanele (puţine…) care încearcă prin ce resurse au (financiare, cunoştinţe) să ajute animăluţe aflate pe stradă şi să le găsească un locuşor într-o familie.
- nu pot scrie de jumătatea mea, dar pot scrie de sentimentul avut când văd cupluri pe stradă, făcând gesturi fireşti, banale poate, şi totuşi… unice, pentru fiecare. Citește în continuare… (^_^)
