Tag-Archive for » facultate «

Rezumat?

Bere gratis.

Aseară. Frumos… Deşi au avut parte tot de un sunet prost la fel ca la festivalul Verii de anul ăsta în Botoşani, au încercat să facă lumea să se simtă bine.

Se auzeau instrumentele muult mai tare decât vocea lui Mihai, totuşi el încerca să se facă auzit. La mine a reuşit, stând relativ aproape. Cei din spate nu ştiu ce au prins. La început a fost puţină lume, mai apoi, în timpul unei piese a spus: ”mâinile sus şi acolo în spate”, hm… mă întorc, era plin pietonalul acela.

Oricum, superb, mereu o plăcere să-i aud. Şi un clip care-mi place mult, pe lângă melodie:

Facultatea e… Citeste in continuare… »

Admitere UAIC 2009

http://admitere.uaic.ro

Un site care i-ar interesa pe noii boboci din toamnă ce vin la Iași și care probabil va fi cunoscut din scoarță în scoarță până la înscrierile din vară.

În perioada 15-16 mai, în Sala Pașilor Pierduți (UAIC, Clădirea principală), între orele 12.30 – 17.00 (Vineri, 15 mai) și 10.00 – 17.00 (Sâmbătă, 16 mai) poți afla mai multe informații despre admitere, precum:

Citeste in continuare… »

Grătaaaar 2B

Primul grătar cu colegii de la facultate. Primul an. Al doilea semestru. Dar e primăvara!
Am plecat la a doua oră de la FAI. O oră a fost mai mult decât puteam suporta. Și eu, și Ana, și Pădure.
Ceilalți au fost mai conștincioși și au rezistat glorios până la sfârșit. Apoi au pornit agale spre Ciric, unde avea loc toată povestea. Citeste in continuare… »

Dragobete în Iași

PhotobucketLiga Studenților Electroniști (LS ETC) lansează un proiect de susținere a sărbătorii de Dragobete, care va avea loc marți, 24 februarie la ora 14:30 în Piața Unirii.

Timp de 5 minute, organizatorii și studenții se vor opri în loc pentru a atrage atenția și a transmite mesajul: “ Deși pare un clișeu, toată lumea ne spune să nu uităm de Dragobete, însă nimeni nu face nimic în acest sens”. Citeste in continuare… »

Categorii: Iaşi  Etichete: , ,  4 Comentarii

Expresii de Linux

Astăzi la laboratorul Sisteme de Operare, vorbeam de Linux, învățam noi comenzi acolo și le aplicam. Una din ele se numește finger, ne spunea proful ce și cum, iar colega mea Adela, super-entuziasmată de Linux afirmă: ”Hai să băgăm un finger!”

M-a bufnit râsul, deși eram atentă la oră, da? Dar mi s-a părut ciudată formularea și imediat m-a lovit râsul. Bine, și entuziasmul ei mă amuza, era ca un copil mic care descoperea ceva interesant într-un cadou împachetat bine.

A, să nu uit și de comanda man (de la manual). Profu zice: ”man-ul e sfânt!” Da… :))

În altă ordine de idei, mă bucur să vă mai anunț că pisicuța din dreapta și-a găsit stăpâno, deci urmează alt animăluț, de data asta un metiș de bichon. Fiți pe fază :d

Categorii: Şcoală  Etichete: , ,  6 Comentarii

Bizi laif

Bizi bizi. De asta nu mai apuc să mai scriu și pe aici.
Să vă povestesc, pe cât se poate de cronologic:

Am fost o săptămână pe acasă, a venit și sora + cumnatul, eu cu Melo, ce mai, veselie mare. În principal din cauza buburuzei mele care ne amuza pe toți că fugea de colo colo prin casă, zgâria florile, le composta, se mai lovea de o măsuță în goana ei, dar nu se oprea de la lupta cu florile doar din cauza unei zgârieturi. Vitează mâța mea, ce credeați? Citeste in continuare… »