E grea viața.

Mă doare să văd cupluri fericite, mă doare să aud că oamenii se despart sau divorțează. Prima parte e ok, îmi va trece și îmi va plăcea să văd din nou iubire în jur, prin parc etc. A doua parte… mă înspăimântă.

Am câteva cunoștințe care divorțează acum, cu copii sau fără, oricum la o vârstă la care nu mai ești nici la începutul tinereții, nici entuziasmat, atunci când mai mult rămâne respectul și ideea de împreună decât iubirea efectiv. Dar mă face să-mi dau seama ce greu este să întâlnești persoana potrivită, să fii sigur că e aceea, să nu te trezești peste 15-20 de ani că nu l-ai cunoscut sau că se schimbă drastic. Să trebuiască atunci să pui punct și… ce faci? Unde apuci să mergi, cum să treci peste ideea că a trecut viața pe lângă tine și să regreți tot ce ai făcut (sau ce n-ai făcut..)?

Mă tem tare… după ce îmi povestea astăzi o doamnă necazurile ei și cum simte că se uită în urmă și n-a făcut nimic cu viața ei, mă tem de același lucru. Că poate voi lua deciziile greșite, că la cum sunt eu și cum mă atașez poate voi alege o persoană nepotrivită, că mă voi trezi singură la un moment dat, că voi regreta tot ce am făcut sau ce n-am îndrăznit să fac.

E bine când ești mic, cu părinții. Aceia nu poți să-i schimbi, dar indiferent cum sunt ei, tot te simți așa puțin protejat că… totul ți-e dat cum e și nu depinde de tine.  Dar mai apoi când începi să-ți alegi tu drumul în viața… De ce nu suntem cumva îndrumați un pic cam cum ar fi dacă..? Văzusem în Friends zilele trecute și mai demult în One tree hill un episod în care ar fi arătat ce s-ar fi întâmplat dacă personajele rămâneam cuplate incorect sau fiecare avea alt job. Așa de tare aș vrea și eu să văd ceva de genul.

E ca în Solitaire, o greșeală cât de timpurie îți face jocul să moară, dar nu imediat, ci la final. Așa și în viață.. ai luat o decizie majoră proastă, ajungi târziu să realizezi că n-a fost bine, iar timpul nu-l mai poți da înapoi, viața nu ți-o mai recuperezi, va trebui să trăiești cu ce ai făcut și ce ai (sau n-ai…).

Cred că de asta se sinucid persoanele mai în vârstă, că nu pot să treacă peste faptul că lucrurile nu au mers cum visăm toți, să fim sănătoși, să avem un job care să ne placă, să ne găsim perechea, să avem copii, aceștia să fie oameni buni și să-i vedem căsătoriți și fericiți. Iar noi… să ne trăim bătrânețea cu persoana aleasă.

Și dacă găsești persoana aia și totul merge perfect, iar printr-un accident nenorocit, ea moare, cum poți trăi cu asta? De ce se întâmplă asemenea nefericiri?

Îmi pun multe întrebări ”existențiale”, mă frământ, mă tem de viață.