Blog Archives

”După” adopţii

PhotobucketTocmai am văzut în Flashpoint un episod în care 2 tâmpiți (părinții biologici ai unui bebel) intră peste oamenii care l-au adoptat pe copil, îi atacă, le ia bebele și fug cu el.

Mă disperă să văd în filme sau uneori la ştiri faze cu adopții de copii/bebeluși la care mama biologică se ”răzgândește” DUPĂ ce l-a dat. Dacă se răzgândește imediat ce l-a dat (gen orele următoare) să spunem că se mai înțelege. Dar tot condamn. Se înțelege pentru că mna, e pusă în fața faptului împlinit, sunt emoțiile și sentimentele din urma unui eveniment care te marchează etc. Condamn pentru că decizia nu a fost de pe o zi pe alta, a avut timp să se gândească, să hotărască singură că asta vrea, la rece, nu cred că a obligat-o nimeni. Și-a pus atunci în calcul tot, și sentimente și rațiune.

Acum, la a doua categorie, alea de se răzgândesc dupa x timp (în luni sau ani), e de neconceput. Deci tu ai avut probleme, nu ți-ai dorit copilul sau pur și simplu nu l-ai putut întreține (bine, la asta mă mai întreb de ce naiba l-ai mai făcut, dar să trecem peste că nu ăsta e subiectul), nu prea contează motivul. Că e întemeiat sau nu.

Ideea e că ai făcut o alegere, să-l dai. Păi scumpo, nu te trezești după ceva timp – când poate ți-ai revenit emoțional, financiar, te-ai maturizat, te-ai căsătorit, s-a găsit tatăl să spună că el de fapt voia copilul când inițial te-a trimis la avort – că vrei înapoi un copil care nu te știe ca mamă și despre care nu știi nimic pentru simplul fapt că… nu l-ai crescut tu! Nu. Nu poți recupera timpul pierdut și nu poți să-i zguduiești lumea lui.

Pe de alta parte, nu ai dreptul să te joci de-a mama-sau-nu cu biata femeie care l-a infiat. Care poate că n-are alți copii ai ei și l-a dorit foarte mult sau poate are și a vrut să dea o viață mai bună și altuia, oricât de străin îi e ca sânge. Cât de minunată e așa o persoană?

So ”man up”, înghite-ți lacrimile și treci peste. Asta dacă vezi că îi e bine copilului și familia aia chiar îl iubește și au grijă de el. E prea târziu să te mai răzgândești acum.

Inca aflu…

Photobucket

Freedom

…cate ceva despre mine. Sau despre cum mai cresc.

Ce am aflat recent pe pielea mea… e ca nu conteaza unde esti (temporar sau nu), ci cu cine esti. Cand spun ca nu conteaza ma refer la ce e mai important.

Am fost la Rasnov recent (da, in final am putut sta dimineata devreme, pe terasa, aer rece), am cunoscut lume noua, pe care o stiam doar virtual, ne-am simtit bine… si probabil asta nu se schimba, indiferent unde eram. Am revenit in Cluj cu o strangere de inima, cu toate ca ma simt ca acasa acum in apartament aici, dar nu conteaza unde esti… :)

A venit toamna, enjoy.

Null.

PhotobucketPentru prima data in viata mea, cred, nu mai stiu ce simt. Sau ce ar trebui sa simt.
Stiu cum ma simt si nu e roz. Pierduta, aiurea, ciudata, speriata, trista, dezamagita, tradata.
E ciudat, pentru ca eu eram persoana “cu sentimentele”. Tot blogul asta e plin de sentimente. Partea cu ratiunea e de multe ori pusa pe planul doi la mine, m-am ghidat mult pe sentimente. Nu stiu cat de bine e asta. Acum vreo doua luni am luat o decizie bazata pe ratiune. Nu pot spune ca a fost cea mai fericita, mi-am cam calcat pe suflet, ma intreb si acum ce ar fi fost daca nu faceam asta, da’ probabil asta e ce trebuia facut. Asa imi zice ratiunea.

Acum… nu mai stiu ce sa fac in continuare. Citeste in continuare… »

:)

PhotobucketSi m-am mutat la Cluj. De ieri sunt instalata complet, tot ieri am ramas singura pana vine colega de apartament, iar astazi, fiind o zi asa frumoasa, am zis sa ies la o plimbare prin Centru.

Mi-a fost lene sa iau masina, de teama ca nu gasesc parcare in oras si pierd locul din fata blocului, asa ca am luat autobuzul, ca e aproape statia.

A fost frumos :)

Dar mi-a amintit… de multe chestii din trecut si ma tot intreb cum as reactiona daca as da peste cineva pe strada, daca o mai fi pe aici, mai ales in conditiile pe care doresc sa le respect. Nu stiu. Nu prea e ceva ce poti planui.

Nu pot spune ca am facut multe alegeri pe care le regret. Dar cu siguranta nu mereu am avut cele mai bune reactii, cea mai buna gestionare a situatiei. Astea le vad acum, uitandu-ma in urma, la vremea aceea asa am stiut sa fac si am crezut ca fac bine. Se zice ca niciodata nu e prea tarziu, dar asta e asa de fals incat…

Ieri, desi nu am facut nimic interesant, pentru cineva a fost o zi speciala. Sau cel putin asa i-am dorit.

Luna iulie.

La datorie, că publicul cere.

C’est fini la comedie… adica facultatea. Dat licenta cu emotii, luat, strans toate catrafusele din Iasi + Melody si am venit la Botosani.

Cateva zile pe acolo… apoi meritam un concediu frumos. Asa ca m-am luat “de mana” cu Angela si am plecat la mare o saptamana. Si dupa mare la munte o saptamana, la ea acasa. Si apoi la Cluj o saptamana.

Bine, la Cluj deja n-a mai fost concediu, s-a nascut nepotelul meu preferat, Alexandru Gabriel + ca deja incepeam cautarile pentru chirie acolo. O nebunie pe partea asta… intai ma gandeam ca voi sta singura intr-o garsoniera (si m-am deprimat la ce garsoniere am gasit…), dar apoi m-am regasit cu Carmina (o prietena cunoscuta in Iasi) si ne-am decis sa stam impreuna :D Eram entuziasmate, compatibile, hihihi, hahaha, da’ cand ne-am pus pe cautat…. well, din 100 de anunturi in Piata, sunat la vreo 50, eliminat pe rand dupa criteriile noastre (centrala, termopane, etaj intermediat, masina spalat, decomandat) am ajuns sa vedem doar 5. Toate aiurea.

Astfel, dupa o zi umblata fara nici un rezultat, am ajuns la concluzia ca a doua zi apelam la o agentie. Zis si facut, a doua zi ne-am prezentat la un apartament de la agentie care ne-a placut enorm, era ok si ca zona, am facut actele siiiiiii pe 13-15 august ne mutam :x Casa serialelor si a pisicii, cum ne place noua sa-i zicem :)

Acum mai ramane sa ajung la Botosani dupa catrafuse, la Iasi dupa actele de la facultate, sa ma intorc la Cluj, sa ma inscriu la master si… sa incep sa caut si un job. Desi nu renunt la KarisMetal, care pana acum a fost in concediu, la fel ca mine, sper sa onorez comenzile saptamana viitoare.

Photobucket

Da, o vara promitatoare, desi cam ploioasa si capricioasa.

A, am precizat ca pe 25 august plec iar la munte? Tura asta pentru un weekend, dar mna, can’t wait.

Vi-l prezint pe bebe si am fugit ca tre sa-i cumpar o alta suzeta fata de cele 2 de acum…

Iubito, unde duce iubirea ta?

Un vers de la Vama.

Îmi plac filmele/serialele în care acțiunea se petrece undeva pe vremea stră-stră-stră-stră-străbunicilor noștri.
Și e vremea aia unde, deși nu vrei, familia îți aranjează o căsătorie, liniștindu-te că ”iubirea va veni pe parcurs”, atunci când ripostezi cu ”dar nu-l/n-o iubesc!”.

Dar mă gândesc, chiar și în vremurile noastre, nu se întâmplă la fel? Legat de cum vine iubirea pe parcurs. Pentru că da, sunt puține cazurile în care cumva, separați, ajung să se iubească și abia apoi se cuplează. În general, te implici cu cineva pentru că simți că are potențial să se facă iubit de către tine și că îți poate oferi ce ai nevoie (acum mna, fie că e parte materială sau emoțională). E o atracție, dar iubirea chiar apare pe parcurs. Dacă o lași… dacă nu, acea flacără de la început rămâne o amintire, un regret, un zâmbet, o dorință…

Ce mă sperie mai mult, cel puțin la mine și la trecutul meu, e cum poate trece. Nu spun că ușor, dar totuși, trece. Și am un sentiment atât de puternic despre ce ar fi iubirea încât, când văd că a putut să treacă, mă întreb ce o fi fost. Și dacă am s-o simt vreodată așa cum e de fapt.

Până una alta, mă duc la mare. Poate găsesc răspunsuri acolo. Sau poate mă întorc mai încurcată.