Mâine, plănuiam cu colegii mei, să mergem la Ipoteşti, într-o plimbare şi poate şi un grătar.
Zis şi făcut: ne-am organizat astăzi, am văzut câţi merg, am calculat drumul, mâncarea, ce ne mai trebuie şi am plecat după ore cu zâmbetul pe buze, în speranţa că mâine vom pleca după ora 11 la grătar.
Ei, ce să vezi acum? Plouă. De ce?!?! 
Totuşi poate avem noroc mâine, la ce căldură este ziua… speranţa moare ultima.
Am mai fost o singură dată cu clasa la Ipoteşti, anul trecut, împreună cu profesoara de română de atunci.
Dar nu la grătar, am mers la muzeu, casa memorială a lui Mihai Eminescu (foto1), la lac 
(cunoscătorii ştiu distanţa de la muzeu la lac, am parcurs-o pe jos noi) şi prin pădure (vroiam să ajungem la Observator, dar n-am reuşit)(foto 2).
A fost foarte frumos, deşi vremea nu ţinuse nici atunci cu noi. Parcă e o tradiţie… Cântam prin pădure tot felul de cântecele puerile, ce ne venea în minte: “Mi-a zis mami să mă duc, pân` la baie repejor, pentru că mi-a luat Dalin…” 
Şi dacă nu vom merge mâine, voi rămâne momentan cu amintirea grătarelor de anul trecut, de la Pacea:
În ultimele 2 – 3 săptămâni am auzit muuulte cazuri de suicid pe la televizor sau în presă. Ba fetele de la Cluj, gemene, găsite cică în parcul Central (unii spun că la Cetăţuie de fapt), ba cazul unei fete ce s-a sinucis că nu o lăsau părinţii la şcoală, ba unii tineri cu probleme în dragoste care au impresia că viaţa se sfârşeşte la 18 ani daca prima lor iubire nu simte la fel.
Nu-mi stă în fire să vorbesc aşa, dar ce dracu se întâmplă cu tinerii noştri? Generaţia asta de adolescenţi, viitorul ţării (bla bla…), suntem chiar aşa slabi?
Cazul lui Bogdan cu profesoara îl puteţi vedea aproape seară de seară analizat şi răsanalizat la OTV şi nu numai. Ieri dădea pe Acasă cum veneau fetele la mormânt la el cu lumânări/flori şi ce idol a devenit acesta. Şi băbuţele stăteau prin zonă şi o făceau cretină şi criminală pe profesoară.
Indiferent unde e adevărul în cazul acesta, sinuciderile sunt prea mediatizate. Cum spunea
Victor aici, hai să ne sinucidem toţi, dar să nu uităm să ne aranjăm înainte că doar o să apărem pe toate posturile de televiziune şi în toate ziarele.
Într-un alt caz de la Vaslui, tot cu un tânăr, cineva a pus un comentariu cum că sunt prea discutate cazurile astea şi unele fac din sinucigaş un adevărat erou. Astfel acesta devine un exemplu. Un exemplu de ce?!
Cazurile astea au devenit atât de comentate ca şi cum ar fi 5 săptămâni de ştiri … cele de la ora 17.
Vă dau o veste tragică: limba română trece prin momente foarte grele. Se trage încă în ea! Fraţi, opriţi-vă! Chiar nu vă pasă de nivelul la care s-a ajuns? De la cratime folosite aiurea până la „sindromul i – eterna dilemă: o fi unul, or fi doi?”, limba română este batjocorită în cel mai nesimţit fel de către oameni care au pretenţia că au absolvit măcar 8 clase.
Peste toate acestea, limba română mai suferă din cauza unor componenţi ai noii generaţii, care cred e „cool” să stâlceşti cuvintele abuzând de folosirea unor aberaţii precum sh, tz sau k, pentru a da doar cele mai „blânde” exemple.
Având în vedere starea de sănătate în care a ajuns limba română, am hotărât împreună cu Victor să iniţiem campania „SalvaŢi limba română”. În primă fază ne propunem să limităm abuzurile mai sus amintite. Suntem conştienţi că nu vom putea opri de tot „fitzele” internauţilor, însă noi dorim să arătăm că putem fi „cool” şi dacă scriem corect.
Sunt invitaţi să se alăture demersului nostru toţi cei care pretind că le pasă de soarta limbii române.
Oare aşa păţesc doar eu? Încerc să evit o neînţelegere sau poate o suferinţă şi provoc altă? Oare care era mai mare? Să se înţeleagă greşit o indiferenţă, iritare sau uitarea…? Oricare ar fi şi oricare ar fi fost intenţia mea, tot rău e.
E bine când am şi “amici virtuali” care ştiu să vorbească de mine până şi în absenţa mea. Cică mă cunosc atât de bine încât îşi permit.
Zis şi făcut: ne-am organizat astăzi, am văzut câţi merg, am calculat drumul, mâncarea, ce ne mai trebuie şi am plecat după ore cu zâmbetul pe buze, în speranţa că mâine vom pleca după ora 11 la grătar.
(cunoscătorii ştiu distanţa de la muzeu la lac, am parcurs-o pe jos noi) şi prin pădure (vroiam să ajungem la Observator, dar n-am reuşit)(foto 2).
