Fix asta e magia cinematografelor. Da, la plural. E de preferat ca, într-un oraş, să existe măcar 2 cinematografe. De ce aceasta e magia? Pentru că ai posibilitatea să alegi! Din ce ţi se dă, dar de obicei se dau mai multe genuri, de obicei se dau filme noi. Unii ar spune că e o aberaţie. De ce să preferi să alegi din ce ţi se dă şi să nu alegi tu, din toată multitudinea de filme, acasă? Păi… în viaţă nu prea o să poţi tu să faci mereu cum vrei şi ce-ţi place ţie. Mai trebuie, la un moment dat, să alegi ceva, să iei o decizie, să ţi-o asumi. Citeşte mai mult »
Văzut aseară, după ora 10. E numai bun de văzut seara, să intri mai bine în stare
Ce pot spune… Visător. O imagine frumoasă în privinţa Raiului, care te face să te întrebi: “Dacă eu am fost om bun (că aşa suntem învăţaţi de mici, eşti bun şi cuminte, ajungi în Rai) şi viaţa asta e aşa grea şi am atâtea probleme şi nu-mi ajung bani şi am 15 guri de hrănit şi tra la la, iar Raiul e atât de frumos cum arată aci în film, eu de ce mai trăiesc?”.
Mai mult, în film poţi alege să mergi în Iad, dacă acolo ţi-e jumătatea sau familia. Ehe… şi credeţi că Iadul e urât? Da, parţial. Până treci de bieţii oameni îngropaţi în… ceva, doar cu capul în afară şi trebuie să calci pe ei ca să ajungi unde vrei. Sinistru, nu? Eh, da` după ce-ţi găseşti perechea şi rămâi cu ea, ai parte de aceeaşi iubire frumoasă. A meritat efortul, nu?
Prin urmare, da, e un film extrem de romantic. Un film care îţi arată că dragostea există, indiferent de vârstă, culoare a pielii (fiul era negru în Rai), de greşelile pe care le faci (ea se sinucise şi de aceea ajunsese în Iad), ba chiar indiferent de moarte. Chiar şi pe tărâmul celor răi, un tărâm al durerii şi al suferinţei există iubire, pe tărâmul morţii.
Îţi insuflă şi un gând din acela: “Wow, aşa va fi după moarte?”, există viaţă şi iubire după moarte. Există… ceva acolo. Nu contează ce. E ceva, măcar nu se termină totul, existenţa noastră, ce suntem, după ce corpul nostru încetează orice mişcare.
Vei menţine gândul până vor veni pesimiştii sau… realiştii şi-ţi vor spune în faţă: Visătorule!
N-am mai făcut de mult review-uri la filme deşi încă sunt pasionată de ele. Doar că după ce le vizionam, ori era foarte târziu şi mă culcam, ori aveam lucruri de făcut…
În general trebuie să scriu imediat după vizionare de film, când încă am în mine emoţiile provocate.
Astfel, Children of men mi-a plăcut. În sensul că am luat ca atare filmul şi evenimentele ce se doreau prezentate. Încerc să fiu cât se poate de obiectivă.
Ideea este originală şi te captează. Evoluţia lumii, acţiunea petrecându-se în anul 2027. O evoluţie… ciudată. Pardon, de fapt involuţie, că evoluţie e o dezvoltare în bine, progresivă, favorabilă. Aici nu e aşa. Societatea este distrusă, unul din principalele motive şi cu care se construieşte tema este infertilitatea femeilor. De 18 ani, din 2009, nu s-a mai născut un copil. Şi totul e în dezordine, jumătate de film auzi împuşcături, vezi soldaţi, oameni omorâţi, clădiri distruse de tancuri şi fata cu copilaşul încercând să fugă, să se salveze.
Apare Oana Pellea, în rolul unei ţigănci ce vorbeşte în română şi care are o importanţă vitală, ajută la salvarea singurului copilaş născut în aceea lume ce se duce la vale…
Dacă aş fi subiectivă aş critica modul în care este prezentat viitorul. Pesimismul, involuţia, imaginile care duc cu gândul la secolele de muuult trecute, nicidecum în viitor. Un viitor ce… nu mai are viitor.
Ratatouille
Publicat de Dida pe 22nd September 2007
Nu prea am ce review să fac la un film amuzant, animat. Dar vi-l recomand atunci când aveţi o stare proastă, când sunteţi trişti, sigur vă va distra. Am râs cu poftă de mă durea burta la unele faze. În special cea în care stătea şoricelul Remy pe capul lui Linguini (acesta legat la ochi) şi-l ghida cum să prepare mâncarea, trăgându-l de câteva şuviţe de păr. Eram pe jos de râs.
Pun un trailer pentru cei care nu sunt hotărâţi încă să-l vizioneze (şi eu eram sceptică, nu pot spune că ador filmele animate):
Tags: cinematografe, filme
Ce pot spune… Visător. O imagine frumoasă în privinţa Raiului, care te face să te întrebi: “Dacă eu am fost om bun (că aşa suntem învăţaţi de mici, eşti bun şi cuminte, ajungi în Rai) şi viaţa asta e aşa grea şi am atâtea probleme şi nu-mi ajung bani şi am 15 guri de hrănit şi tra la la, iar Raiul e atât de frumos cum arată aci în film, eu de ce mai trăiesc?”.
Ideea este originală şi te captează. Evoluţia lumii, acţiunea petrecându-se în anul 2027. O evoluţie… ciudată. Pardon, de fapt involuţie, că evoluţie e o dezvoltare în bine, progresivă, favorabilă. Aici nu e aşa. Societatea este distrusă, unul din principalele motive şi cu care se construieşte tema este infertilitatea femeilor. De 18 ani, din 2009, nu s-a mai născut un copil. Şi totul e în dezordine, jumătate de film auzi împuşcături, vezi soldaţi, oameni omorâţi, clădiri distruse de tancuri şi fata cu copilaşul încercând să fugă, să se salveze.
Loading ...
