Am reușit să ajung și la poligon cu Miura (btw, care aveți câini, aduceți-i la socializare pe acolo ), unde s-a jucat cu un pui de 4 luni de labrador superb, timp de vreo oră jumătate. Nici nu știu când a zburat timpul.

Și cum e marți seară (nu că ar avea vreo importanță anume, dar trebuia o scuză) și gagiu-miu mi-e prin oraș, am ieșit și noi la plimbare/terasă/cină.

Și cum putea să se termine mai frumos seara, decât să ajungi acasă pe la 22:30 și să găsești poarta deschisă la curte, luminile stinse în casă (juma de lume dormea, cealaltă era la tv), Arlo în curte dând din coada, dar Miura ba. M-a apucat panica, în curte nu era, intru în casă, întreb dacă e, aflu că ”poate o fi intrat fără să vedem, vezi în dormitor”. Stătea moțata mea pe pat, chioară de somn că am trezit-o cu lumina brusc aprinsă. Pfiu… Și nici n-a rost nimic, având în vedere că pe pat erau 2 laptopuri cu ecranele ”ridicate”, cu mouse-uri, cabluri, căști etc. Am respirat ușurată, așa, de două ori (că am găsit-o și că n-a distrus nimic) și-am condus-o la locul ei în foișor. Mi-e dragă. Numai eu știu cum mă mai trezește la 6 dimineața când pleacă ai mei și ea scapă în casă nevăzută, până în camera mea, unde tzup repede în pat, se lipește de mine și gata, e cuminte, că știe că altfel iese din casă Șantajistă emoțională ce e.

Apropo de șantajiști din ăștia, Bogdan, mai știi ceva de Yellow? Cum a crescut, s-a transformat în prinț?

Da, o zi bună per total… dacă aș mai afla că și-a găsit Ela job la Iași, ar fi perfect. Nu vreau să plece Sunt 2 ani doar, de când o cunosc, dar având în vedere că am locuit împreună, în aceeași cameră, zi de zi (-4 luni de vacanțe?) și multe peripeții pățite, bune și rele… o pot numi ușor cea mai apropiată prietenă (care nu mi-e rudă). So, dacă aude cineva de vreun job, se caută ceva (full/part time) suficient pentru a plăti o chirie (adică sub salariul minim oricum), deci nu mari pretenții E greu, peste tot se cere experiență, fie că vrei asistent contabil sau vânzătoare. Dar de undeva trebuie să pornească fiecare…

Da. S-a dus concediul la munte și după 2 săptămâni, ajunsă acasă și cu George plecat am senzația că… s-a terminat vacanța.

Nu de alta, dar acuș la începutul lui septembrie vreau să mă mut înapoi în Iași, iar asta îmi aduce aminte de facultate. Și de acolo, îmi amintesc și de licența de care încă nu m-am apucat nici măcar să caut documentație. Pf. Dar să mai profit de o lună și nici jumătate de vacanță și să povestesc despre munte.

Am mers iar la Sovata. Spun iar pentru că am mai fost de vreo 5 ori în anii trecuți, ultima oară parcă în 2006. S-a schimbat, e mult mai frumoasă stațiunea, ca și aspect. Flori, curățenie, trotuare pavate, intersecții cu ”cerculeț” (sens giratoriu), un parc superb nou, o fântână arteziană în părculețul vechi , un trenuleț care face un traseu pe toate straduțele mai… circulate din stațiune (nu că ar fi multe de fel), câteva jeep-uri Safari cică, cu imagini de rinocer pe ele (mă întreb unde te duc… ), un fast food nou (Kevin), un Penny market  etc.

Ce a rămas la fel?

• Terasele, dar mai ales muzica lor live, aceeași cântăreți care-și împletucesc limba-n gură probabil pentru că sunt unguri care cântă în română sau engleză
• Plăcuțele cu ”Kiado …nu știu cum” care înseamnă de fapt camere de închiriat și ”agenții” care te așteaptă cu cheile în mână și se mândresc că au camere în toată stațiunea
• Lacurile (Ursu, Aluniș, Roșu/Verde). La Ursu a rămas aceeași politică prin care te scoate din apă la ora 13 până la ora 15, timp în care ori poți rămâne înăuntru la plajă ori poți merge să mănânci. Dar dacă alegi varianta a doua, când revii la lac va trebui să achiți iar biletul de 20 lei pt adulți S-a schimbat în schimb sistemul, acum ceva ani era un nene care îți dădea biletul și încasa banii, acu e ceva cu un aparat parcă. Nu am fost, mi s-a părut Aluniș o variantă mai bună, 15 lei biletul, paznic cu care se poate discuta să poți ieși și intra înapoi cu același bilet într-o zi (să mergi să iei prânzul) etc. Lacul Roșu/Verde la fel de neîngrijit, necurățat, dar gratuit și deci mereu plin – chiar și zona de unde se scotea nămol.
• Părculețul în care scrie Sovata 2010 din flori.
• Kurtosuuuuuuuuul la fel de delicios + tarabele de suveniruri

Am de apreciat și o terasă-pizzerie (Turist), micuță, dar cu prețuri chiar rezonabile și o pizza delicioasă. Am mers de atâtea ori că deja domnul care ne servea glumea cum că îi pare cunoscută comanda și că mâine n-ar trebui să-i zicem decât ”ca de obicei”. Menționez că am mers acolo și cu Miura într-o zi pe la prânz și a fost tare drăguț, ne-a adus și o căniță de unică folosință ca să-i pun apă.

Dacă doriți niște mici buni, puteți încerca la terasa Turist (lângă pizzeria precizată mai sus).

Mai recomand o prăjitură bună, Marlenka (nucă + miere sau lapte+cacao – eu am încercat a doua) la o terasă pe dreapta cum intri pe aleea să cobori spre lacuri (mai sus de Ursu mai precis). E chiar pe colț, are și un etaj, foarte curată, plină de flori.

O fază amuzantă la un local unde înainte era cofetărie. Îi cer clătite, se duce tipul înăuntru, probabil a zis comanda și peste un minut a venit o gagică cu clătitele. Deci… am rămas mască. Bineînțeles că erau reci.

Cam atât legat de mâncare, de lacuri v-am povestit, hmm… ce a mai rămas? A, am încercat să facem un traseu pe munte, dar de unde că la un moment dat au dispărut copacii cu semne (și încă eram pe o stradă cu case), așa că am renunțat. Am mers în schimb la Câmpul Cetății (vă recomand restaurantul de la History, yamiii te lingi pe dejte), unde era cazată sora mea și cumnatul, acolo am reușit să ne plimbăm puțin pe un traseu cu Miura. Ne-am și bălăcit cu picioarele într-un pârâu reeeeeeece!!

S-a mai făcut și un grătar bun undeva pe drumul între Sovata și Câmpul Cetății (sunt vreo 15 km distanța), la care deși am mâncat copios, am dat repede jos caloriile cu niște badminton și păzit pe Miura.

Am vizitat iar și Salina de la Praid, e mai mare, plină de mese, leagăne, locuri de joacă pentru copii, tarabe cu suveniruri și joculețe, e un loc bun pentru copii. Dar autobuzele care duc spre salină sunt vai de ele, că tre să lase geamurile deschise și intră un praf… mă rog, nu prea ok experiența. O altă chestie nașpa, sunt câteva parcări în Praid dar sunt mereu pline… Oricum, drumul a fost frumos, peisaje și, normal, poze.

Câteva detalii despre drum? Când am mers am făcut din Reghin spre Sovata unde am văzut indicator și am regretat amarnic. Noapte, ceață, serpentine și un drum pliiiin cu gropi. Deci nu se putea merge decât cu a Ia sau în a IIa. Vreo 30 km? Oricum, un drum făcut într-o oră jumătate cam. La întoarcere, ziua, am mers prin altă parte spre Reghin și a fost drumul ok, o porțiune mai mică cu gropi. Mai multe detalii sigur va scrie El.

Miura a fost ok pe drum, încolo a dormit mai tot timpul că era noaptea, o trezeam noi la popasuri, iar înapoi, așa și așa, fiind ziua, ba dormea, ba era foarte agitată.

Revin cu poze într-un post nou, durează ceva până le încarc

Precizez că e bine să faceți întâi o consultație la dermatolog, eu am fost anul trecut, mi s-a dat un gel de luat de la farmacie, Izo…nu știu cum, dar care pentru tenul meu nu a dat rezultate. Recent, sora mea a discutat cu un dermatolog și aceasta i-a explicat că sunt 2 tipuri de acnee:

• cea care erupe, face puroi și pe care cu toții vrem repede să spargem coșurile, lăsându-ne astfel semne pe față
• cea care implică coșulețe mici, de culoarea pielii (nu roșii), care nu erup, sunt sub piele și deranjează doar prin faptul că pielea e denivelată, le simți când miști degetele prin acea zonă

Eu le aveam pe amândouă. Cele mici pe frunte, nu prea se observau decât dacă te uitai de aproape sau puneai mâna să le simți. Colegele în liceu mă certau când mă plângeam de ele, că nu se vedeau, ca la coșurile alea mari care apăreau fix când aveai o întâlnire Acelea eu le aveam pe bărbie în principal, dar și pe frunte, din când în când.

Prin urmare, mi s-au recomandat 2 creme, pentru fiecare acnee: Brevoxyl și Retin A. Nu mai rețin care pentru ce tip de acnee era, dar o să revin când aflu din nou, în caz că aveți doar una din ele. Sunt creme care nu fac minuni în 2 zile, să ne înțelegem, sunt un tratament, iar inițial o să observi poate o agravare a coșurilor. Pentru că ele acționează întâi în înterior, scoate tot la exterior și apoi le usucă și dispar. Mi se pare excelent asta, pentru că față de Zynerit, care doar trata efectul, astea tratează și cauza.

La mine nu s-a agravat foarte mult, am o lună de când folosesc iar pe frunte nu mai am aproape deloc coșulețe mici. Pe bărbie am acum un singur coș (dar e posibil să mai scoată și altele, trebuie continuat tratamentul). Deci trebuie să aveți răbdare, să nu renunțați, într-o lună sigur aveți rezultate vizibile.

Alte specificări:

• ambele creme sunt sensibile la razele solare, de aceea e recomandat să le folosești seara (nu amândouă odată, eu folosesc una într-o zi, a doua zi cealaltă, iar dacă stau în casă într-o zi pun una la amiază și cealaltă seara) și să te dai cu cremă cu factor de protecție solară > 20, înainte să ieși din casă.
• usucă pielea, de aceea trebuie folosită o cremă hidratantă la o oră după ce ai aplicat tratamentul. E posibil chiar și așa să observi că pielea s-a descumat, dar nu renunța, trece perioada, poți să faci și un peeling o dată pe săptămână.
• tenul trebuie să fie curat, demachiat, înainte să aplici tratamentul. Dacă îl demachiezi, așteaptă 20 min. și apoi pui cremele. Iar după o oră de la aplicare, crema hidratantă. Acesta e programul
• le aplici doar pe zonele cu probleme, dacă ai doar pe frunte și bărbie, nu aplici pe toată fața, doar acolo. Stratul aplicat nu trebuie să fie gros, fix cât să întinzi repede și să intre în piele imediat.
• poți folosi fondul de ten în continuare în timpul zilei, doar să cureți bine machiajul înainte de aplicarea tratamentului.
• a se evita conturul ochilor, citește cu atenție prospectele.

Le găsești în farmacii, în jur de 45 lei amândouă. Le folosesc de o lună zi de zi și n-am consumat nici un sfert din tuburi cred.

Sper să aveți rezultate la fel de bune ca mine

Nu am renunțat.

Dar zilele astea am redescoperit plăcerea de a juca și altceva decât aplicații pe facebook sau solitaire pe telefon.

Am jucat cărți, remi și mima. Primăvară. Ieșire la Ciric.  Surprinzător, nu a venit invitația de la un prieten mai apropiat ci de la o colegă de facultate (nu de grupă). O chestie decisă pe ultima sută de metri, trezită la 11 jumătate, la 12 jumătate propunerea, la 14 eram deja acolo. Și la 18 aveau băieții (El și Andrei) tren înapoi spre Galați.

Câteva ore, dar a meritat.

Poți reveni oricând la copilărie, te poți distra la fel de mult ca atunci, chiar dacă nu mai ai 10 ani, poți să te simți bine și printre ”străini”, nu doar cu grupulețul tău și nu doar cei care te cunosc știu cum să te facă să zâmbești sau să râzi.

E frumos să cunoști oameni. În sensul de a-i întâlni, nu de a-i ști profund.

E frumos să faci ceva spontan, fără să le gândești și să le planifici până în la ultima chichiță. Pentru mine e ceva nou. Eu sunt aia calculată, care are nevoie să știe din timp ce se va întâmpla. Probabil de asta nici nu sunt așa mare fană a surprizelor. Nu știu la ce să mă aștept…

Aseară am continuat jocul de cărți cu colegele de apartament. Perle? Sigur:

1. ”Bere Gratis multă” -> ceream să pună la winamp Bere Gratis. Multă. Delia: Eeeh, vrei bere și gratis, și multă?!

2. ”Fată Delia/Mona fată”. Deci fată fată. Nu băiat. Fată.

A venit primăvara copii (acum la propriu că s-a încălzit bine afară)! Invadați parcurile, grădinile, pădurile și grătarele

Acum nu pot… În vis începuse ca în realitate. Nu mai era. Apoi am aflat că ar fi în comă de atunci (un an şi ceva) şi s-a trezit. Eram într-un hotel la mare, eu, tata, sora, doctorii şi mama. Vorbea, era totul bine, o consultau ei, luau tensiunea, etc. A stat puţin cu noi, apoi doctorul a vrut să facă o plimbare cu ea, să vorbească. Eu m-am gândit la un moment dat cum totul va fi ca înainte şi tata nu va fi cu altă femeie.

Au ieşit din hotel, i-am urmărit cu privirea de la balcon, cum mergeau pe plajă. S-au oprit în apă unde era o bară din aceea orizontală, la nivelul şoldului, ca de balerine. Stăteau acolo, a venit o ţigancă şi i-a şoptit ceva la ureche. Mama a dat să plece, dar nu putea să treacă de ţigancă. Aşa că a trecut pe sub bară şi se îndrepta spre noi la hotel. Dar la un moment dat a dispărut. Am ieşit şi am căutat-o… dar nimic. Mai ştiu că mi-am pierdut adidaşii (i-am lăsat undeva pe plajă am impresia) şi era un concurs cu biciclete pe nisip (da, stupid).

Atât… Poate are cineva mai multă experienţă ca mine în desluşirea unor vise. Nu obişnuiesc să fac aşa la toate, dar cele care-mi par importante… sunt convinsă că au ceva în spate pentru mine.

”De unde eşti?”
”Botoşani Abia aştept să plec de aici”

Oraşul nu contează. Adică nu e vorba de Botoşani neapărat, ci în general de oraşele mai mici sau… sau nu. Cred că şi cei din oraşe mai dezvoltate vor să plece. Doar că ei aspiră direct poate la oraşe din afară.

Oricum, ideea e că vrem să plecăm majoritatea, din oraşele noastre natale. De ce?

Dacă nu le luăm separat, mari şi mici, bănuiesc că… din plictiseală? Te saturi de acelaşi oraş, în care ai stat poate mai bine de 20 de ani, în care îi ştii fiecare străduţă, parc, şcoală şi vrei să cunoşti altceva. Bun, dar poţi cunoaşte şi fără dorinţa de a pleca. Însă ideea de nou şi probabil speranţa (falsă sau nu) că acolo ar fi mai bine, că oamenii sunt mai buni, că nu sunt atât de multe accidente şi ţi-ai putea dezvolta o afacere te împinge acolo. Până ajungi să cunoşti tot şi acolo şi realizezi că nu e chiar aşa de mare schimbarea.

Din oraşele mici, se cam înţelege. Puţine oportunităţi, ştii deja feţele tuturor oamenilor, nu le ştii numele, nu îi saluţi pentru că nu îi cunoşti propriu-ziu, dar ştii că i-ai mai văzut. În astfel de oraşe dacă sunt deja 2 firme într-un anumit domeniu, a 3a deja e concurenţă enormă şi a 4a nu mai are ce face.

Din oraşele mari, ei bine… unii ar spune: Ce mai vor ăia? Cei din Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi? Ţintesc probabil mai sus şi se lovesc de cei care vin din afară de la un master. Şi asta cântăreşte mai mult… Deci vor şi ei să plece.

Toţi vrem să plecăm, majoritatea tinerilor. Toţi avem impresia că undeva, în altă parte decât unde suntem, e mai bine. Poate e… sau poate e doar până când ajungem să cunoaştem la fel de bine precum locul de unde am plecat.

Câte din astea (sau altele de genul) se împlinesc? Unde se termină naivitatea? Unde începe răbdarea? Unde se termină?
Cum ştii dacă faci lucrurile bine şi dacă e alegerea cea mai bună? Cum eviţi regretul ulterior?

Vreau şi eu să cred c-o să reuşesc să am o relaţie deschisă cu copiii mei, că mi-e groază să văd câţi întreabă pe forumuri lucruri intime sau povestesc viaţa lor şi problemele, căutând un sfat (da, un sfat de la străini) şi sunt ori batjocoriţi ori sfătuiţi prost. Mi-e groază să mă gândesc că ar pune o problemă serioasă în mâinile unui străin care n-are nici un interes pentru binele lor. Prefer să ştiu, decât să nu şi să am eu satisfacţia falsă că totul e în regulă cu ei.

Vreau să cred că n-o să am probleme cu soţul de genul: ”plec la părinţi!”. Vreau să cred că persoana aleasă nu se va pierde uşor cu firea, de fapt nu, vreau să cred că toţi tinerii de azi sunt crescuţi în civilizaţie şi cazurile de violenţă s-au terminat odată cu cei de 40+ sau cei de la ţară care petrec mult timp prin crâşciume.

De divorţ… nu pot vorbi decât din prisma unui copil cu un părinte singur acum şi din prisma fricii de o femeie nepotrivită pentru el. Abia acum îmi pot pune şi altfel problema. Până acum nu era decât tristeţea copilului că părinţii nu mai sunt împreună, sub acelaşi acoperiş, vede mai rar pe unul din ei etc. Dar când fiecare îşi reface viaţa, cum poţi accepta un străin pe locul unde era până nu demult tatăl tău?

O fi gelozie? O să ai impresia că nici o persoană nu e potrivită precum era mama/tata, aşa, cu bune, cu rele.

O fi teama de trădare? Cum să accepţi tu altă persoană lângă ei?

Cum ar fi… păzea, că acuş termin şcoala de şoferi Şi sper s-o termin cu bine

Mi-e  dor de Iaşi, de Galaţi, mi-e dor de ducă, m-am săturat de Botoşani şi vreau iar facultate. Şi nu una, ci două. Da, aveam de ceva timp în cap să mai fac una şi ieri m-am hotărât pentru Comunicare, Relaţii publice, ceva pe acolo pentru o opţiune pe viitor în publicitate. Cred c-o să combin frumos domeniul ăsta cu informatica. Îmi plac materiile exacte, reale (ok, mai puţin fizica şi chimia), dar şi chestii mai umane, frumoase, artă, creativitate, imaginaţie.

Ce am aflat azi, universitatea mea nu acceptă să faci 2 facultăţi în acelaşi timp (argumentul fiind lipsa de timp fizic, conform nr. de ore alocate fiecăreia). Ar fi fost Comunicare şi Relaţii publice de la Fac. de Filosofie şi Ştiinţe Social Politice, dar dacă nu pot face 2 la Cuza… Probabil voi opta pentru Petre Andrei, că oricum e a doua facultate şi va fi cu taxă.

LE: De anul acesta s-a modificat regula aceea, pot face şi la Cuza. Yey

Acestea fiind spuse, trecem mai departe.

Animăluţele mele… Cu Melo am fost ”sadică” şi am sterilizat-o. Draga de ea n-o să ştie cum e în perioada căldurilor, n-o să miaune noaptea pe la geamuri după golano-motani, n-o să se chinuie cu pui şi n-o să ia şansele atâtor pisicuţe care aşteaptă stăpâni.

Vreau să-mi iau şi un bichon, dar până atunci tata mi-a adus un pui de pechinez. Pff, un ghemotoc adorabil, fricos în prima zi, ulterior urmând să se ţină de fusta mea toată ziua, să plângă când nu sunt lângă el şi să îmi fure papucii, să-i ducă în culcuş şi să doarmă cu ei dacă eu nu pot să fiu acolo. O figură nu alta. L-am botezat Arlo.

Minunile mele, Melo şi Arlo

Pe el îl puteţi vedea aici:

Acum am venit de la tuns. Am încercat un salon nou şi răăăăău am făcut. M-a tuns ca naiba, dar mna, creşte el…

Cam atât din partea mea, revin la chestionarele mele auto că vreau să dau sala miercuri.

Voi ce aţi mai făcut?

M-am bronzat (nu suficient încă), am prins şi ploaie (deci PLOAIE serioasă nu glumă), aseară cel puţin spuneai că fotografiază cineva din cer la ce fulgere erau, luminau tot.

Am jucat şi fotbal azi după prânz, deh, sunt expertă de acum. Am învăţat de la nepotul meu cum să mimez un fault, cum să nu aprob golurile corecte, cum nu e bine să alergi pe tot terenul, cum trebuie să nu păzeşti poarta ca să poată el să dea gol, o mulţime de reguli de bun simţ în fotbal, da?

Tata s-a făcut roşu de la atâta stat la soare (eu dacă îi spun să urce în cameră între 11-15 şi el batman, batman, ce să-i fac?), s-au dat toţi cu nămol de nu-i mai recunoşteam când am ieşit  din apă şi susţineam că nu-s de-ai mei negroteii. Mătuşă-mea cel puţin semăna cu femeia aia din desene animate, neagră, cu fructe în cap şi buzele roşii Râdea şi ea când i-am zis.

Am prins şi circul, ba chiar câteva animale scoase ”în parc”:

Mi-e milă de cămila aia, are o cocoaşă cam cotonogită

Ne-am întors şi în Constanţa cu ceva treburi, dar nu mai recomand. Mergeam bară la bară, spre Constanţa (înapoi a fost bine), pe ambele benzi.

Cam atât de pe litoral, închei transmisiunea, revin când se mai întâmplă ceva interesant.

PS: Bloggerii din Botoşani ar face bine să arunce ochii aici.