Acum… nu mai stiu ce sa fac in continuare.

Sunt debusolata si, printre atatea schimbari din ultimele luni, si bune si rele, nici singurul lucru pe care il aveam cat de cat stabil, nu mai e asa.
Incepe sa ia o alta forma, sa se schimbe, incat se prevede un viitor si mai incert.

Asa ma enerveaza ca eu am nevoie apriga de siguranta si stabilitate… si parca mi s-a luat si asta, “sentimentul de…ceva”. Da’ poate e un test. Poate asa cum am zis acum cateva luni ca “trebuie sa invat sa fiu singura”, poate asa acum trebuie sa “invat sa traiesc in incertitudine”.

Vreau sa ma rup de tot. Sau de toate… m-am mai rupt si n-am murit, ce se mai poate intampla de acum? Incep iar celebra fuga bine cunoscuta de mine.

Mi-a fost lene sa iau masina, de teama ca nu gasesc parcare in oras si pierd locul din fata blocului, asa ca am luat autobuzul, ca e aproape statia.

A fost frumos

Dar mi-a amintit… de multe chestii din trecut si ma tot intreb cum as reactiona daca as da peste cineva pe strada, daca o mai fi pe aici, mai ales in conditiile pe care doresc sa le respect. Nu stiu. Nu prea e ceva ce poti planui.

Nu pot spune ca am facut multe alegeri pe care le regret. Dar cu siguranta nu mereu am avut cele mai bune reactii, cea mai buna gestionare a situatiei. Astea le vad acum, uitandu-ma in urma, la vremea aceea asa am stiut sa fac si am crezut ca fac bine. Se zice ca niciodata nu e prea tarziu, dar asta e asa de fals incat…

Ieri, desi nu am facut nimic interesant, pentru cineva a fost o zi speciala. Sau cel putin asa i-am dorit.

C’est fini la comedie… adica facultatea. Dat licenta cu emotii, luat, strans toate catrafusele din Iasi + Melody si am venit la Botosani.

Cateva zile pe acolo… apoi meritam un concediu frumos. Asa ca m-am luat “de mana” cu Angela si am plecat la mare o saptamana. Si dupa mare la munte o saptamana, la ea acasa. Si apoi la Cluj o saptamana.

Bine, la Cluj deja n-a mai fost concediu, s-a nascut nepotelul meu preferat, Alexandru Gabriel + ca deja incepeam cautarile pentru chirie acolo. O nebunie pe partea asta… intai ma gandeam ca voi sta singura intr-o garsoniera (si m-am deprimat la ce garsoniere am gasit…), dar apoi m-am regasit cu Carmina (o prietena cunoscuta in Iasi) si ne-am decis sa stam impreuna Eram entuziasmate, compatibile, hihihi, hahaha, da’ cand ne-am pus pe cautat…. well, din 100 de anunturi in Piata, sunat la vreo 50, eliminat pe rand dupa criteriile noastre (centrala, termopane, etaj intermediat, masina spalat, decomandat) am ajuns sa vedem doar 5. Toate aiurea.

Astfel, dupa o zi umblata fara nici un rezultat, am ajuns la concluzia ca a doua zi apelam la o agentie. Zis si facut, a doua zi ne-am prezentat la un apartament de la agentie care ne-a placut enorm, era ok si ca zona, am facut actele siiiiiii pe 13-15 august ne mutam Casa serialelor si a pisicii, cum ne place noua sa-i zicem

Acum mai ramane sa ajung la Botosani dupa catrafuse, la Iasi dupa actele de la facultate, sa ma intorc la Cluj, sa ma inscriu la master si… sa incep sa caut si un job. Desi nu renunt la KarisMetal, care pana acum a fost in concediu, la fel ca mine, sper sa onorez comenzile saptamana viitoare.

Da, o vara promitatoare, desi cam ploioasa si capricioasa.

A, am precizat ca pe 25 august plec iar la munte? Tura asta pentru un weekend, dar mna, can’t wait.

Vi-l prezint pe bebe si am fugit ca tre sa-i cumpar o alta suzeta fata de cele 2 de acum…

Îmi plac filmele/serialele în care acțiunea se petrece undeva pe vremea stră-stră-stră-stră-străbunicilor noștri.
Și e vremea aia unde, deși nu vrei, familia îți aranjează o căsătorie, liniștindu-te că ”iubirea va veni pe parcurs”, atunci când ripostezi cu ”dar nu-l/n-o iubesc!”.

Dar mă gândesc, chiar și în vremurile noastre, nu se întâmplă la fel? Legat de cum vine iubirea pe parcurs. Pentru că da, sunt puține cazurile în care cumva, separați, ajung să se iubească și abia apoi se cuplează. În general, te implici cu cineva pentru că simți că are potențial să se facă iubit de către tine și că îți poate oferi ce ai nevoie (acum mna, fie că e parte materială sau emoțională). E o atracție, dar iubirea chiar apare pe parcurs. Dacă o lași… dacă nu, acea flacără de la început rămâne o amintire, un regret, un zâmbet, o dorință…

Ce mă sperie mai mult, cel puțin la mine și la trecutul meu, e cum poate trece. Nu spun că ușor, dar totuși, trece. Și am un sentiment atât de puternic despre ce ar fi iubirea încât, când văd că a putut să treacă, mă întreb ce o fi fost. Și dacă am s-o simt vreodată așa cum e de fapt.

Până una alta, mă duc la mare. Poate găsesc răspunsuri acolo. Sau poate mă întorc mai încurcată.

Astazi este o zi calma si “la indemana”, in care vei fi surprinsa de cat de lin merg toate. Interactiunea cu superiorii, cu persoanele publice sau cu persoanele in varsta este facilitata astazi. Sambata nu iti subestima creativitatea si intuitia, iar duminica concentreaza-te asupra partenerului, pe care l-ai cam neglijat in ultimul timp.

Dacă mă gândesc bine că deja s-a terminat ziua aproape, da, pot confirma că astăzi au mers lin lucrurile. Am cunoscut și vreo 2 persoane noi, deci am interacționat.
Sâmbătă, adică mâine, am de făcut o simulare de prezentare a licenței, de care nu m-am ocupat încă, deci nu e exclus să fie nevoie de creativitatea și intuiția mea.
Cât despre duminică, m-a cam bufnit râsul să citesc că mi-am neglijat partenerul… care nu prea e. Dar mna, dacă așa zice horoscopul, cine sunt eu să îl contrazic?
Nu, acum pe bune, lucrurile din partea mea cu horoscopul stau așa: cu mine personal se potrivesc caracteristicile zodiei mele foarte bine, de aceea ofer un plus de credibilitate.

Dar legat de horoscopul zilnic, mi se pare cam exagerat să generalizezi așa, pe o zodie întreagă, cum îi va merge într-o zi. E prea mult și bineînțeles că vor fi foarte mulți care nu se vor identifica.

Mi se mai pare că oamenii care citesc de dimineață horoscopul zilnic, vor încerca să îl imite, să încerce ori să-l îndeplinească (dacă e de bine), ori se vor scuza de la serviciu (în caz că spune horoscopul să fie atenți la mașini în ziua aia)… În subconștient vor prelua informația. Cel mai sănătos mi se pare să-l citești seara, măcar o vreme, să vezi cât de credibil este, dacă tot insiști să te bazezi pe el

Când am scăpat, în drum spre casă, cumva mi-am amintit că i-am dat o gentuță de-a mea frumușică surorii mele că i-a plăcut și mna… tre s-o înlocuiesc cu alta, nu? Bun, oprim deci să căutăm genți de damă (și imaginați-vă o scenă ca în filme, când face o gagică sexy o întoarcere cu scârțâit de roți și fum, la un semafor)

Am găsit, dar nu m-am putut decide la culoare. Așa căăăă, din moment ce și balerinii din picioare deveniseră cam incomozi, sandalele de acasă nu mă mai… satisfăceau, m-am dus la alte 2 magazine din zonă, exclusiv cu încălțăminte. Visam la niște sandale cââââât mai decupate, să aibă o baretă și gata. Și am găsit. Am găsit așa de bine, încât erau 2 perechi frumoase și nu m-am putut decide la una. Deci au venit amândouă cu mine.

Și m-am întors la magazinul de genți, unde acum aveam o idee de ce culoare caut, că doar trebuia să asortez bine cu săndăluțele. Bineînțeles că am luat tot una de ”poștăriță”, zilele trecute am folosit una normală de ținut pe un umăr și înnebuneam, aveam și geanta de laptop la mine, ceva agendă în mană, foi, trebuia să mai am și grija genții. Cele de poștărițe le pui și uiți de ele

Aceasta mi se mai pare foarte tare:

Geanta Camel

Da, a fost o zi bună astăzi pentru știință shopping.

V-am povestit că o să fiu mătușă, nu? În mai puțin de o lună probabil, sunt foarte entuziasmată, îmi plac copiii și abia aștept să aibă sor-mea nevoie de mine să mai am grijă de el (bine, când o să mai crească puțin, că la început o să fie cam dependent de ea și n-o să fie așa atras de zulufii mei ).

Săptămâna trecută am fost la Cluj la ea, i-am văzut burtica imensă șiiiiii, la un moment dat, am simțit când a dat din piciorușe! Și burtica se transformă, se vede clar când mișcă. Astea la 35-36 săptămâni, cât are ea. Dar ce se întâmplă în restul săptămânilor? Dacă sunteți curioase… fie că sunteți acum însărcinate sau aveți de gând, puteți afla din articolul acesta: Sarcina pe săptămâni

Și am văzut perdeluța din camera lui, cu mașinuțele din Cars, am văzut hăinuuuuuțe (incredibil cât de mici pot fi, șosețele și mănușele cât 2 degete de oameni mari), biberoane, babețici, de toate.

Nepoțelul meu bebe are 3 kg, e un grăsunel care va fi pus direct la dietă când se naște, porție tăiată de lăptic Glumesc, dar sigur atunci când va putea mânca și altceva, vom căuta repede rețete pentru bebe, eventual diete pentru bebe!

Ieri vorbeam cu Angela despre laptele praf, cât de scump e, dar și cât de bun… și cum amândouă ”furam” când eram mici mai mult decât aveam voie, din laptele praf pentru prăjituri. Și sunt tentată să îmi iau zilele astea, să mă mai simt iar copil, când mâncam cu lingurița și respiram fix atunci, mi se lipea de cerul gurii…

Și că tot suntem pe acest subiect, eu am chef de înot de ceva vreme, însă fiind așa prinsă cu licența și examenele, n-am prea apucat să mai ies. Dar mi-am amintit de niște poze de la sora mea, pe când mergea ea la piscină, unde erau și mămici cu burtici și mămici cu bebei. Să-i vezi ce drăgălași înotau pe sub apă, cu ochii deschiși! Cică este bine să-l duci cât mai repede până nu își pierd acest reflex de a sta cu ochii deschiși sub apă

Faza cu tipa cand s-a dus la ruine, a realizat…

Toti credem ca “daca nu am fi…” nu ar fi realizat si traiam oricum la fel. Atat de fals… Cumva, candva, tot asa va simti, tot va realiza, depinde doar timpul si cum expune problema.

Growing

Un draft în timp ce vizionam Eat, pray, love. Știu la ce mă refeream atunci… știu și acum… dar nu prea îmi găsesc cuvintele.
Probabil e doar vorba de perioada aceea de după ce s-a întâmplat o chestie aiurea, când trecem prin niște etape: întâi e un șoc, apoi ne întrebăm de ce nouă ni s-a întâmplat, apoi spui că nu, nu e adevărat, totul e ca înainte, după aceea realizezi și intri într-o depresie, apoi devine furie (pe multe chestii și persoane) și într-un final… probabil timpul vindecă totul. Sau un nou început.

Ei bine, în perioada aceea, la o etapă anume, începi să dai vina pe tine, pe ceilalți și crezi că ”dacă nu am aș/am fi… (făcut ceva)” lucrurile nu s-ar fi întâmplat așa. Nu e deloc așa. Fie că ai reușit cu ce ai făcut să stârnești o discuție mai delicată, fie că ai spus/făcut ceva ce a declanșat ”vulcanul”, tot răbufnea. Totul ține de timp. Și mă întreb… așa cum am întrebat într-un articol anterior (tot un draft de muuult timp), e mai bine să prelungești o perioadă bună, dar oarecum falsă, sau e mai bun adevărul dureros?

Cred că aici stau și unele familii care se destramă târziu, când poate copiii își iau zborul din casă. S-ar fi întâmplat mai devreme dacă aveau puterea să recunoască și poate își refăceau viața între timp. Uneori contează timpul, pentru că nu-l poți opri și nu-l poți întoarce.

Fiecare zi contează, să o faci așa cum îți dorești, pentru că n-o mai poți recupera apoi. Cât aș vrea să recuperez o zi cu mama, nu pot decât să mă bucur de amintiri. Tu ai făcut azi tot ce ai putut ca să fie o zi frumoasă? 

Eu prevăd un fluture negru, dar încă mă lupt cu el și fac tot ce pot. E foarte faină senzația când ești împăcat cu tine.

Crezi că lucrurile pe care nu le știi, ar trebui învățate? Despre tine adică, de exemplu… dacă nu știi să faci față unei discuții aprinse și preferi să te retragi, ar trebui să înveți s-o înfrunți? Dacă nu știi să accepți un sfat/ajutor pentru că te-ai obișnuit să te descurci mereu singur, trebuie să înveți? Și așa mai departe, sunt mii de exemple. Putem să ne limităm la ce știm și să trăim fericiți așa sau vom ajunge acolo doar după ce învățăm și ce nu știm? Unii îi spun experiență de viață, poate.

Nu știu unde vreau să ajung, sunt mai multe idei pe care încerc să le leg. Cred că mă tem ca unele evenimente să nu mă schimbe. Și veți spune că tocmai ce am scris despre ”oamenii nu se schimbă”. Dar am explicat acolo cât am putut de bine, la ce anume m-am referit. Dacă m-aș schimba acum într-o persoană rea, nu o văd ca pe o schimbare… ci undeva în mine mereu am fost așa, doar am ascuns. Cam așa ar fi pe scurt ce am încercat să scriu acolo. Schimbarea de care spun acum… poate e de fapt încă puțină maturizare, de care mă tem că ar sparge balonul meu de săpun. Știam eu că trebuia să-l fac de cristal

Încă învăț… și încă mă descopăr. Ai crede că în 20 de ani (așa, rotunjit) ajungi să te cunoști. Eu am încă perioade când mai învăț ceva despre mine, mă surprind, dacă nu-mi convine, ignor o vreme, apoi realizez că nu pot fugi. Și accept.

Și azi m-am surprins

Foto.

Eu nu mă mai joc, doar gagicile de acolo sunt atât de bune încât să facă bărbații ăia nu știu câte mii de km pentru ele, să le spună un discurs de 2 minute în care ele să se topească și apoi să fie cu hepi end?

Enjoy: