Mă macină, m-am trezit plângând imediat ce a plecat tata din cameră (care a venit să mă trezească). Am visat-o pe mama, a 3a oară de când nu mai e. Şi din câte îmi amintesc, la celelalte am reuşit să deslăşesc ce vroiau să însemne (unul era neliniştit, unul foarte frumos).
Acum nu pot… În vis începuse ca în realitate. Citește în continuare… (^_^)
Am avut recent o discuţie şi am realizat ceva de la o întrebare simplă şi un răspuns sincer.
”De unde eşti?”
”BotoşaniAbia aştept să plec de aici”
Oraşul nu contează. Adică nu e vorba de Botoşani neapărat, ci în general de oraşele mai mici sau… sau nu. Cred că şi cei din oraşe mai dezvoltate vor să plece. Doar că ei aspiră direct poate la oraşe din afară.
Oricum, ideea e că vrem să plecăm majoritatea, din oraşele noastre natale. De ce? Citește în continuare… (^_^)
Cred că toţi am spus, măcar o dată în viaţă: ”Eeeh, când o să fiu eu mare/când o să fiu eu în situaţia aia, n-o să fac/fiu aşa”.
Te gândeşti la nişte neplăceri cu ai tăi şi spui că tu n-o să fii aşa cu copiii tăi.
Te gândeşti la certurile alor tăi, între ei, şi spui că tu vei şti să gestionezi bine conflictele cu soţul tău.
Te gândeşti la toate ştirile cu violenţă în familie şi spui că tu vei pleca la prima abatere de genul ăsta.
Te gândeşti la divorţul pe care l-ai fi vrut când auzi de cazuri nefericite şi spui că tu nu vei sta cu partenerul doar de dragul copiilor.
Câte din astea (sau altele de genul) se împlinesc? Unde se termină naivitatea? Unde începe răbdarea? Unde se termină?
Cum ştii dacă faci lucrurile bine şi dacă e alegerea cea mai bună? Cum eviţi regretul ulterior? Citește în continuare… (^_^)
E cazul să mai scriu şi eu pe aici, nu doar comentatorii. La urma urmei s-au întâmplat destule în ultimul timp.
Cum ar fi… păzea, că acuş termin şcoala de şoferi 
Şi sper s-o termin cu bine 
Mi-e dor de Iaşi, de Galaţi, mi-e dor de ducă, m-am săturat de Botoşani şi vreau iar facultate. Şi nu una, ci două. Citește în continuare… (^_^)
N-am apucat să mai scriu pe aici, dar am plecat la mare cu tata, unchii mei şi nepoţelul de la o vară. Buuun… Drumul a fost perfect, cum altfel dacă am apucat să mă văd şi 15 minute cu El? Eh, mint puţin, ne-am încurcat un pic în Brăila şi am ”lăudat” indicatoarele inexistente şi drumul mizerabil. Citește în continuare… (^_^)
