Pentru prima data in viata mea, cred, nu mai stiu ce simt. Sau ce ar trebui sa simt.
Stiu cum ma simt si nu e roz. Pierduta, aiurea, ciudata, speriata, trista, dezamagita, tradata.
E ciudat, pentru ca eu eram persoana “cu sentimentele”. Tot blogul asta e plin de sentimente. Partea cu ratiunea e de multe ori pusa pe planul doi la mine, m-am ghidat mult pe sentimente. Nu stiu cat de bine e asta. Acum vreo doua luni am luat o decizie bazata pe ratiune. Nu pot spune ca a fost cea mai fericita, mi-am cam calcat pe suflet, ma intreb si acum ce ar fi fost daca nu faceam asta, da’ probabil asta e ce trebuia facut. Asa imi zice ratiunea.

Acum… nu mai stiu ce sa fac in continuare. Citeste in continuare… »

Si m-am mutat la Cluj. De ieri sunt instalata complet, tot ieri am ramas singura pana vine colega de apartament, iar astazi, fiind o zi asa frumoasa, am zis sa ies la o plimbare prin Centru.

Mi-a fost lene sa iau masina, de teama ca nu gasesc parcare in oras si pierd locul din fata blocului, asa ca am luat autobuzul, ca e aproape statia.

A fost frumos

Dar mi-a amintit… de multe chestii din trecut si ma tot intreb cum as reactiona daca as da peste cineva pe strada, daca o mai fi pe aici, mai ales in conditiile pe care doresc sa le respect. Nu stiu. Nu prea e ceva ce poti planui.

Nu pot spune ca am facut multe alegeri pe care le regret. Dar cu siguranta nu mereu am avut cele mai bune reactii, cea mai buna gestionare a situatiei. Astea le vad acum, uitandu-ma in urma, la vremea aceea asa am stiut sa fac si am crezut ca fac bine. Se zice ca niciodata nu e prea tarziu, dar asta e asa de fals incat…

Ieri, desi nu am facut nimic interesant, pentru cineva a fost o zi speciala. Sau cel putin asa i-am dorit.

Un vers de la Vama.

Îmi plac filmele/serialele în care acțiunea se petrece undeva pe vremea stră-stră-stră-stră-străbunicilor noștri.
Și e vremea aia unde, deși nu vrei, familia îți aranjează o căsătorie, liniștindu-te că ”iubirea va veni pe parcurs”, atunci când ripostezi cu ”dar nu-l/n-o iubesc!”.

Dar mă gândesc, chiar și în vremurile noastre, nu se întâmplă la fel? Legat de cum vine iubirea pe parcurs. Pentru că da, sunt puține cazurile în care cumva, separați, ajung să se iubească și abia apoi se cuplează. În general, te implici cu cineva pentru că simți că are potențial să se facă iubit de către tine și că îți poate oferi ce ai nevoie (acum mna, fie că e parte materială sau emoțională). E o atracție, dar iubirea chiar apare pe parcurs. Dacă o lași… dacă nu, acea flacără de la început rămâne o amintire, un regret, un zâmbet, o dorință…

Ce mă sperie mai mult, cel puțin la mine și la trecutul meu, e cum poate trece. Nu spun că ușor, dar totuși, trece. Și am un sentiment atât de puternic despre ce ar fi iubirea încât, când văd că a putut să treacă, mă întreb ce o fi fost. Și dacă am s-o simt vreodată așa cum e de fapt.

Până una alta, mă duc la mare. Poate găsesc răspunsuri acolo. Sau poate mă întorc mai încurcată.