Ce e mai bine? Un adevăr dureros, dar imediat sau prelungirea cu cât de mult posibil a presupusei stări de bine?

When you’re happy like a fool, let it take you over
When everything is out, you gotta take it in
I’m taking a mental picture of you now
‘Cuz hopelessly
The hope is we have so much to feel good about.

Încă nu mi-a trecut dorința de a sta într-o dimineață, pe o terasă, undeva la munte.

Încă nu mi-a trecut frica de viitor, fiind așa o perioadă de ”schimbări” acum, termin facultatea (sper), caut master, caut job (deși lucrez și acum), caut să aflu ”unde”. E nesiguranța aceea pentru ”ziua de mâine”.

Încă nu m-am împăcat cu… instabilitatea? (nu știu dacă e cel mai bun cuvânt) unei noi relații, că a trecut ceva timp, dar învăț și e frumos. Orice lucru se construiește pas cu pas, ”racul” de mine care trebuie să aibă totul sigur, tre’ să accepte asta și să lase lucrurile să decurgă cum… va fi Ce știu, e că zâmbesc mai des, mă trezesc mai devreme, visez cu ochii deschiși mai mult și țopăi când știu că vine.

Încă îmi amintesc cum mai umblam desculță la țară, apropo de poza găsită. 

…Dar astea mă fac să simt că trăiesc.

N-am avut multe clipe urâte în viață. Adică am avut o perioadă lungă mai tumultoasă, am avut.. mă rog, ”povestea” cu mama și o dezamăgire amoroasă (trebuia să mi se întâmple și mie, nu?). În afară de mama, peste restul am trecut. Consider deci că… cineva sus mă iubește și are grijă de mine. Și lucrurile se întâmplă cu un motiv, indiferent că e unul permanent sau doar un hop pentru altceva.

Da, sunt genul de persoană care sună la persoana din vis, dacă o știe și a pățit ceva urât în somnul meu.

Deci sunt genul de persoană care crede în ”semne”, dacă s-a întâmplat atunci, așa, trebuie să fie cu un motiv.

Am totuși un ”semn” de acum 3 ani, pe care nu reușesc să-l descifrez. Pentru mine… dar probabil nu a fost pentru mine, ci pentru tata.

Scriam mai demult, acum vreo 2 ani poate, că mă disperă replica ”O să fie bine”. Pentru că am auzit-o de prea multe ori pe atunci și trecuse prea mult timp și încă ”nu era bine”.

Nu mă mai deranjează acum. O să fie bine, indiferent de timp și spațiu.

În câteva zile… e vară. În câteva zile, blogul ăsta va face 4 ani. M-a ajutat enorm să mă descarc, să împărtășesc, e un blog plin de trăiri… și n-o să renunț la el.

Foto.

alexandra ungureanu-ai sa stii

Știți momentele acelea de după ce se întâmplă ceva urât/greu în viața noastră, când… căutăm răspunsuri la ”De ce? De ce mie? De ce acum? Ce am facut rău?” ?

Nu știu dacă ateii fac asta (de fapt sigur nu), dar eu una în întrebările astea din gândul meu… cred că vorbesc cu El. Oarecum căutăm involuntar un ‘vinovat’… e mult spus, dar eu având credința că El așează lucrurile cum dorește, normal că Lui îi pun întrebările.

Mă întreb, bineînțeles, ce am făcut să merit asta, dacă am fost o persoană atât de rea încât să fie corect ce s-a întâmplat.

Dar apoi, când mă calmez și trec peste, realizez că… Dumnezeu nu dă mai mult decât poate duce fiecare Ai crede că nu ești puternic poate? Ei, află că după ceva grav întâmplat, vei afla cât de puternic ești. Pentru că vei reuși să treci peste. Vor fi zgârieturi, cicatrici, dar rana va fi închisă.

Fie de timp, fie de… altceva.

De puțin timp mi se întâmplă și ceva frumos. Și mă tot gândeam în seara asta, cât de mult m-a schimbat, să văd lucrurile așa… cu partea lor plină a paharului.

De ce mi se întâmplă asta? Pentru că merit, pentru că nu sunt o persoană rea (sau nu fac rău în mod voit) și… pentru a-mi da un pic de sare și piper vieții.

Mami știe.

Dumnezeu știe.

Eu știu.

Și tu ai să știi…

Mulțumesc.

De ce cănile au doar jumătate de inimă?

PS: Draperii trase, soare afară, frig, dar 3 în 1 lângă mine, șosete pufoase și… îmi imaginez că sunt pe o terasă la munte.

Când ai spus ultima oară ”Te iubesc” și chiar ai simțit-o?

Și nu mă refer doar la partenerii de viață, ci la orice persoană pe care o iubești (rude, prieteni, parteneri etc.)

După ce vă raspundeți asta… fiți foarte atenți la versurile astea:

Mă tot gândeam ieri la treaba asta, așa deodată mi-a venit. Oare ce face acum? Poate mănâncă, poate doarme, poate e cu altă fată, poate e bolnav sau râde în hohote, nu știu…

Sper ca peste un timp să-i pot arăta articolul ăsta

Detaliile le găsiti aici.

În altă ordine de idei… iar s-a cam stricat vremea, e înnourat, soare doar din când în când. Dar duminică a fost frumos și se spune că așa va fi și de Paști. Ceea ce e bine, aș vrea să ies din casă vacanța asta, să mai văd ce mai e prin Botoșani.

Plimbarea recentă la Grădina Botanică mi-a amintit cât de frumos e să ieși în aer liber, fără un scop anume, doar să te plimbi, să admiri, să-ți bată vântul părul. Dacă ai și companie, cu atât mai bine.

Posibil s-o aduc pe Miura după vacanță, dacă nu va ploua… Sunt sigură că în vreo săptămână după ce o aduc voi regreta decizia asta, că va fi neastâmpărată, dar deh, e riscul meu. Nu se poate și cu câine și cu liniște totală Iar dacă n-o să am companie de plimbări… rămâne mereu soluția de rezervă adică ea. Da, sunt nașpa, îmi folosesc câinele.

Am fost azi până la gară cu ceva treabă, hm.. a răscolit treaba asta ceva amintiri, n-am mai fost demult cu trenul undeva. Pe măsură ce trece timpul și creștem, se schimbă tot mai multe lucruri. Dar nu vreau să mai intru în subiectul ăsta.

Sunt nerăbdătoare să ajung la Cluj. Mă tot uit pe site-urile de joburi, să văd care e situația acolo, ce pot găsi, mă uit pe site-uri cu anunțuri imobiliare, să văd cam pe unde pot sta și care sunt prețurile, sper să nu mă grăbesc. Pățesc deseori ca atunci când îmi plănuiesc ceva (”pe 1 mai mă duc la mare”), cumva, ceva, se întâmplă și nu mai iese treaba așa. Dar în principiu… acolo cică ar fi viitorul meu.

Viitorul tău cum sună?

Cine îl cunoaște pe Fabian, din visul meu? Bine, nici eu nu mai știu exact cum arată, ah, asta e nașpa la vise, nu le poți face o poză personajelor…

Și totuși, a fost un vis cu două tăișuri. Sau 3 chiar.

L-am cunoscut pe Fabian ăsta care cică era bărbatul vieții mele, fluturași în stomac, alea alea, apoi cumva a fost implicată poliția că am făcut ceva aiurea cu mașina (nu rețin partea asta…), apoi am aflat o veste super urâtă legată de sor-mea.

Am sunat-o azi, e bine, m-am liniștit.

Bun, și ajung acasă, unde ghici… era mama, aranja un pat în curte (yeah, weird)

Curios, nu puteam să o am și pe sor-mea și pe mama în același vis, în viață?

În fine, mama m-a certat… iar nu mai rețin de ce, probabil pentru faza cu poliția sau că am întârziat (mă întreb ce-o fi însemnând asta) și într-un final m-am trezit că nu mai voiam să o văd pe sor-mea așa.

A început promițător, s-a terminat și cu bine, dar și cu mult rău.

Cred c-o să mă bântuie câteva zile…

În altă ordine de idei, o să mai plouă mult luna asta?!

Uneori trebuie să te mai și întorci…

Ne vedem la Iași…

Și să învăț, teoretic ar trebui să nu fie pe ultimul loc. Practic… mai vedem.

Ziua voastră cum e?

UPDATE: Mașinuța e suuuper, parcă merge pe puf acum. Shoppingul clar readuce o bună dispoziție femeilor. Pizza e încă în așteptare, vreo 20 de minute. Învățatul… după pizza.