Ai ajuns acasă după o după amiază frumoasă cu ea… Ştii bine că sunteţi amândoi în nori, nu doar tu şi îţi place starea aceea în care nu mai eşti atent la toate persoanele din jurul tău, în care mai faci lucrurile din reflex pentru că mintea-ţi e la ea… Te face viu starea asta şi îţi demonstrează că trăieşti, simţi şi ai emoţii.
Deşi ai lăsat-o în faţa blocului ei, o suni când ajungi acasă să te asiguri că a ajuns cu bine sus. Eh, probabil vrei şi să-i auzi din nou vocea, chiar şi aşa, puţin schimbată din cauza telefonului.
Îţi place că e o fire deschisă şi că… e ea! Pur şi simplu e ea, nu se chinuie să pară altfel, nu se chinuie să găsească subiectele elevate pentru discuţiile voastre, nu se ruşinează să-ţi povestească cum s-a grăbit astăzi să iasă din casă că întârzia la ore şi după câteva scări coborâte a realizat că are încă papucii de casă în picioare.
(Câte fiţoase cunosc care n-ar povesti vreodată aşa ceva că, vezi Doamne, le-ar înjosi…)
Descoperi însă, la o primă întâlnire de grup, că e mai retrasă… Cam multe feţe necunoscute până atunci pentru ea, toţi povestind păţănii între ei la care ea nu a participat şi nu ştia detalii…
- ”Şi când am fost la Braşov atunci, ştii că ai mei…”
- ”A da, pfai ce tare a fost. Mai ţii minte parcarea aia…”
Intervii şi tu aici, că doar ai fost prezent atunci la Braşov. Şi depănaţi aşa amintiri… Ea e tăcută, vă ascultă, îi place să afle cum vă distraţi, cum petreceţi în general, descoperă astfel fel de fel de relaţii mai mult sau mai puţin confirmate pe faţă între voi. Sunteţi toţi ok în grup, dar parcă Dragoş nu se înţelege mereu cu Mihai şi Ana e puţin răutăcioasă cu Ioana.
La final, când rămâneţi doar voi, o întrebi dacă e bine, dacă e supărată, că a fost aşa tăcută. Nu înţelegi în primă fază această reţinere ai ei. E normal, tu ştii oamenii ăia de o viaţă poate, ştii că sunt sociabili şi glumeţi, ştii că nu ar face-o să se simtă prost. Însă ea nu-i ştie, decât din 2 - 3 vorbe de-ale tale… Te linişteşte ea în privinţa tăcerii, îţi explică cum a fost şi-şi exprimă apoi părerile. Reacţia ta?
”Hm..? Ana răutăcioasă? A, nu, ţi se pare… ”
Ei bine, nu cred că i se pare, cineva din-afară vede mai bine. Nu o duce la extreme, nu-ţi critică prietenii, doar a observat câte ceva. Dar trecem peste, după alte câteva întâlniri va fi ea mai deschisă şi faţă de ei. E posibil şi să nu îţi spună nimic despre ce a văzut ea în spatele discuţiilor de la masă. O vreme. Sigur peste un timp îşi va aminti şi îţi va mărturisi: ”Ştii, prima oară când am cunoscut-o pe Ana am avut impresia că… ”
Mă opresc aici, am început articolul cu intenţia de a ajunge într-un anumit punct critic al unei relaţii, dar nu mă mai simt acum în stare. Promit să continui… Până atunci, sper să vă trezească amintiri frumoase această introducere.
Tags: început, iubire
Postat în Ei sunt..., Note de iarnă | 8 Comments »
Întrebare numai bună pentru a face teoria chibritului pe ea:
Dacă nu ar exista constrângeri de orice gen (prin legi, regulamente, constituţie şi alte obligaţii oficiale), conştiinţa noastră ar fi suficient de puternică încât să ne oprească de la anumite fapte interzise acum prin lege? Furt, crime, violenţe şi altele.
Dacă nu conştiinţa, atunci sentimentul de dreptate din noi poate? Îl avem toţi? Dacă îl avem… e indestructibil, e valabil doar în anumite situaţii? Am putea rezista să fim la fel ca acum, când suntem constrânşi, mai ales dacă unii din jurul nostru vor face ce îi taie capul, no matter what…?
Dacă ne gândim mai bine, legile şi regulile au apărut tocmai în urma unor situaţii care cereau o soluţie pentru a se păstra ordinea.
Sunt multe aspecte de discutat la problema asta. Proful meu de filosofie m-a întors pe toate feţele când mi-a trecut mie prin cap că aş putea să-i răspund, să argumentez un pic opţiunea mea şi gata.
Postat în Ei sunt..., Note de iarnă | 11 Comments »
Am revenit din munţii reci şi imenşi, cântând în autocar, zâmbind după 3 zile în care netul nu a mai fost prezent, ci doar un aer curat şi un grup pus pe şotii.
Am râs pe drum înapoi, deşi regretam că s-a terminat deja excursia şi deşi ştiam că ce mă aşteaptă aici nu e neapărat ceva liniştitor şi plăcut. Uneori da, uneori nu…
În schimb mă consolam că într-un colţ de cameră e un ”ceva” care mă mai scoate din stări din astea bune de fugărit. E o cutie… plină cu rânduri, emoţii, trăiri… O cutie îngrijită, poate chiar construită pas cu pas, ştearsă de praf mereu, continuu, fără a o lăsa să se murdărească, să se calce pe ea şi cu atât mai mult să fie uitată. Era mereu acolo şi chiar şi când nu eram eu acolo, ea era în gândul meu.
Unii din noi avem uneori şi momente de abandon. Din laşitate, din indiferenţă, din optimism pentru binele celuilalt, dintr-o speranţă, deşi sună paradoxal…
Am abandonat azi cutia, deşi ce avea în ea va rămâne ”gravat” undeva în adâncul meu. Ştiu că-i va fi mai bine cu altcineva, i-o dăruiesc c-un zâmbet trist şi sper să aibă la fel de multă grijă de ea ca şi mine…
Postat în Note de iarnă | 7 Comments »
Am plecat 3 zile la Borşa, pââââââââârtiiiieeee aşteaptă-mă că viiiiin!
A.Faith rămâne blog sitter, poate mai dă viaţă puţin blogului că eu l-am cam amorţit.
Ne ”auzim” cu bine vineri seara!
Postat în Note de iarnă | 6 Comments »
Se apropie Valentine`s day. Pfai ce emoţie, ce zi, ce sărbătoare, ce… hm? ce nimic. E o zi şi atât. La fel şi Dragobetele…
De ce spun asta? Pentru că îndrăgostiţii NU AU NEVOIE de o astfel de zi. Că prin faptul că sunt îndrăgostiţi îşi fac o zi a lor în fiecare zi dacă vor (şi de obicei se întâmplă, indiferent dacă vor sau nu, adică dacă e intenţionat sau nu). Nu trebuie să aştepţi Valentine`s day ca să spui ”te iubesc” sau să faci o declaraţie, nu trebuie să aştepţi Valentine`s day ca să primeşti pe chipul celuilalt emoţia desfacerii unui cadou supriză, nu trebuie să aştepţi Valentine`s day ca să vă amintiţi cât de mult vă iubiţi…
PS: acesta a fost răspunsul meu la leapşa lui Cristi Văduvă, care a organizat un concurs pe tema asta cu ajutorul MooBijoux. Trebuia să scriu despre ce cadouri aş vrea să primesc… Probabil simpla prezenţă ar fi suficientă.
Tags: valentine`s day
Postat în Note de iarnă | 9 Comments »
Ai ajuns acasă după o după amiază frumoasă cu ea… Ştii bine că sunteţi amândoi în nori, nu doar tu şi îţi place starea aceea în care nu mai eşti atent la toate persoanele din jurul tău, în care mai faci lucrurile din reflex pentru că mintea-ţi e la ea… Te face viu starea asta şi îţi demonstrează că trăieşti, simţi şi ai emoţii.
Loading ...
