Gândurile Ariniei pe blogul meu 
”Nici nu ştiu cum să încep. Sunt atâtea de spus. Greşeli şi lucruri care aduc regrete şi chiar dacă ar fi putut să nu fie aşa, nu a fost. Nu realizează nimeni niciodată la timp ceea ce trebuie. Totul e întârziat. Şi oare, totuşi, atât încât să nu se mai poată face nimic?
Plouă afară. Asta se aude-n geam. Şi am doar lumina de la veioză aprinsă, iar monitorul îmi bate-n ochi cu putere. Din boxe aud sunetele care mă liniştesc; reuşesc chiar să mă facă să stau şi să scriu despre asta. Pentru că vreau, vreau să scriu. Câteodată ţi se arată aşa şi n-ai ce face. Le dai dracu’ şi de teme şi de tot şi nu eşti bun de nimic până nu scrii, pui undeva “la păstrare” gândul de acum.
Revenind la ce mă gândeam eu acum. De atâtea ori mă găsesc în situaţia de a alege. Nu pot s-o fac decât cu ce-mi zice sufletul. Şi abia după mă gândesc la ce mi-a şoptit vocea aia. Şi rău fac! Pentru mine e rău, la alţii mai e şi asta necesar, dar am observat că trăiesc fericiţi numai cei care se iau după suflet. Are şi el o minte a lui, n-o ia numai aşa de nebun, nu-i el chiar aşa de orb cum se zice. Dar îmi (ne) mai trebuie mie (nouă) şi alt creier adiacent, care să facă totul varză.
Să zicem că iubeşti. Citeşte mai mult »
Postat în Ei sunt... | 11 Comments »
Astăzi am observat câte ceva:
- cinematograful e la fel de sec, nu m-a atras nici un film deşi aveam cele mai bune intenţii să văd ceva…
- îngheţata din Dolce Vita e bună, chelnerul care ne-a servit e ameţit şi foarte ocupat. A, şi ciorba rădăuţeană e bună, dar asta nu garantez, e doar părerea cuiva, eu nu mai mănânc de mult ciorbă
- lista cu farmaciile deschise non-stop cu programul ăla, că se face cu rândul, e cât se poate de falsă. Ne-am mişcat fundurile până pe Împărat Traian degeaba, farmacia Larix nu e deschisă. Pardon, e non-stop deschisă pe data de 16 martie, dar doar de la ora 20. Super… de ce nu scria asta şi pe lista aia? Că nu ştiu de ce, dar ”non-stop” mie una îmi spune altceva.
- m-am văzut apoi cu Licu care e în al 9lea cer, scumpa de ea…
Deci aşa arată un om fericit, după un an de zile alături de Bogdan, un băiat care o iubeşte şi o sprijină
- plimbarea de vreo 30 de minute pe ceva străzi mai mult pustii, singură, cu căştile în urechi şi fredonând ceva melodii fără să-mi pese dacă apucă să mă audă cineva e… benefică… pentru gândit şi… totuşi greoaie…
- plimbarea de vreo 30 de minute pe ceva străzi mai mult pustii (trecând doar maşini), singură atrage claxoane şi texte de agăţat care mă fac să râd şi să-mi fie milă de respectivii, că urâţi nu erau, dar păcat că nu ştiu să se comporte. PS dragilor, să conduceţi şi să vă uitaţi apoi spre mine în timp ce maşina ÎNCĂ înainteaza, nu vă face şmecheri ci iresponsabili, iar maşinile frumoase nu sunt un bilet către mine sau în general către fetele cu ceva minte.
- am un mic defect, când nu sunt chiar în apele mele mă hotărăsc repede asupra cumpărăturilor. Prea repede… şi prea multe…
Postat în Ei sunt..., Note de primăvară | 18 Comments »
Pentru că de 1 martie vuia în lume întrebarea ”de ce iubim femeile?”, în magia venirii primăverii, astăzi plănuiam să pregătesc un articol despre dragii de ei care s-au chinuit să răspundă (cel mai mult am auzit la Europa fm) la întrebarea respectivă.
Ei bine, n-am mai apucat. Ieri m-a lovit un virus de toată frumuseţea, un fel de gripă, am dormit toată ziulica şi toată noaptea, cu mici întreruperi (care nu-mi plăceau deloc că erau diferite reacţii ale corpului meu). Mă chinui acum, cu începutul meu de febră, să îmi termin ideea.
Pornim… de la ziua de azi. Câte din noi nu se amuză când îl văd cum îşi chinuie mintea gândindu-se la cadoul perfect, floarea perfectă pentru ea? Dar e un amuzament plăcut, care îţi umple sufletul. Mulţi (indiferent de sex) cred că ritualul acesta al atenţiilor e ceva lipsit de importanţă pentru bărbaţi. Probabil există şi bărbaţi care trec repede printr-un magazin, aleg în 2 minute ceva (fără a gândi înainte şi a decide ce să ia) şi gata. Dar cred că majoritatea (sau vreau să mă mint aşa? 
) se frământă un pic pe tema asta: ”Hm, vine ziua noastră, împlinim x luni/ani, pf, ce-i iau? / Dar de Crăciun? / Dar de 8 martie?”
Asta exceptând cazurile (pe care nu prea le plac) în care ea îi spune ce şi-ar dori sau el o întreabă…
Ne mai place la ei că, deşi sunt mai neglijenţi cu aspectul lor fizic faţă de noi (în sensul că nu stau ore întregi la baie, dându-se cu cremă, căutând mereu rujul, oja, nu petrec 5 ore în faţa dulapului, alegând o cămaşă etc.), arată mereu bine, nu? 
Chiar şi dimineaţa, când ridică capul din pernă, ciufulit…
Majoritatea urăsc cumpărăturile. Care implică haine în mod special, cabina de probă. Haine dom`le, nu costum de baie. La acela probabil ar fi nevoie să intre şi el în cabină să vadă mai bine dacă stă cum trebuie, dacă culoarea se potriveşte cu tenul ei etc. Mint, nu? Staţi liniştiţi, noi nu ne-am prins Revenind, în ciuda faptului că nu le place, se lasă de multe ori convinşi de noi să colinde magazinele. După primele două, începe: ”Stă bine?” ”da!! e perfectă, hai ia-o ”, ”nu sunt convinsă, parcă îmi scoate burtica în evidenţă”, ”hai scumpo, nu îţi scoate decât frumuseţea în evidenţă, mă duc la casă s-o iau” Şi pe parcurs ce se îndreaptă spre casă îi vine să sară în sus că a scăpat…
Îi iubim şi pentru… Citeşte mai mult »
Postat în Ei sunt... | 20 Comments »
Pasul 1: Încolţeşte iar ideea. ”Hai mă, strângem ceva să mergem iar la copii?”
Pasul 2: Anunţăm diriginta pentru o mai bună organizare, deja devine ”oficială” treabă, se mai grăbesc lucrurile. Buuun…
Pasul 3: Se strâng bani, jucării, idei. Cine vrea, cine poate, cât poate, cât are. Nicoleta a lăsat-o pe surioara ei (mai mică cu vreo 16 ani decât ea ) fără vreo 4 moţunachi de pluş, Florin a găsit şi el câteva şi uite aşa s-au făcut suficiente pentru fiecare pacheţel.
Pasul 4: Alegerea centrului de plasament. Fiind unul vecin cu liceul nostru, ştiind că anul trecut am fost primiţi cu zâmbetul pe buze (vă amintiţi copilaşul care iubea butoanele, capsele, nasturii şi tot ce era micuţ şi rotund la haine? Şi ce dulce punea degeţelul pe fiecare şi râdea distrat? 
), am ales Micul Prinţ.
Pasul 5: O discuţie cu doamnele de acolo pentru a stabili o zi, o oră, numărul de copii, vârstele lor etc.
Citeşte mai mult »
Tags: copii, primăvară, zâmbet
Postat în Cruda realitate, Ei sunt... | 11 Comments »
Mulţumiri celor care mi-au dat ieri idei pentru petrecere, majoritatea au fost aprobate şi sunt în desfăşurare.
Astăzi ne-am prostit un pic în clasă făcând coifuri. Greşesc. Nu ne-am prostit. Am fost serioşi la lucru şi amuzanţi în timp ce lucram.
Mâine vă povestesc cât de frumoase sunt zâmbetele copiilor
A, doamna din prima poză e diriginta, iar tanti bulinata (în vârful nasului, cum unde?) cu coifu` în cap din ultima poză sunt eu :”>
Postat în Ei sunt..., Şcoală | 7 Comments »
Loading ...
