Spune pe bune.
Deşi am spus că mă pun la un film, încercând să dau dracului uitării tot ce am păţit în seara asta, nu pot să nu scriu… Dacă nu scriu acum, când încă sunt sub efectul emoţiilor şi entuziasmului ce trebuiau să fie nervilor, dezamăgirii şi sentimentului că am ajuns la capătul puterilor în ceea ce priveşte problema asta, nu voi mai scrie niciodată. Că mâine deja mi se va fi acrit de situaţie.
De câte vi s-a întâmplat să treceţi aproape brusc de la o stare la alta? Stările respective fiind opuse categoric. Am păţit-o azi…
M-am trezit cu zâmbetul pe buze, avea să fie o zi specială. La 5 după amiaza aveam programare la Iaşi, îmi scotea aparatul dentar fix, după 2 ani şi ceva de zile.
Am ajuns mai devreme în Iaşi, am avut timp să beau o ciocolată caldă cu Bogdan şi am fugit cu taxiul sufletul la gură la doctor să-mi văd minunea cu ochii. Ajung şi pe scaunul ortodontului, acelaşi om ocupat, grăbit, neglijent cu micile scăpări ale mâinii (îţi mai agaţă o buză, îţi mai înţeapă o gingie…), dar bun ca doctor. Pac, pac, pac… se duc toţi brackeţii. Unul însă… s-a dus cu tot cu dinte. Nu tot dintele cu rădăcină, ci vreo 3 sferturi din dintele vizibil. Prima oară am simţit zgomotul şi mişcarea. Hm… ”ce dracu s-a întâmplat? Ce s-a rupt? 
”. Doctorul s-a oprit o clipă… s-a uitat… a luat zbârnâitoarea aia şi a început să lucreze dinţii de jos. Eu nu puteam mişca limba să văd dacă era ce îmi imaginam. Începeam încet să tremur…
La un moment dat reuşesc să mişc limba şi simt că se prăbuşeşte tot. De ce?! Cum? De ce?! DE CE?! şi inevitabilul ”De ce eu?”. Mi-au trecut prin minte apoi toate evenimentele mele cu dentiştii, câţi dentişti am schimbat, câtă neîncredere am în ei, câtă durere am înfruntat şi totul pentru că… dinţii mei sunt laţi şi maxilarul mai mic. N-au avut loc să iasă corect şi s-au strâmbat un pic. Mă rog, trecând peste asta, m-a trimis ortodontul la d-na dentist de lângă (în acelaşi loc sunt 2 cabinete), una foarte drăguţă şi amabilă care a reuşit să-mi calmeze lacrimile şi tremuratul pentru câteva minute bune. A reuşit să-mi pună dintele înapoi. Evident că nu mai e la fel… Ca aspect e identic, dar ca rezistenţă…
Am mai petrecut apoi vreo jumătate de oră pe scaunul ortodontului. Deh, ce se mai putea întâmpla? Aparatul nu mai era… Mi-a mai finisat câte ceva şi m-a trimis acasă. Aş fi vrut să-i spun ”Adio”, dar m-am limitat la ”Bună seara”…
Mă aşteaptă deci alte vizite la dentist. Însă nu oarecare. Nu îmi mai trebuie dentişti străini, am găsit unul bun în Cluj şi acolo merg oricând am nevoie. Chit că fac 7 ore cu trenul până acolo.
Am impresia că sunt blestemată să umblu toată viaţa prin cabinetele stomatologice. Dacă ar fi fost să merg de mică la acelaşi dentist, cred că acum, după atâţia ani, aş merge la el ca la mine acasă…
PS: Mersi Zeffy pentru rezervare.
Tags: aparat dentar fix, dentist, dinti, nervi, stomatolog
Postat în Cruda realitate | 113 Comments »
Deşi mă vor ”certa” unii că aduc un scandal pe blog, nu pot să tac. Urăsc să fiu călcată în picioare, mai ales pe nedrept. Nu văd de ce aş da explicaţii pe blogul ăluia, n-o s-o fac. Nici aici nu îi dau explicaţii, nu mă justific în nici un mod în faţa domnului, ce rost ar avea? De ce să-l fac eu să-şi schimbe părerea de mine? Probabil n-o s-o facă, iar dacă o face că l-am convins eu, e degeaba din partea mea. Trebuie să realizeze singur. Mă rog, cert e că articolul ăsta e dreptul meu la replică, nu o justificare în faţa lui.
O să încep printr-un pasaj dintr-un articol măreţului domn, în care scria ce nu îi place la bloggeri în general:
Citeşte mai mult »
Postat în Cruda realitate, Ei sunt... | 52 Comments »
De 2 zile şi ceva citesc întruna în Google Reader despre anul 2007. I-am găsit (citind) nenumărate calităţi, defecte, adjective, oh de-aţi şti.
Dar credeţi că 2008 se lasă mai prejos? Nu… Are şi acela partea sa. Toată lumea e optimistă. Toată lumea începe de la zero. Uraaaa, ce tare. Toată lumea visează, toţi speră ca anul ăsta să câştige la loto, să se mute singuri, să scape de părinţi, să îşi găsească iubirea iubirii vieţilor lui (deh, or avea 7 ca o mâţă), să…, să…
Nu vreau să aduc un ton de pesimism… Însă cu ce credeţi că se schimbă lumea de la un an la altul? De ce aveţi impresia că seara asta minunată de 31 decembrie, în care toţi chefuiesc şi eventual se îmbată de nu mai ştiu de ei, va transforma lumea aşa, în 2 clipe? Şi nu vă înşelaţi nici pe voi… N-o să vă schimbaţi nici voi aşa, peste noapte. Dacă tot trebuie să faceţi asta şi aveţi tăria, faceţi-o. Dar n-aveţi nevoie de Revelion sau să aşteptaţi un an nou pentru a vă schimba (eventual atitudinea faţă de ceva).
Acum că mi-am spus of-ul, să fiu şi eu în ton cu lumea: Nu vreau să mă gândesc cum a fost anul 2007. Chiar nu vreau. Poate că mi-ar părea rău că a trecut. Dar nici asta nu vreau. Că aştept de ani buni cu sufletul la gură să prind 2008. Nu am nici un plan şi nici un to do list de făcut. Anul ăsta, involuntar sau independent de mine (mă rog, nu chiar independent, tre să trec bacul dar aia nu e cine ştie ce) îmi va aduce tot ce mi-am dorit vreodată. Să plec.
La mulţi ani şi vouă şi distracţie plăcută diseară.
La mulţi ani Dan! (pentru mâine)
Postat în Cruda realitate | 5 Comments »
02:26. Mă plictisesc. Stumble mă ajută. Ete ceva tare:
Politics Explained
FEUDALISM: You have two cows. Your lord takes some of the milk.
PURE SOCIALISM: You have two cows. The government takes them and puts them in a barn with everyone else’s cows. You have to take care of all of the cows. The government gives you as much milk as you need.
Citeşte mai mult »
Postat în Cruda realitate | 10 Comments »
Imaginaţi-vă o chestie:
Vă puneţi internet. Mă rog, alegeţi ce firmă vreţi. Rămâneţi vreo 2 săptămâni fără net, iar acum în preajma sărbătorilor vă merge foooarte greu. Vă hotărâţi să vă scrieţi frustrarea pe blogul vostru personal, doar deh, scrii ce vrei acolo, nu?
Nu pomeneşti firma. Scrii în general… Eh, acum bomba: Rămâi subit fără acces pe blogul tău. Nu, nu de la hosting… Îţi merge netul în rest, pe orice site, pe blogul tău nu. Alţii pot intra pe blogul TĂU, tu NU! De ce? Pentru că domnii de la respectivul provider de net ţi-au blocat accesul. De ce? Din cauza articolului. Până când? Până când îl ştergi…
Trăim în România, nu? Persoana în cauză e Zeffy, iar firma de net este Exner, cu sediul în Bucecea.
Cum e posibil să plăteşti pentru serviciile lor şi ei să-şi facă de cap cum şi când vor? Şi să îţi condiţioneze ei ceea ce ai tu chef să scrii pe propriul blog! Asta îmi aduce aminte şi de ce a păţit Ariel, şi culmea, Zeffy are subdomeniu la Ariel. Baftă aveţi băieţi…
Ulterior, Zeffy a scris pe blog păţania, din nou, fără să precizeze firma sau ceva exact… A vorbit de democraţia asta…
Ce m-a amuzat pe mine, cineva a sărit şi a scris:
Practic au recunoscut că ei au blocat accesul lui Zeffy. Şi prin faptul că imediat ce Zeffy a şters articolul în care se plângea de net (cu ajutorul meu că el nu putea intra pe blog), a avut din nou acces la blog.
Frumos, nu? Acum suntem condiţionaţi de providerii de net despre ce avem voie să scrie sau ce nu avem voie. Aveţi grijă dragi bloggeri să nu vă înjuraţi public providerul (chiar dacă nu precizaţi exact numele), chit că merită, că nu se ştie ce se întâmplă…
Postat în Cruda realitate | 29 Comments »
Cum dracu există astfel de oameni? Ce au în mintea aia şi în piept?! Am văzut la Poveştirile alea de pe Acasă că în Lugoj s-au aruncat peste 2000 de câini într-o groapă şi pusă sodă caustică peste ei. Omorâţi de vii, topiţi cu sodă caustică…
Sunt conştientă că se mai omoară câini… însă eutanasierea e o metodă evident mai simplă şi nedureroasă decât topirea de vii cu sodă caustică!!
La naiba… Voi, “oameni” care faceţi aşa ceva, nu meritaţi să vă doresc moartea în acelaşi mod. Nu, ar fi prea puţin pentru voi…
Se mai face legea aia pentru protejarea animalelor?!
Postat în Cruda realitate | 6 Comments »
Deşi am spus că mă pun la un film, încercând să dau 
Loading ...
