M-am săturat… M-am săturat să-mi fac speranţe că o să fie bine în x timp şi când ating x-ul să se ducă năibii tot. Ce dracu oi fi făcut să păţesc toate astea?
Unul din x-ii importanţi, în ianuarie, când am mers la Iaşi să termin cu aparatul dentar. Plină de optimism am intrat cu Licu în cabinet, fiind convinsă că e poate.. penultimul pas… pentru a încheia lungul şir al şedinţelor. Ce s-a întâmplat? Am ieşit cu ochii mai mult decât umeziţi, cu înjurături multe în gând, tremurând şi abia putând scoate un sunet.
Acu, un alt x aproape atins se mută. După bac. Că lumea are concediu, că lumea ca mine are şcoală, bac.. Da, de parcă Andreea e o elevă care abia se târâie de la o materie la alta şi nu-şi poate permite să lipsească 2 săptămâni sau 3 sau chiar o lună dacă aşa trebuie. Că mă doare undeva de şcoală când ştiu că am atâta frustrare în mine pe problema ”sănătăţii” şi aştept de ceva ani să termin. Şi de ce dracu nu mă crede nimeni că mă descurc?
Aştept să văd ce mai intervine şi după bac, adică la x-ul care trebuia să fie peste o săptămână şi ceva.
Până la urmă poate cedez…
Postat în Cruda realitate | 6 Comments »
Joi, Botoșani. Cumpăr bilet de tren Suceava Cluj pentru ora 13. Mi-l dă tanti de la ghișeu, zice să verific. Bun. Scria Suceava la plecare. Hm… ”Sunt 2 gări în Suceava. Care cum?” ”Nu contează, din oricare puteți lua.”
Bun… Sâmbătă, Suceava, ora 11 și ceva. Ne grăbim să fac ceva cumpărături, să apucăm să mâncăm undeva și să ajungem și la gară la timp. Cât ne plimbam prin magazine, sună sora: ”Vezi că am sunat la informații la cfr și trenul tău stă 10 minute în Gara de Nord, de la 13 fără 10 și doar 1 minut sau 2 în Burdujeni. Deci mergi la aia de Nord să ai timp cu bagajele.”
Perfect. De Nord să fie. Ne grăbim noi, la 13 fără 2 minute cred eram la aia de Nord. Era un tren acolo, până să văd care e mă tentase un chioșc de reviste că nu apucasem să iau așa ceva.
”Aia, aia și aia. Scuzați-mă, trenul spre Cluj trebuie să vină? A plecat deja? Că am înțeles că stă 10 minute…”.
”Păi ăla de Cluj nu trece pe aici domnișoară…”
Poftiiiim?!
”… ăsta de la ora 1 nu mai trece pe aici. Direct la Burdujeni.”
Tataaaaa! Hai repede la Burdujeni! Între timp un nene din ăla în uniformă care stă pe peron se apropie și vorbește ceva cu tata. Se uită la ceas și dă din cap în semn că nu…
Bun, tren pierdut. Următorul la ora 17:27. Ce bucurie…
Sor-mea înfuriată la telefon: ”Cum să nu treacă pe acolo dacă aia de la informații așa mi-a zis la telefon?!”
Domnul de la chioșcul de reviste zice că s-au privatizat, că nu îi mai interesează etc. Bine nene, da` să zică atunci că nu știu exact, că n-au informații sigure, nu să mă plimbe dintr-un loc în altul că așa e corect.
Sor-mea, telefon la informații:
”Trenul nr. 4324 bla bla, la ce oră ajunge în Cluj?”
”23:45.”
”Și cel care a fost la ora 13, la ce oră era în Gara de nord din Suceava?”
”Să văd… Păi nu, acela nu trece pe acolo”.
”Bun, și dimineață când am sunat, mi-a răspuns tot o doamnă și mi-a spus că trece și stă 10 minute acolo și doar 1 în Burdujeni”
”Nu se poate doamnă, eu lucrez aici azi de dimineață. Nu v-am spus așa ceva.”
”Cum n-ați spus dacă am pierdut un tren din cauza informațiilor clare pe care dvs le oferiți? Am apelurile pe telefon, tot la numărul ăsta am sunat, în jur de ora 11”
”Faceți reclamație la Gara de Nord, nu mă interesează”
”Eu nu-s din Suceava doamnă, da` lăsați oamenii pe drumuri sau prin gări, așteptând alte trenuri cu informațiile precise pe care le oferiți. Iar cu reclamația aia știu că oricum nu se rezolvă nimic. O zi bună.”
Cât despre mine… Am schimbat biletul și m-am întors cu ai mei la cumpărături. Prima tură a fost grăbită, acum aveam timp suficient. Am reușit să mă urc în trenul ăla nenorocit la ora 17, din Burdujeni. Apoi am stat 30 minute în Gara blestemată-De-Nord că schimbau ceva locomotive.
Am ajuns cu întârziere de 15 minute. Deh, ce mai contau 15 minute când eu puteam fi aici încă de la ora 19, când era ziua și soare afară și nu la 12 noaptea?
Bună dimineața!
P.S: În legătură cu cele 7 ore și ceva pe tren… Da, gândit… și ajuns la concluzia că… ”Nu-i mai mare orb decât cel care nu vrea să vadă.”
Tags: cfr, informații, tren
Postat în Cruda realitate | 12 Comments »
Cineva a pornit o campanie in care toti oamenii care se considera nedreptatiti/ nemultumiti de decizia luata in privinta ucigasului lui Teo Peter, vor si pot sa sustina familia acestuia semnind o petitie ( cit se poate de serioasa), postind un link/ articol pe blogul lor, anuntind cit mai multa lume sau participind la ceea ce va fi un “mars al tacerii”.
Iata invitatia, pe care o puteti gasi, alaturi de comentarii si alte posturi cu aceeasi tema, si aici :
Noi,
alinfarcas.ro, monden.info, lanebuni.ro, imprevizibil.com, madcat.ro, ill.gotdns.org, taraduveanu.wordpress.com, girllife.ro, alexradescu.ro, we3d.net, mariussescu.com, cristealizari.com, ciupercutza.wordpress.com, ogdi.net, zumzi.wordpress.com, quinzelle.ro, leyla.we3d.net, neuronu.ro, ancutz-butterfly.blogspot.com, cabral.ro, academiaderas.ro, groapacuprosti.ro, buddha.voce.ro, vladinho.net, matthers.huskey.ro, alinamusatoiu.blogspot.com, matei.tfm.ro, foto-magazin.ro, pcnews.ro, racutza.blogspot.com, iordacheionut.blogspot.com, muzica.ro, aura.tfm.ro, baghy.info, seo-ro.info, blogatu.blogspot.com, tycryt.com, … [aici puteţi adăuga blogul vostru, cu trimitere la articolul dedicat campaniei pro Teo Peter, odată ce scrieţi unul, sau aţi scris deja dar wordpress nu mi-a afişat treaba asta (lucru pentru care îmi cer scuze, în numele wordpress-ului)]
Liberi şi nesiliţi de nimeni, în ideea libertăţii de exprimare şi a respectării drepturilor omului, dezaprobând total decizia finală luată de autorităţile americane, în speţă de Curtea Marţială a SUA, în ceea ce priveşte cazul regretatului basist al trupei Compact, Teo Peter, invităm toată blogosfera românească să ni se alăture şi să participe la protestul paşnic pe care noi, cei de mai sus, îl organizăm în Bucureşti, pe perioada summitului NATO. Detalii despre ziua exactă, locul de întâlnire şi ora la care vom începe marşul tăcerii (noi n-o să deschidem gura … o să lăsăm mesajele de pe pancarte să urle pentru noi), veţi afla de pe oricare dintre blogurile de mai sus, luni, 24.03.2008. Sperăm să nu ne găsim naşi, de aceea vă rugăm să semnaţi această petiţie, şi să vă rugaţi şi prietenii să facă la fel (mass pe messenger, articol pe blog, şamd). Vă rugăm de asemenea să confirmaţi prezenţa domniilor voastre, printr-un comentariu lăsat aici. Vă aşteptăm cu dragoste!
- Propunem ca transmiterea invitaţiei să se facă pe sistemul “leapşă” - adică - dacă primeşti invitaţia la protest paşnic, o postezi şi tu pe blog, îţi treci adresa blogului sus, la “Noi,“, şi o dai mai departe prietenilor din blogroll-ul tău. Vă mulţumim tuturor!
Nu m-am trecut în listă că mă cam îndoiesc să pot veni la Bucureşti atunci, însă articolul postat aici arată susţinerea din partea mea.
Preluat de la Zumzi şi pasat mai departe la tot Blogroll-ul.
Postat în Cruda realitate | 5 Comments »
La Radu (cum am văzut că se semnează în unele comentarii) pe blog am găsit o imagine pe cât de simplu realizată, pe atât de reprezentativă. Mai e nevoie de alte comentarii? Ah, ar fi un comentariu. Să-şi facă şi nenii ăia (de se ocupă cu asta) treaba cum trebuie, să nu fie coşurile de gunoi sparte (rupte, găurite etc.) şi nici pline, de încerci să pui ceva (de preferat fără să atingi ce e ACOLO) şi să cadă pe lângă.
Ah, şi lângă licee/şcoli, credeţi-mă, e nevoie de mai mult de 2 coşuri de gunoi!! Radu Gonciar, d-na Speranţa, Mihai şi restul din zona Pedagogic-Elie Radu ştiu ce vorbesc.
Postat în Cruda realitate | 18 Comments »
Pasul 1: Încolţeşte iar ideea. ”Hai mă, strângem ceva să mergem iar la copii?”
Pasul 2: Anunţăm diriginta pentru o mai bună organizare, deja devine ”oficială” treabă, se mai grăbesc lucrurile. Buuun…
Pasul 3: Se strâng bani, jucării, idei. Cine vrea, cine poate, cât poate, cât are. Nicoleta a lăsat-o pe surioara ei (mai mică cu vreo 16 ani decât ea 
) fără vreo 4 moţunachi de pluş, Florin a găsit şi el câteva şi uite aşa s-au făcut suficiente pentru fiecare pacheţel.
Pasul 4: Alegerea centrului de plasament. Fiind unul vecin cu liceul nostru, ştiind că anul trecut am fost primiţi cu zâmbetul pe buze (vă amintiţi copilaşul care iubea butoanele, capsele, nasturii şi tot ce era micuţ şi rotund la haine? Şi ce dulce punea degeţelul pe fiecare şi râdea distrat? 
), am ales Micul Prinţ.
Pasul 5: O discuţie cu doamnele de acolo pentru a stabili o zi, o oră, numărul de copii, vârstele lor etc.
Citeşte mai mult »
Tags: copii, primăvară, zâmbet
Postat în Cruda realitate, Ei sunt... | 11 Comments »
Loading ...
