Archive for the Category » Cluj «

Cod portocaliu la putere

S-a extins zona portocalie. Clujul a rămas tot pe galben şi s-a resimţit astăzi. A fost cald dar nu extrem de cald. În timp ce, pe la ora 16 Iulian avea la status 38 de grade, în Cluj erau vreo 33.

temp_judete_u533effkhlnebr5n1iicli51a6_73.png

În seara asta când am vorbit cu tata la telefon m-a întrebat de căldură, cât de cald e aici, semn că în Botoşani e caniculă mare şi insuportabilă.

Totuşi, nu prea am auzit sirenele ambulanţelor pe aici, cred că lumea nu mai e atât de iresponsabilă şi mai ascultă şi de sfatul medicilor. Nu mai ies din casă în timpul amiezii. Măcar atât…

Categorii: Botoşani, Cluj  Un comentariu

Bateriile lu`… Dida

… vroiam să scriu lu` peşte. Am scris Dida deşi e greşit aşa, trebuia Didei. Deh…

Ora 21:30. A ieşit Didişor să cumpere de-ale gurii de la alimentarele din Mănăştur. Şi dacă tot avea de făcut cumpărături, de ce să nu cumpere şi baterii pentru aparatul foto? De ce să cumpere baterii? Pentru că azi după amiază când era prin centru, a cumpărat din alea Toshiba că nu găsi Duracell. Şi cât au ţinut-o alea? Un minut, cât a făcut fix 2 poze. Mama lor de baterii…

Bun, am fost, am cumpărat d-ale gurii, am întrebat la toate alimentarele din zonă dacă au baterii Duracell, n-aveau. Da`ce credeţi că-mi trebuiau Duracell de orice fel? Nu, nu din alea normale, ci Duracell albastre, mai exact Power Pix AA ZR6. Unde întrebam, peste tot aveau Toshiba. Dacă aveau şi Duracell era bine, numa` că aveau din alea normale, maronii. Am zis că nu mai risc să iau altele, că tre să găsesc MĂCAR la o alimentară din astea albastre.

Am lăsat cumpărăturile acasă şi am zis că fac o plimbare pe la alimentarele de mai departe… Undeva tre să fie şi Duracell albastre. Aham……

După multe alimentare vizitate, după multe “sfaturi”: “Da` luaţi Toshiba, sunt f. bune” şi gânduri d-ale mele: “Lasă-mă tanti cu Toshibele tale că am luat şi din alea”, după multe “Sărut mâna!” din partea grupurilor adunate la fiecare distanţă de 2 blocuri, la o bârfă, m-am enervat şi am luat maronii.

Am ajuns acasă şi deocamdată merg. Sper să mă ţină mai mult de 5 poze.

Câteva poze de pe drum

Asta nu mai ştiu pe unde e… Ştiu că era un pod în construcţie, se circula pe un singur sens şi am stat vreo 5 minute la semafor. Se pune? :D

p71701021.jpg

p7170101.jpg

Undeva prin Topliţa:

p71701131.jpg

Berzele de prin Turda parcă…

p71701301.jpg

Undeva după Târgu Mureş :P Măcar bine că avea steguleţe UE că altfel…

p7170129.jpg

Şi în final…

p71701511.jpg

…Clujul

p7170147.jpg

Categorii: Cluj, Say cheese  2 Comentarii

Canicula şi codurile

Zilele acestea, caniculă mare. Cod portocaliu la Botoşani, cod galben la Cluj. Deh, nu degeaba am venit aici :P

Galben sau nu, e foarte cald şi aici. Am ieşit la 18 jumătate un pic, o înăduşeală afară…

Ete şi dovada:

temp_judete_ubrmkabutitomqr4s1e49mdek3_63.png

Codul galben cică presupune:
Fenomenele meteorologice prognozate (averse, descarcari electrice, intensificari de vant, temperaturi ridicate) sunt obisnuite pentru zona respectiva dar care temporar pot deveni periculoase pentru anumite activitati. Exista risc de cresteri de debite si niveluri.

Iar cel portocaliu:
Sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase de intensitate mare (vant, ploi abundente, descarcari electrice, grindina, canicula, ger) Exista risc de viituri pe riurile mici. (Inmh)

Despre caniculă am mai citit pe blogul lui Bogdan despre cum se topeşte toată România şi pe Blogtoşani, cu aluzie la Botoşani.

Categorii: Botoşani, Cluj  3 Comentarii

Drumul Botoşani-Cluj

Ieri la 9 mă trezeşte sora.

-Hai duşca, plecăm!

-Da` stai…….. cât e ora…….? (eu cu jumătate de gură şi somnoroasă din cale-afară)

-Hai că e 11. Trezeşte-te, mergi la baie, îmbracă-te şi hai. Tre` să mergi şi la liceu.

-11?! (şi sare Didişor din pat)

Mă uit la telefonul de lângă pernă… era 9 jumătate… Ehehe, vezi tu sor-mea! Ea plecase în bucătărie.

- Tu mincinoaso, ce 11 a? Jap un urs peste corp!

Noh, ne-am pus pe băgat bagajele în maşină. Trebuia să trec pe la liceu la secretariat să vizez carnetul de note pt. reducerea la tren. Mă întorc de la Cluj cu trenul. Ce să vizezi? În faţa secretariatului vreo 20 de tineri cu buletinele în mână. Cei cu bacul. Deh, am lăsat-o baltă cu vizatu` şi am pornit la drum.

La 10 jumătate am ieşit din Botoşani. Pe parcurs ce înaintam spre Cluj mă simţeam tot mai bine, mai departe de griji, fără nimeni să mă aştepte în Cluj, să mă întrebe ce fac, de ce fac, unde merg, etc. (bine, sora mea la care stau dar nu e un chin :P).

Drumul a fost liniştit, dar căldură mare afară. În jur de 35-37 de grade pe tot parcursul drumului. Nu mi-a fost rău (îmi era când eram mică, pe maşini şi mă temeam şi acum că e un drum lung), am cântat cu sora şi cumnatul, mă rog, dacă se poate numi cântat, pe melodia P. Diddy – I`ll be missing you. Să ne fi auzit cineva când ziceam acel yooooooooouuuu din refren :D

Am făcut poze pe drum, mai mult prin zona munţilor unde erau mai frumoase peisajele, dar nu am oprit, le-am făcut din maşină şi surprinzător (le-am descărcat fix acum) au ieşit destul de clare. La 2 poze se vede prin geam geanta mea, dar deh, în rest sunt minunate. Mă mir şi că le-am prins atât de bine, fiind în mişcare.

După ce am ascultat vreo 5 cd-uri, unul din ele făcea figuri că se cam zgâriase, am dat pe radio. Deh, să vedem şi noi ce se mai întâmplă în civilizaţie, că noi parcă eram rupţi de orice lume :P Ce să fie? Concertul Rolling Stones întruna, norul ăla doxic din Ucraina (noi uhh? ce nor?!) şi canicula la putere. Că e cod portocaliu acolo şi acolo, că sunt 38 de grade nu ştiu unde, etc. Mie îmi spui tanti?!

După un popas de vreo oră să mâncăm, am mai mers 4 ore şi am ajuns în Cluj. Pe la 7 jumătate. Cât am mai stat prin casă, la un momentat am realizat că frigiderul e cam gol (casa a fost goală vreo 2 săpt.). Pe la 21 pornesc cu sora să cumpărăm bunătăţuri. Câte grade erau afară la 21:45? 33. Dooooh!

Cam acesta a fost, foarte pe scurt, ziua de ieri. Azi am dormit de la 13 până acum la 17, oricum nu ieşeam pe căldura asta. De acum mă duc să inspectez oraşul acesta mult iubit de mine.

Poze later.

Categorii: Botoşani, Cluj  Un comentariu

Cluj, aşteaptă-mă că vin!

În sfârşit vacanţă şi pentru mine. De mâine. Teoretic am avut şi până acum, practic nu o pot numi vacanţă că nu prea a fost nimic relaxant şi liniştit. Nimeni nu-mi garantează că va fi la Cluj, dar eu am mari speranţe :P

Mă pregătesc sufleteşte acum şi pentru calculatorul soră-mii care trebuie doftoricit, fac bagajul, sper să nu uit nimic. Mă pregătesc sufleteşte şi pentru drumul de aprovimativ 7 ore, din care vreo 3 vor fi undeva la amiază când e caniculă afară. Sper să fiu prin zona munţilor atunci.

[...]

Aş rămâne de tot acolo :(