Citind ceva, i-a venit în minte o intrebare.Oare cum s-ar intelege oamenii unii cu altii daca nu ar mai exista in vorbire diferentierea intre persoana I, a II-a si a III-a? Sa vorbeasca impersonal sau , mai degraba,unipersonal… Oricine ar raspunde ca asta ar putea crea probleme de intelegere.

Insa, cu siguranta, acest lucru ar putea avea si ceva inimaginabil de benefic. Si la urma urmei si gramatica ar fi mai simpla.Numai ca partea lipsa trebuie inlocuita cu altceva, mai greu de invatat.
A scris fara diacritice desi le avea.Si nu prea lasa spatiu dupa punct.Toate astea dintr-un singur motiv.Chiar asa, ce ora e? (Nu raspundeti, oricum o sa gresiti ora. Poate ca din cauza fusului orar…)

In plus, gandirea ar fi pusa la lucru chiar fara voia ei. Si oferind aparente, ar fi cea mai buna arma impotriva aparentelor.

E doar o parere. Nerealista, desigur, dar surade ideea.

Am un fix cu expresia aceasta sau cu echivalentul ei “Carpe diem”. De aceea e şi a doua oară când scriu despre acelaşi lucru, sub acelaşi titlu. Asta pentru că mi-a făcut plăcere să citesc ceva pe acest subiect într-un interviu acordat de Iosif Sava în 1997:

- „Carpe diem” îl înţelegem mai bine cu cât înaintăm în vârstă?

- Nu mă simt bătrân. Au încercat unii să mă anuleze. Le-am spus: „Daţi-mi 20 de tineri şi-i înving”. De jumătate de veac mă scol în fiecare dimineaţă la trei, mă bucur de fiecare clipă pe care o trăiesc. Când mă trezesc şi cobor din pat, ştiu că sunt fericit, că fiecare clipă trebuie să fie exploatată. Şi, mai ales după 60 de ani, am înţeles că trebuie să preţuiesc clipa, şi mă grăbesc s-o fac.

Adaug şi o explicaţie a faptului că te poţi bucura chiar şi când eşti trist. Nu o adaug eu, ci o adaugă Vasile Voiculescu:

Durerea vine din afară, pe calea văzduhului şi a intemperiilor, se hrăneşte cu spaţii, se adapă cu timp. Bucuria vine dinăuntru şi-ţi umple fiecare celulă cu osanale. Bucuria e fără motiv lumesc şi e cel mai înalt extaz al omului.

Durerea e un val, bucuria – marea…

Nu e deloc plictisitor să trăieşti mereu aceeaşi clipă… Clipa din care nu mai vrei şi nici nu ai mai putea pleca… Clipa care nu se sfârşeşte niciodată…Pe care timpul nu o poate cuprinde…

P.S.: Aberaţii sau nu? Depide din care parte priveşti. Chiar de e vreme urâtă sau frumoasă, altfel se simte dinăuntru şi altfel dinafară.

P.S.2:”Dacă ţi-ai îngropa bulbul inimii în pământ, ce fel de flori ar răsări?”