Pur și simplu pentru că nu mai există una plină.
Ce trist. Ce trist să vezi cupluri pe care le știai ca fiind solide, amuzante, cu tachinări drăguțe, cu mulți ani împreună în spate și cu copii mari cum ajung să se certe continuu, să le fie rușine unuia cu celălalt, să fie unul cicălitor, bădăran sau guraliv atunci când nu trebuie.
Cât de des ați auzit prin jur: ”Lasă fata/băiatu în pace!”, ”Nu mai bea!”, ”Nu te mai băga în viața omului”, ”De ce ai cheltuit banii ăia?” ?
E normal? Întreb pentru că în majoritatea familiilor pe care le știu sunt discuții dese. Nu pot spune de multe: ”Uite ce oameni fericiți” – și asta din punct de vedere al iubirii nu a problemelor financiare sau altceva. ”Uite că încă se iubesc”.
Așa se ajunge mereu, dupa 15-20 de ani?
Și nici nu e cale înapoi, dar nici una înainte de genul: ”gata, nu se mai poate așa, dacă tot nu se poate schimba nimic atunci fiecare pe drumul lui”. Nu, se stă, se învârte treaba în jurul degetului (probabil cel care are și verigheta), se evită ”privirea în paharul gol” și se face viața amară în continuare…
Se merită să trăiești așa jumătate de viață (sau un sfert sau doar bătrânețea), ca plată pentru cealaltă jumătate fericită?
Da, știu, e dureroasă singurătatea. Și liniștea din ea. Dar e mai bun zgomotul scandalului? Sau la urma urmei, dacă ești alături de o persoană cu care nu mai ești compatibil, nu tot singur ești?
Depinde pe ce a fost construita acea relatie… daca a fost contruita doar pe atractie fizica sau dragoste atunci da, probabil ca mai devreme sau mai tarziu la asta se ajunge… insa daca pe langa sau in loc de astea acea relatie a fost cladita (si) pe respect, intelegere, compatibilitate, etc atunci sunt sanse foarte mari ca cei doi sa se respecte si sa se inteleaga si la varsta senectutii…
depinde de fiecare ce alege… dar mai ales depinde de fiecare ce compromisuri doreste sa faca.
O relatie este ca si o constructie daca totul este construit pas cu pas si toate acestea impreuna atunci sunt sanse destul de mari sa si reziste in timp. sau mai concret timpul isi va spune cuvantul daca acea relatie este una serioasa sau doar una de carton relaizata doar din niste simle compromisuri, interese sau conjucturi.
Cat despre ce se intampla de regula in relatii la un moment dat cu trecerea timpului imi vine in minte un citat pe care l-am auzit de curand si care cred ca se potriveste destul de bine in societatea noastra mai ales pentru domnitele aflate in cautari de printi sau feti frumosi: “Nu cauta barbatul perfect ci barbatul cu ale carui defecte poti trai toata viata!”
Si cam asa este … perfectiuna nu exista insa da se poate creea doar impreuna atunci cand unul este trup si suflet pentru celalalt, iar de restul timpul si viata isi va spune cuvantul. Un cuplu trebuie sa fie o munca de echipa pentru ca altfel barcuta se poate rasturna la orice furtuna mai intensa prin aceasta calatorie a noastra prin oceanul vietii.
stii cum se zice “rau cu rau, dar mai rau fara rau” … foarte adevarat, sa stii.
@Cosmin: Nu sunt de acord cu tine; sincer sa fiu, prefer de 1000 de ori sa fiu singur, decat cu o persoana pentru care nu simt nimic…
Am intalnit si eu astfel de cupluri si m-am intrebat ca si tine din ce motiv raman in continuare impreuna sau de ce tolereaza o situatie care clar nu ii avantajeaza. Un raspuns clar nu am avut. Adevarul e ca nu am intrebat, dar presuspun ca unul din motive este acela al nostalgiei pentru vremurile bune din relatia respectiva. Da, stiu, pentru noi nu este un motiv suficient de puternic, dar poate ca pentru majoritatea care face acest lucru este ceva normal. Nu stiu cati se gandesc la singuratate si cum le-ar fi, cati se gandesc ca ar fi mult mai bine sa renunte sau li se pare mai comod sa ramana in continuare asa. La urma urmei fiecare face din viata lui ce crede de cuviinta si restul sunt doar spectatori.