Am spus acum ceva zile c-o să scriu un articol despre un tratament pentru acnee care la mine a dat roade minunate.
Precizez că e bine să faceți întâi o consultație la dermatolog, eu am fost anul trecut, mi s-a dat un gel de luat de la farmacie, Izo…nu știu cum, dar care pentru tenul meu nu a dat rezultate. Recent, sora mea a discutat cu un dermatolog și aceasta i-a explicat că sunt 2 tipuri de acnee:
- cea care erupe, face puroi și pe care cu toții vrem repede să spargem coșurile, lăsându-ne astfel semne pe față
- cea care implică coșulețe mici, de culoarea pielii (nu roșii), care nu erup, sunt sub piele și deranjează doar prin faptul că pielea e denivelată, le simți când miști degetele prin acea zonă
Eu le aveam pe amândouă. Cele mici pe frunte, nu prea se observau decât dacă te uitai de aproape sau puneai mâna să le simți. Colegele în liceu mă certau când mă plângeam de ele, că nu se vedeau, ca la coșurile alea mari care apăreau fix când aveai o întâlnire
Acelea eu le aveam pe bărbie în principal, dar și pe frunte, din când în când.
Prin urmare, mi s-au recomandat 2 creme, pentru fiecare acnee: Brevoxyl și Retin A. Nu mai rețin care pentru ce tip de acnee era, dar o să revin când aflu din nou, în caz că aveți doar una din ele. Sunt creme care nu fac minuni în 2 zile, să ne înțelegem, sunt un tratament, iar inițial o să observi poate o agravare a coșurilor. Pentru că ele acționează întâi în înterior, scoate tot la exterior și apoi le usucă și dispar. Mi se pare excelent asta, pentru că față de Zynerit, care doar trata efectul, astea tratează și cauza.
La mine nu s-a agravat foarte mult, am o lună de când folosesc iar pe frunte nu mai am aproape deloc coșulețe mici. Pe bărbie am acum un singur coș (dar e posibil să mai scoată și altele, trebuie continuat tratamentul). Deci trebuie să aveți răbdare, să nu renunțați, într-o lună sigur aveți rezultate vizibile.
Alte specificări:
- ambele creme sunt sensibile la razele solare, de aceea e recomandat să le folosești seara (nu amândouă odată, eu folosesc una într-o zi, a doua zi cealaltă, iar dacă stau în casă într-o zi pun una la amiază și cealaltă seara) și să te dai cu cremă cu factor de protecție solară > 20, înainte să ieși din casă.
- usucă pielea, de aceea trebuie folosită o cremă hidratantă la o oră după ce ai aplicat tratamentul. E posibil chiar și așa să observi că pielea s-a descumat, dar nu renunța, trece perioada, poți să faci și un peeling o dată pe săptămână.
- tenul trebuie să fie curat, demachiat, înainte să aplici tratamentul. Dacă îl demachiezi, așteaptă 20 min. și apoi pui cremele. Iar după o oră de la aplicare, crema hidratantă. Acesta e programul

- le aplici doar pe zonele cu probleme, dacă ai doar pe frunte și bărbie, nu aplici pe toată fața, doar acolo. Stratul aplicat nu trebuie să fie gros, fix cât să întinzi repede și să intre în piele imediat.
- poți folosi fondul de ten în continuare în timpul zilei, doar să cureți bine machiajul înainte de aplicarea tratamentului.
- a se evita conturul ochilor, citește cu atenție prospectele.
Le găsești în farmacii, în jur de 45 lei amândouă. Le folosesc de o lună zi de zi și n-am consumat nici un sfert din tuburi cred.
Sper să aveți rezultate la fel de bune ca mine ![]()


Na, ce sa zic. Sincer aceleasi doua creme mi s-au dat si mie de la o dermatologie, insa fara nici un efect. Stau si acum in baie pe un sertar. Singurul tratament care-l faceam in Iasi si functiona, era evacuarea acneelor. Era extrem de dureros sa fii intepat in zona fetei de 20-30 ori, cu un ac. Insa era foarte eficient tratamentul.
Totusi am sa incerc cu Brevoxyl și Retin A sa ma dau regulat o perioada mai lunga.
Ca baiat, nefiind obisnuit sa stau foarte mult in fata oglinzii, uneori uit sa ma dau cu crema pe fata
Asta mi s-a spun din prima, ca sunt tratamente de durata, vreo 3 luni cam. Dupa vreo luna incepi sa vezi rezultate. Deci… zi de zi, seara, incearca sa-ti pui alarma
Daca mai citesti pe net, sunt multe persoane care folosesc si sunt multumite.
Nu cred ca as putea sa am atata rabdare… noroc ca sunt baiat si nu fata si stii cum se spune… noi barbatii trebuie sa fim doar putin mai frumosi ca dracu’!
Cum spuneam… sunt fericit ca sunt barbat.
Eu din fericire n-am avut probleme prea mari cu acneea..poate doar in perioada de pubertate ..insa de tenul gras nu reusesc sa scap sub niciun fel..mai ales acuma de cand sunt calurile astea
ati incercat untul de shea? este foarte bun pentru tratarea acneei, mai ales combinat cu ulei esnetial de ti tree (arbore de ceai). untul de shea trebuie sa fie nerafinat.
Cea mai buna solutie impotriva acneei sunt baile de soare. Razele ultraviolete omoara acele puncte negre si fac ca acneea sa dispara. Pana la iarna, cel putin.
Sora mea e fana untului de shea, desi nu are cosuri, pentru corp il foloseste. Si chiar mi-a aratat recent niste site-uri cu produse bio. O sa le public curand
Da… sa stii ca spammerul are dreptate… o cura de plaja si ai scapat de acnee.
Pararea mea ca sunt fana soarelui….. nu este un tratament este o iluzie a faptului ca pe moment iti arde cosurile dar daca observi ca dupa 2 zile iti apar la loc, deci nu este o solutie soarele pt acnee. am incercat toate cremele posibile pubertatea isi spune cuvantul si bineinteles alimentatia….. asha ca asteptati sa cresteti si sa mancati cat mai echilibrat si sanatos
Sanatatea noastra este extrem de importanta, iar cand vorbim despre acest lucru trebuie sa ne gandim automat si la sanatatea pielii!In cazul in care avem probleme – incepand inca de la pubertate si continuand chiar si la maturitate – cu impuritatile si bacteriile de pe fata si care se transforma in timp in cosuri, sau chiar mai rau, in infectii, un tratament acnee exterior consecvent este absolut necesar.
si eu am folosit zynerit…intr-adevar multumita de el dar din pacate numai pe perioada tratamentului …apoi iar cosmarul…acum folosesc sapun antiacnee sebamed…fac infuzii cu ceai de musetel si rezultatele nu intarzie sa apara…multe fructe si legume trb consumate prajeli in cantitati cat mai reduse si beau multa apa pe zi deoarece pielea trebuie hidratata si natural…cel putin asta am citit pe mai multe site-uri…a si era sa uit iau anticonceptionale(prescrise de medicul dermatolog).sigur parerile sunt impartite dar parerea mea e ca ar trb sa mergeti la medicul dermatolog deoarece nu orice medicament sau tratament se potriveste oricui …suntem diferiti…multe luni de-a lungul dadeam o groaza de bani pe tratamente de la cele mai scumpe la cele mai ieftine si am ajuns la concluzia ca tratamentele naturale sunt cele mai eficace..de ex unguentul de galbenele e bun pt acnee si e aproximativ 3 lei…ceai de galbenele…am mai citit tot pe net de otet si pasta de dinti…sincer nu faceti asa ceva!!!! cu toate ca nu suntem toti la fel dar contin substante daunatoare pielii am folosit si eu ce-i drept si nu cred ca va doriti asa ceva…niste arsuri pe fata de mai mare dragul… tratamentele naturiste raman alegerea mea…
…toate cele bune si sper sa scapati de acest”cosmar”…mai ales pt fete
Ceaiul de musetel este bun pentru acnee
Va recomand unguentul de galbenele simplu sau galbenele cu propolis.merita sa incercati!
Darius: baut sau spalat cu el pe fata?
eu ma spal pe fata cu ceai de musetel cam de 2 ori pe zi si mi se pare ca a avut efecte bune..mi-au mai disparut din cosuri, nu stiu daca de la musetel sau au trecut de la sine, dar parca arata mai bine tenul chiar si pe unde nu aveam cosuri
eu am folosit tot felul de tratamante zinerit, si geluri de curatare d la garnier s creme dar nu ai dat niciun rezultat parca mai rau imi apareau,clearckin, de curand cineva mia zis s incerc bitter suedez original nu este scump in jur de 30 lei si a inceput s dea rezultate bune prima data ii ies mai multe cosuri dar la cataeva zile incepe sa ti se lumineze fata
La fel fac si unguentele spuse de mine mai sus
Ma alatur si eu voua … eu am fost la dermato de putin de vreo 5 ori si toti mi au dat cate ceva diferit si degeaba :( … eu am un aspect al fetei usor denivelat iar cosurile mele sunt niste punctulete micute,dar inestetice.Le am in regiunea T …si am incercat o groaza de tratamente si degeaba … singura data cand mi a placut fata mea a fost cand eram insarcinata … atunci fata mea a fost neteda si curata ca niciodata …
Aveti vreo idee ce sa mai incerc ?
Cred ca la fel ai ca si mine, in zona T, cosuri mici mici si multe. Se vad doar de aproape sau cand sunt rosii.
Eu am folosit Retin A si brevoxyl si e super ok.
Voi incerca si eu …la cate am probat 2 nu mai conteaza :))
usturoiul este un bun remediu impotriva cosurilor ,se piseaza si se aplica pe zona cu probleme dar nu stai decat 5-10 min cu el si apoi te speli
Nu sunt deacord cu voi in legatura cu soarele. In cazul meu expunerea la soare rezolva problema. Si asta nu pt ca arde cosurile, ci datorita vitaminei D. Oamenii nu sunt facuti sa stea in casa la calculator, ci afara in soare. Lipsa vitaminei D scade sistemul imunitar si apar probleme, uneori chiar cosuri. Daca stau afara intre 12 si 13 in fiecare zi insorita, nu mai am cosuri. Daca stau in casa 3-4 zile la rand ma umplu. Pt cei ce nu cunosc, vitamina D se obtine stand la soare.
Revin la 2 sapt dupa ce am experimentat cele 2 unguente impletite … sunt intr adevar f multumita …oricum net multumita fata de ce`am mai probat …:D …multumesc tipei ce a postat ;)
Ma bucur, si la mine au avut efect super, acum sa mai continui cu el, cam 3 luni e nevoie, chiar daca nu mai vezi probleme pe fata da?