Spuneam în articolul trecut c-o să vă vorbesc despre alimentația corectă, marea mea problemă de până acum aproape o lună.
Încep prin a spune “Grăsimea ucide!”. Nu “poate ucide” ci “ucide”. Am întâlnit (virtual) persoane care, din păcate, au povestit acest lucru. Obezitatea e o problemă care trebuie neapărat înfruntată și învinsă.
Ca mulți dintre voi probabil, nu respectam multe din regulile ”de bun simț”. Fără mic dejun, cu apă minerală, cu pâine, cu cartofi și carne, cu chipsuri seara. Am reușit să mă îngraș suficient cât să nu mă mai plac, deci o schimbare trebuia făcută. Dacă eu nu mă plăceam, ce pretenții să am de la alții?
Soluția mea a fost regimul disociat 3+3, găsit la Irina Reisler. Este unul prietenos, comod, care nu te amețește cu număratul caloriilor, cu cântărirea alimentelor și care nu lasă foamea să se instaleze. Mai multe despre el puteți citi pe forum, aici. Tot pe forum găsiți și altele, dacă aveți nevoie.
Lăsând deoparte regimul, să vă spun pe scurt câteva lucuri pe care le-am învățat și le aplic (exceptând pâinea care nu e permisă la regimul meu). Doar câteva, nedetaliate, nemotivate, pentru a vă lăsa curiozitatea să le găsiți singuri pe site-ul Irinei Reisler. Acolo găsiți exemple, cu clipuri video, informații de la specialiști, justificații, totul ca la carte. ->>
1. 3 mese pe zi obligatorii + 2 gustări. Mic dejun, gustare 1, prânz, gustare 2, cină.
2. Apa călduță dimineața pe stomacul gol, eventual cu puțină lămâie, o cană. (dacă vă întrebați de ce… v-am spus deja unde găsiți răspunsurile)
3. Nu amestecați cartofii cu friptura, știu, așa suntem obișnuiți. Iar dacă mai adăugați și pâine…. v-ați rezolvat serios. Negativ.
4. Nu te înfometa! Mai ales dacă așa speri că o să slăbești. N-o s-o faci, sau poate DOAR TEMPORAR. Vor reveni kilogramele, mai numeroase încă!
5. Consumă zilnic minim 3 litri de apă. Plată, nu bule.
6. Cina se ia cu cel puțin 3 ore înainte de culcare.
7. De asemenea, puteți să vă obișnuiți să nu mai mâncați și felul I și II, nu e o masă recomandată sau nu puteți spune că ați mâncat sănătos pentru că ați avut 2 feluri.
8. Pâine neagră, nu graham, nu albă.
9. Prânzul trebuie să fie cea mai consistentă masă, nu cina!
Astea sunt doar o parte din ele.
Mai găsiți un articol recent despre biortimul organelor, între ce ore funcționează fiecare la nivel maxim. E foarte util!
Nu s-ar mai termina articolul dacă aș recomanda tot ce aș dori, așa că vă invit să descoperiți singuri.
Alte articole utile, tot de Irina scrise, le puteți citi pe Smart Woman. Un site care m-a surprins prin ideea de conferință online, redacția dând cititorilor întâlnire la o anumită zi și oră, când îi puteați vedea live și discuta cu echipa. Au stat câteva ore cu laptopul în față, răspunzând la fiecare comentariu în parte.
Eu am rămas fascinată. Și de câte informații interesante am găsit, și de faptul că mi-am schimbat în bine alimentația, și de comunitatea minunată de doamne de pe forum, iar nu în ultimul rând de Irina, o persoană cu totul specială, dedicată muncii ei, pe care o iubește, dedicată persoanelor din jurul ei, chiar și virtual, sufletistă, răbdătoare, generoasă. Doar o scurtă descriere. Îi mulțumesc pentru tot și… îi urez cât mai multe ore de somn sau măcar de odihnă!
Dacă aveți nevoie de ajutor… nu ezitați să-l cereți. Oricui, oricând, fără rușine. Sprijinul contează enorm! E o terapie de grup atmosfera pe forum și țin să apreciez curajul unui domn (botoșănean de-al meu :D
de a ni se alătura pe forum, unde sunt numai femei. E deschis oricui, se cer doar “cei 7 ani de acasă”!


Da-mi voie sa te intreb ce inaltime si greutate ai
1,64 m, 60 kg aveam acum o luna. In cateva zile ma cantaresc iar, dupa o luna de dieta.
şi inversul? adică… vreo 15-20 de kg în plus pe parcursul anului 2010?
Na, mai ai putin si ajungi la greutatea asa zisa ideala pentru inaltimea ta. Eu unul apreciez femeile care vor sa schimbe lucrurile care nu-s ok in viata lor, deci salut initiativa ta, insa mi-ar fi placut sa vad in articolul tau si cuvinte precum “sport”, “miscare”, “sala”.
Cred ca e mai important sa ardem caloriile prin miscare, si nu prin stat cu fundul pe scaun si asteptand ca timpul sa faca asta in locul nostru.
Mesajul era despre o alimentatie corecta, nu despre un stil de viata corect, cu activitate fizica.
Nu stiu in ce sens spui de greutatea mea ideala, adica in plus sau minus, dar conteaza si cum e distribuita grasimea. La mine nu-mi place burtica si coapsele, dar cand slabesc o fac de peste tot. Or sa se aseze altfel “lucrurile”. Deci greutatea mea ideala e cand ma simt eu bine cu mine, nu dupa o formula. Am mintea ok, nu-s nebuna, anorexica sau alte minuni. Deci stiu cand sa ma opresc din slabit
cred ca ami degraba neinformarea ucide .. faptul ca suntem din ce in ce mai indiferenti de tot ce este in jurul nostru si mai ales ce ne priveste nu este o abordarea prea buna. Cat despre diete eu unul am intalnit multe persoane isterice cand era vorba de greutate sau grsime .. dupa mine totul este la nivel mental prin simplu fapt ca uitam sa avem girija si de sanatatea noastra cand si cum mancam si de aici tot acest stres in plus. poti sa manaci tot ce vrei dar sa o faci echilibrat si cu cap … si vorba aceea pentru femei cel putin nici nu trebuie sa fie toate standard ca acele modele sau manechine depinde de gusturile fiecaruia.
Oh, nici nu-mi doresc să am 90-60-90 Movi, mi se pare prea puțin, cel puțin la talie. Dar atunci când se formează colăcelul sau burtica gen 3 luni de sarcină… începi să nu-ți mai placă, chit că poate unor bărbați le place. Trebuie să te simți tu bine în pielea ta, în primul rând.
Clar este la un nivel mintal, trebuie o educare a mentalității… Dacă îl iei pe nu în brațe, ”că eu nu pot, că eu nu reușesc, că eu nu am voință, că mie mi-e poftă…”… păi scuză-mă, dar nu slăbești fără niște sacrifici pentru sănătatea ta. Eu una ador dulciurile… și chipsurile la seriale. Dar am pus punct, măcar o perioadă.
Gabi, nu știu inversul… oricum, soluția nu stă în dulciuri, chipsuri și cartofi prăjiți, că nu e sănătos. Vezi la un nutriționist
Iti apreciez initiativa, cat se poate de serios. Dar cand ai un program diferit de la o zi la alta si se mai intampla sa pleci la 9 dimineata si sa te intorci la 11 noaptea, cand nu ai decat un cuptor cu microunde ca sa “gatesti” si nu-ti vine sa cari sticla de 2 litri de apa dupa tine, se cam duce regimul asta. Nici daca as vrea, nu as putea avea un regim alimentar sanatos dupa standarde normale.
Cred ca era bine sa mentionezi si consumul de fructe si legume. Eu mi-am mai intarit sistemul de cand am grija sa nu-mi lipseasca cate un kilogram de mere, portocale, banane, orice de pe masa. Parca nu se mai prind bolile de mine ca inainte.. desi majoritatea meselor mele sunt sandvisuri cu paine integrala sau cereale cu iaurt.
Intrebare: asta e dieta sau incerci un stil nou de viata? Pt ca dieta e ca promotia, limitata in timp. Dupa, ce faci? Revii la chipsuri?
E dieta, apoi trec la “mentinere” – arie speciala pe forum unde la fel, sunt niste reguli de bun simt ale alimentatiei corecte. O sa combin iar mancarea, dar o sa respect mesele (ce nu faceam inainte, mancam cel mai mult seara cand ajungeam acasa) etc.
Sunt doamne pe forum care la fel, nu au timp sa manance la job, sa se duca sa-si cumpere, dar vin cu borcanul de acasa sau cu o caserola de ceva si mananca acolo, fara rusine.
o cunostinta a tinut diata Montignac…si a slabit ff mult,mancand de toate…a asociat-o cu mersul la sala…insa cred ca e mai mult decat o dieta…e un stil de a manca deoarece cand a inceput sa manance ca de obicei s-a ingrasat…si mi se pare normal
Am dat peste blog-ul tau din intamplare.Esti o scumpica,ma bucur sa te cunosc si sper sa te\ma tina vointa!Multi pupici!
Mulțumesc Dalyna, succes și ție, pup!
Informatiile sunt foarte utile.