Lanț de coincidențe

PhotobucketCoincidență?

Faptul că în cele mai multe cazuri ”sufletul pereche” se află în același continent cu tine? În aceeași țară? Ba mai mult, chiar în același oraș? O avea el 2 milioane de oameni, dar tot sunt șanse să vă ”găsiți”.

E o coincidență?

Ne-a așezat cineva chiar așa bine sau ne… conformăm noi? Ne facem noi ”suflete pereche” după ce încercăm o relație?

Poate de asta sunt așa impresionată de cei care-s din țări diferite și ajung să se cunoască totuși… Se întâmplă ca în minutul x să fie amândoi în aceeași stație de metrou, deși unul din ei e în vizită acolo, urmează să plece peste 5 ore și ajung cumva să se cunoască. Ar fi prea mare coincidența ca să fie doar atât, o coincidență.

Că la 3 km de tine… e ușor.

De ce ținem neapărat să spunem ”mereu”, ”întotdeauna”, ”niciodată” când știm că nu cunoaștem viitorul? Îl facem noi în mare parte, dar nici pe noi nu ne cunoaștem, pe noi de peste 10 ani. Atât de schimbători suntem.

Când știi cine ți-e ”sufletul pereche”? Se măsoară în sentimente din prezent, în flori primite, în ani petrecuți? Că la un moment dat am crezut și despre persoanele trecute  prin viața noastră că sunt sufletul pereche. Pe rând. Și tot pe rând ne-am înșelat.
Nu e ceva ”prea mult” pentru noi? Poate ar trebui să ne mulțumim cu un ”suflet potrivit” și să nu mai țintim la idealul de ”suflet pereche”. E prea abstract și pierdem clipele pe parcurs ce suntem nesiguri că l-am găsit sau nu.

Foto.

Categorii: Note de toamnă
You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
13 Comentarii
  1. Lavinia says:

    vai ce frumos ai scris :* sunt total de acord cu tine, de aia nici n-am sa mai adaug vreo idee, decat ca multi ar trebui sa se gandeasca bine la ce zici :D

  2. alex says:

    foarte tare articolul…sunt complet deacord…chiar nu putea fi zisa mai bine acesta chestiune.

  3. Lupul says:

    Coincidenţă sau nu, chiar are importanţă?

    E acolo, sau prin zonă, sau va fi pe viitor acolo. Mai important e să ştii că e acolo lângă tine şi pentru tine.

    Restu… poveştioare.

  4. Ruxandra says:

    suflet pereche…suflet potrivit…etc…

    important e ca e acolo, langa tine, ca adunati clipe frumoase impreuna, ca impartasiti si bucuriile si tristetile, etc…

    vis-a-vis de sufletul pereche subiectul este foarte complex…

  5. da chiar e misto articolul draga

  6. Problema este una destul de delicata pentru ca niciodata nu stii cand e bine sa te opresti si cand sa cauti mai departe… da, sunt de acord cu tine ca la un moment dat trebuie sa pui o limita, dar problema este unde vei pune acea limita…

  7. madalin says:

    În momentul în care o să pierzi sufletul pereche o să-ţi dai seama că el era. El era sufletul pereche.

    Cred că viaţa e o ironie scrisă prost şi că sufletele pereche rareori rămân împreună. Din diverse motive ajung să se piardă şi să se mulţumească cu suflete potrivite.

    Crud şi trist. Dar ăsta e adevărul. Adevărul meu :)

  8. Dida says:

    Şi de ce nu realizăm înainte să îl pierdem? Ce ne orbeşte?
    Sau chiar şi când îl avem, tot nu ştim sigur că acela e sufletul pereche. Tot trăim poate cu ideea că undeva în lume e altcineva care s-ar potrivi mai bine. De ce?

  9. madalin says:

    Depinde cum priveşti lucrurile. Dar în principiu, e în natura noastră să vrem “mai bine”, “mai mult”..etc. E prostia care ne pune în mişcare. E prostia care ne face să dăm înainte. Dar în momentul în care nu faci diferenţa între ceea ce ai şi ceea ce AI PUTEA avea e o problemă..

    Marea majoritate îşi dau seama de ceea ce au de-abia după ce…au pierdut :)

  10. Dida says:

    Şi ciorba reîncălzită nu mai are acelaşi gust. Asta o ştiu sigur!

  11. madalin says:

    Exact. Da’ ştii cum e..odată ce te-ai ars cu ciorbă..sufli şi-n iaurt :)

  12. Automultumirea e piatra de mormant a progresului…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>