”Ești puternică”.
Am auzit-o de multe ori în momentele grele. Și după un episod din One Tree Hill realizez ce falsă e afirmația.
Cum nu e nimeni puternic când pierde pe cineva. Indiferent cum sau ”cât de… definitivă” e pierderea. Faptul că n-o arăți sau amâni momentul în care te desfășori nu te face puternic. Nu ai cum să fii puternic, e o pierdere, ține de suflet, de sentimente, de toate chestia asta (tu) nevăzută, dar (te) simtită.
Până și Melo te simte, deși nu te-a cunoscut. Dar o face prin mine…
A stat de ceva zile bune pe patul Mihaelei, dormea acolo, m-a cam surprins. Mutasem patul și probabil ceva nu-i convenea. O aduceam să stea cu mine, pleca iar.
De aseară a venit… și acum e lângă mine.
Dar probabil știi toate astea.
M-am speriat rău ieri când am crezut că durerea ce-o simțeam în partea dreaptă e de la apendice. Nu știu de ce mă tem mai tare, de spitale sau de operație. Deși nu mai suntem în ’82…
Probabil unele lucruri rămân acolo, neschimbate, indiferent de nr. de rotații ale acelor de ceasornic.
Sau poate o să le învingem odată, când vom reuși într-adevăr să fim puternici.
Până atunci, suntem doar oameni. Vulnerabili. Și care simt. Și durere, și împăcare, și lipsă.
Arinia, cei dragi ție sunt Melo mea. Cu ajutorul lor tre să reziști.
Foto.
Doar ultimul rând, cel cu Arinia m-a pus în încurcătură. Şi când nu înţeleg ceva literal, rămân destule sensuri dincolo de litere.
Cele mai frumoase şi mai vii articole văd că nu prea atrag comentarii. E şi firesc într-un fel…
Vreau să accentuez şi să confirm unele din cele de mai sus. O să mă mărginesc la a sublinia doar…r10, r15, r19-20, r24.