Lumea de peste nori…

PhotobucketAm visat-o iar pe mama.

Măcar acum nu a fost așa ciudat și înțeleg ce-a însemnat. A venit ca o aprobare…

Tata a fost jignit recent de o persoană apropiată, cu care se știa de mulți ani. Prin urmare a rupt relațiile, cel puțin până când respectiva va realiza ce-a spus și-și va cere scuze. E foarte posibil ca atunci când merg acasă să mă întâlnesc și eu cu ea și de când am aflat toată povestea asta (care are legătură cu mama, conform certăreței) am zis c-o să o lămuresc și eu ce prostie a făcut. Dar nu m-am gândit la subiectul ăsta ziua și totuși…

…în vis, era și mama certată cu respectiva. Dar nu îndrăznea să îi spună mai nimic, o evita și cam atât. Însă atunci când nu reușea s-o evite, mama ieșea cea șifonată (emoțional) că cealaltă avea vocabular extins pentru certuri și ”argumentări”.

Până m-am săturat și am vorbit eu cu aia, când venea cică să aducă un tort mamei (o fi fost ziua ei sau ceva, nu mai rețin), într-un mod: ”vezi ce femeie bună sunt, deși suntem supărate știu să fiu politicoasă”. Ha, ha.

Am oprit-o înainte să ajungă la mama, am lămurit-o și parcă înțelesese. Este și o bucată pe care n-am priceput-o din vis, în momentul acela i-am spus să taie tortul (orizontal) în două părți (o treime și alta de 2 treimi) și să ne lase cea mai mică. Știu că i-am și explicat de ce vreau asta. Acum nu-mi explic…

A venit ulterior, dar ne-a adus bucata cea mare, tot cu o replică pe care n-o mai rețin.

Tata nu a apărut deloc în vis.

LE: În aceeași seară a visat-o și sora mea :)

Și ca o continuare a titlului: Lumea de peste nori știe tot ce mișcă. Nu e prima oară când mi-o demonstrează. Deși aș vrea să visez mereu câte ceva așa semnificativ, nu-mi apare decât rareori. Probabil pentru că așa apreciez mai mult și reușesc să interpretez bine.

Cum ar fi dacă o persoană, aceeași, ți-ar spune zilnic ”ești frumoasă”? Și-ar pierde valoarea complimentul, nu te-ar mai bine-dispune, deja e ceva comun. Față de situația în care e spus din când în când.

Categorii: Ei sunt...  Etichete: , ,
You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
Un comentariu
  1. Agapis says:

    Îmi place imaginea cu care ai ilustrat articolul.

    Mă întrebam dacă obişnuieşti să îi vorbeşti mamei tale. Pentru că şi tu aştepţi ca ea să-ţi vorbească cumva. Poate că de multe ori îţi vorbeşte şi altfel. Nu mai pun ghilimele sau caractere italice, oricum nu ar fi pentru tine…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>