Cred că toţi am spus, măcar o dată în viaţă: ”Eeeh, când o să fiu eu mare/când o să fiu eu în situaţia aia, n-o să fac/fiu aşa”.
Te gândeşti la nişte neplăceri cu ai tăi şi spui că tu n-o să fii aşa cu copiii tăi.
Te gândeşti la certurile alor tăi, între ei, şi spui că tu vei şti să gestionezi bine conflictele cu soţul tău.
Te gândeşti la toate ştirile cu violenţă în familie şi spui că tu vei pleca la prima abatere de genul ăsta.
Te gândeşti la divorţul pe care l-ai fi vrut când auzi de cazuri nefericite şi spui că tu nu vei sta cu partenerul doar de dragul copiilor.
Câte din astea (sau altele de genul) se împlinesc? Unde se termină naivitatea? Unde începe răbdarea? Unde se termină?
Cum ştii dacă faci lucrurile bine şi dacă e alegerea cea mai bună? Cum eviţi regretul ulterior?
Vreau şi eu să cred c-o să reuşesc să am o relaţie deschisă cu copiii mei, că mi-e groază să văd câţi întreabă pe forumuri lucruri intime sau povestesc viaţa lor şi problemele, căutând un sfat (da, un sfat de la străini) şi sunt ori batjocoriţi ori sfătuiţi prost. Mi-e groază să mă gândesc că ar pune o problemă serioasă în mâinile unui străin care n-are nici un interes pentru binele lor. Prefer să ştiu, decât să nu şi să am eu satisfacţia falsă că totul e în regulă cu ei.
Vreau să cred că n-o să am probleme cu soţul de genul: ”plec la părinţi!”. Vreau să cred că persoana aleasă nu se va pierde uşor cu firea, de fapt nu, vreau să cred că toţi tinerii de azi sunt crescuţi în civilizaţie şi cazurile de violenţă s-au terminat odată cu cei de 40+ sau cei de la ţară care petrec mult timp prin crâşciume.
De divorţ… nu pot vorbi decât din prisma unui copil cu un părinte singur acum şi din prisma fricii de o femeie nepotrivită pentru el. Abia acum îmi pot pune şi altfel problema. Până acum nu era decât tristeţea copilului că părinţii nu mai sunt împreună, sub acelaşi acoperiş, vede mai rar pe unul din ei etc. Dar când fiecare îşi reface viaţa, cum poţi accepta un străin pe locul unde era până nu demult tatăl tău?
O fi gelozie? O să ai impresia că nici o persoană nu e potrivită precum era mama/tata, aşa, cu bune, cu rele.
O fi teama de trădare? Cum să accepţi tu altă persoană lângă ei?
asa zicem toti , dar nu stim ce ne rezerva viata.
Numai tu vrei?
Cu totii vrem, depinde acum cat de bine putem gestiona toata treaba asta si cat de dispusi suntem sa facem compromisuri.
E bine că-ţi faci griji… cine ştie cu ce porc te-oi lua.
Şi eu m-am gândit mult la asta să ştii.
Şi la ce concluzie ai ajuns?
Pt dl “somnulescu”
Nu toti vor, sa stii….
Din pacate, raspunsuri la toate aceste intrebari nu exista. Important este sa iti propui sa nu faci greseli sau sa nu repeti greselile altora. Din pacate, sunt lucruri care depind de tine, si lucruri care nu.
Raspunsul la toate aceste intrebari, ti-L da Dumnezeu, daca esti interesat / a cu adevarat sa-L asculti.
Iulia, toţi am vrea să nu facem greşeli, chit că învăţăm din ele. Deci toţi ne propunem, dar nu reuşim… că suntem oameni, uităm, cedăm, suntem neatenţi, mulţi factori.