N-am apucat să mai scriu pe aici, dar am plecat la mare cu tata, unchii mei şi nepoţelul de la o vară. Buuun… Drumul a fost perfect, cum altfel dacă am apucat să mă văd şi 15 minute cu El? Eh, mint puţin, ne-am încurcat un pic în Brăila şi am ”lăudat” indicatoarele inexistente şi drumul mizerabil.

M-am bronzat (nu suficient încă), am prins şi ploaie (deci PLOAIE serioasă nu glumă), aseară cel puţin spuneai că fotografiază cineva din cer la ce fulgere erau, luminau tot.

Am jucat şi fotbal azi după prânz, deh, sunt expertă de acum. Am învăţat de la nepotul meu cum să mimez un fault, cum să nu aprob golurile corecte, cum nu e bine să alergi pe tot terenul, cum trebuie să nu păzeşti poarta ca să poată el să dea gol, o mulţime de reguli de bun simţ în fotbal, da?

Tata s-a făcut roşu de la atâta stat la soare (eu dacă îi spun să urce în cameră între 11-15 şi el batman, batman, ce să-i fac?), s-au dat toţi cu nămol de nu-i mai recunoşteam când am ieşit  din apă şi susţineam că nu-s de-ai mei negroteii. Mătuşă-mea cel puţin semăna cu femeia aia din desene animate, neagră, cu fructe în cap şi buzele roşii :)) Râdea şi ea când i-am zis.

PhotobucketAm prins şi circul, ba chiar câteva animale scoase ”în parc”:

Mi-e milă de cămila aia, are o cocoaşă cam cotonogită :(

Ne-am întors şi în Constanţa cu ceva treburi, dar nu mai recomand. Mergeam bară la bară, spre Constanţa (înapoi a fost bine), pe ambele benzi.

Cam atât de pe litoral, închei transmisiunea, revin când se mai întâmplă ceva interesant.

PS: Bloggerii din Botoşani ar face bine să arunce ochii aici.