De ce facem prostia să nu mai fim la fel de tandri şi cuceritori după ce formăm un cuplu? Sau după căsătorie? Mai exact, după ce ai şi nu mai trebuie să te chinui să obţii. Mare greşeală. Nu trebuie să te chinui să obţii, ci să menţii. Lucru care poate fi dificil, mai ales o dată cu trecerea timpului şi eventual cu apariţia monotoniei, rutinei de care se tem majoritatea.
Şi mereu spunem că după ce pierdem un lucru realizăm cât de important şi cât a contat pentru noi.
Poate din când în când ar trebui să ne punem în nişte papuci care au pierdut ce aveau, să ne imaginăm cum ar fi şi să ştim să valorăm.
De unde vine schimbarea? Probabil din siguranţă, multă încredere (şi în noi şi în parteneri) şi puţină mândrie crezând că nu ar putea găsi pe nimeni ca noi. Ce paradox, siguranţa şi încrederea parcă erau lucruri bune într-o relaţie.
dar eu sunt la fel de tandru si de cuceritor
, poate si mai mult 
Te felicit
Postul e scris din prisma majorităţii, a ce am observat eu, poate şi dintr-o experienţă proprie dintr-un trecut de mult apus. Cam aşa se întâmplă în general, sunt şi excepţii frumoase
o relatie ar trebui sa fie ca si o echipa … ar fi prea absurd daca am cunoaste totul; orice relatie care rezista in timp si trece peste fel si fel de momente mai dificile sau nu nu face decat sa demonstreze ca isi merita menirea pentru care a fost infaptuita.
Cat despre greseli … e ceva uman asta, omul a fost nascut sa greseasca … asta insa nu insemana ca nu poate si invata din greselile sale.