Trăim pe un pământ

PhotobucketCu p mic… Un pământ care e populat de oameni, iar oamenii sunt răi.

Am vrut să scriu un articol despre clipul ăsta*, pe care nu l-am vizionat până la capăt… Dar nu găsesc cuvintele necesare. Prea crud… Unii încă mișcau!! Toate pentru o blană nenorocită.

* Vă avertizez că imaginile sunt extrem de crude, sper să nu îl vizioneze copiii dacă vor  să mai aibă un somn liniștit. Nu că la cei mari nu ar putea apărea același efect…

Dacă tot nu se poate opri acțiunea asta, pentru că există cerere, de ce nu sunt obligați (sau poate sunt, nu știu legea, dar de ce nu se aplică?!) să eutanasieze animalele înainte? Mor torturați, lent și chinuitor.

E vorba de niște ”materiale de lucru” care sunt vii, cum de nu sunt controlați permanent de autoritățile competente, să le închidă firmele și ”punctele de lucru” de genul dacă nu respectă legea? Asociațiile de protecție a animalelor degeaba fac proteste, petiții… cine să-i asculte?

Unde să fugi când în toată lumea probabil se întâmplă asta? Nu mai poți spune ”trăim în România” și eventual ”o să plec năibii din țara asta în una mai civilizată”…

Oamenii sunt răi…

Nu sunt extrem de credincioasă, nu merg constant la biserică, însă cred în Dumnezeu. Și devin tot mai convinsă că toate răutățile, toată cruzimea și toate stricăciunile pe care le creăm pământului vor fi ”răsplătite” la un moment dat. Poate vom muri și noi torturați de niște omuleți cu cornițe și coada în formă de furculiță, precum în desene. Poate ni se vor tăia picioarele precum tăiem noi copacii. Poate potopul ar vrea să ne curețe de atâta răutate, dar ar fi prea târziu, prea mult venin în noi.

Și totuși ieri admiram un peisaj minunat. Mai sunt astfel de colțuri în țară. Probabil nepopulate ori doar cu un sătuc pe lângă.

Categorii: Animăluțe  Etichete: , , ,
You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
5 Comentarii
  1. Monica says:

    Buna, vad ca pe langa impresiile comune despre Iasi, ne impresioneaza aceleasi lucruri. Am postat un film pe blogul meu, il gasesti pe http://veg-tv.info/Earthlings . Acolo ai sa vezi ce animalele nu sufera doar pt blana, ci sunt sacrificate in cele mai ingrozitoare moduri posibile. Prima data am crezut ca e fictiune si ca nu se mai procedeaza asa, dar m-am interesat in randul studentilor de la agronomie si se pare ca practicile se pastreaza.
    Si da … oamenii sunt rai.
    Am sa te contactez dupa Paste sa imi dai detalii despre fundatia Clopotel :)

  2. Sunt oameni buni si sunt oameni rai… sau mai bine zis sunt oameni si animale care arata ca oamenii… cei prezentati de tine in filmul asta in mod sigur se incadreaza in a doua categorie…

  3. Dida says:

    Monica, mi-a dat și mie colega mea de apartament filmul acela, l-am deschis dar nu m-am putut uita complet pentru că dădusem înainte pe niște secvențe din el… Sunt curioasă inițial și nu știu ce naiba mă împinge să mă uit, cât de puțin, deși știu aflu de înainte despre ce e vorba și cât de crud e.
    Poate că undeva în mine vreau să văd ca să confirm că într-adevăr oamenii pot fi… într-un mod de nedescris.
    Asta pentru că în general sunt foarte iertătoare și suport multe de la cei din jur fără să scot ochii.

  4. Azeem says:

    Nu m-am uitat la filmulet, pentru ca am vazut unul acu’ ceva ani in urma si m-a marcat profund.
    Nu le eutanasiaza, pentru a nu altera blana…
    Cand tehnologia a avansat atat, nu putem spune decat, ca suntem niste monstruozitati.Nu exista nici o scuza pentru faptele acestea!
    Cat despre afirmatia lui Bogdan…sunt atatea cazuri in care animalele ne-au demonstrat ce inseamna bunatate, grija, dragoste, compasiune, iertare, ajutor etc Aceste trasaturi de carcater ce dau culoare omeniei, umanitatii.Nu simplul fapt ca te-ai nascult biped, cu par pe cap, doi ochi si ….IQ ridicat

  5. Bucur says:

    Ce pacat ca se intampla asa ceva.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>