Primul grătar cu colegii de la facultate. Primul an. Al doilea semestru. Dar e primăvara!
Am plecat la a doua oră de la FAI. O oră a fost mai mult decât puteam suporta. Și eu, și Ana, și Pădure.
Ceilalți au fost mai conștincioși și au rezistat glorios până la sfârșit. Apoi au pornit agale spre Ciric, unde avea loc toată povestea.
Împreună cu `ăi enumerați mai sus și Nicu cu mașina, am fost la cumpărături. Băieții aveau listă. Deh, cică așa e mai rapidă treaba, nu să ne plimbăm printre raioane, ca muierile și să pierdem vremea.
Bun, rapid am găsit de toate. Încă o mică vizită pe la Lavinia să luăm pătură, lemne și alte minuni. Da, de la Lavinia de acasă, când ea era la lucru încă și trăgeam toți de ea să-și ia pauză de masă. De vreo 5 ore așa.. Noroc de soră-sa că era acasă, cu ocazia asta am văzut și eu cât de departe e Bucium.
Și-am ajuuuuuuuuns aproape de lac, întâlnindu-ne cu cei 5 crai de la apus, care mergeau și mai agale decât la început, obosiți nevoie mare și probabil înjurându-ne în gând.
Deh, s-au răzbunat ei ulterior, când a fost vorba de ”gătit”. Nu mă credeți? Am dovezi!
În timp ce unii munceau…
Alții se relaxau la o carte…

Numa` Isty ce a fost mai harnic și a devenit bucătar alături de Ana.
Dacă vă întrebați de ce nu m-am băgat și eu la grătar, eu eram cu pozele da? Plus că la un moment dat am devenit și eu asistent de bucătar p-acolo, mai dând cu apă. Doar aveam experiență de la Galați. Și am adus și crengi din pădure.
După masă, care apropo, arăta așa:

…a urmat odihna.
Pe lângă gândurile exprimate ale lui Isty cu câini morți, turbați și alte cele la fel de frumoase, create de mine sau de capul meu mișcător (nu întrebați.. :”> ), pe lângă discuția contradictorie cu Pădure despre cai, ponei și unicorn, pe lângă interogatoriul meu și al Anei în legătură cu viața amoroasă tot al lui Pădure, pe lângă plonjări în apă ale mingii, pe lângă meciul de fotbal Botoșăneni contra Provincie, pe lângă replica sfârșitului: ”Nu îmi spui tu mie când s-o bag în gură” a lui Ionel, a fost un grătar foarte reușit.
Apropo de replica sfârșitului, era vorba de o țigară… eu mă grăbeam să le fac poza. De menționat că unii nu-s fumători, dar de dragul pozei și-au pus țigara-n gură
Pardon, și-au băgat țigara-n gură:
Am râs de ne-am prăpădit, mai mult pe seama mingii lui Păd
ure, care într-un final ajuns pe mijlocul lacului, în depărtare, ca peste 2 ore să ajungă la malul celălalt, de unde au luat-o niște băieți. Ce viață a avut, are ce povesti.
Mai multe poze în slideshow, cu o scurtă descriere. E puțin ce pot scrie în câteva cuvinte, foarte puțin față de ce s-a întâmplat.
Când e următorul copii?




Ooo da… a fost super.
de la a face cumparaturi cu baietii (care nu stiau cate beri sa ia si pana la urma…au fost prea multe)…cazaturile lui Padure ( mingea aia ) si a lui Isty… tot…super
Pai de 1 mai la mare, nu`i asa Dida?
bn k atzi mers fara me
kknd am zis yo at nimeni na vrut sa vine.
Lasa Huni ca vor mai fi gratare …
De 1 mai mergem la mare …
de abia ashtept sa mergem la mare
deci venitzi sh voi?
gratare da depinde shi q cine
Macar voi ati mancat bine, noi am intampinat dificultati in prepararea mancarii, in sensul ca a trebuit sa folosim bete sa intoarcem cartofii prajiti, si din cartofii care trebuiau sa iasa pai o iesit piure in ulei
.. ca norocul ca micii si gratarul or iesit cel mai bine… si sa vezi cum ii sa mananci cartofi pai prajiti pe dinafara si cruzi pe dinauntru. cool 