Atenţia s-ar mai numi atenţie dacă ar fi cerşită cerută?
You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
14
Comentarii
KarisMetal
Adoptă!
Dacă ești în căutare de un animăluț adorabil, contactează-mă și îți arăt "oferta", cel puțin din Iași.
Pisicute 3-6 luni - Iasi
Relatii la 0741 271 745, între orele 15 – 21.
da, daca este acordata
ma regasesc…
Ma depaseste, cred.
Da.
S-a înţeles că e vorba de atenţia acordată de o persoană altei persoane, da? Nu ”a fi atent la ceva”.
Mie-mi pare că atenţia e ceva care vine de la o persoană doar. Când nu o acordă de la sine, că aşa vrea/simte şi ajunge să fie… cerută, nu s-ar mai caracteriza prin atenţie. Devine ceva obligat/amintit/reproşat..
Poate sunt doar eu.
Stiu la ce te referi.. şi DA. Este tot atenţie.
Fără argumente nu mă convingi
“Poate sunt doar eu.”
Sunt si eu pe undeva..
Sunt de acord cu ceferistu’!
Faptul ca x ii cere lui y sa ii acorde mai multa atentie nu inseamna ca acest lucru se va si intampla, pana la urma e tot decizia lui y (si poate ca in acest caz x doar i-a aratat un aspect al situatiei pe care y nu il vedea singur). Deci atentia tot atentie e… parerea mea.
Emoticonul cela bătător din gene mie mi se pare că cere atenţie…
Subscriu la ce au scris ante-tăstăreţii mei. Atenţie înseamnă interes, grijă – conform DEX. Că susciţi interesul – atenţia – sau că el vine de la sine tot atenţie e.
Dar dacă am considera că atenţia implică întotdeauna o latură voluntară, atunci lucrurile ar sta altfel. Eu cred ca tu atribui înţelesul ăsta cuvântului, pe când ceilalţi pe primul.
Bine zis Rox..Tenia. Nu prea am înţeles, dar sunt într=u totul de acord.
Era târziu
E mai clar?
Pe scurt, nu putem dezbate ce e atenţie şi ce nu dacă nu înţelegem toţi în acelaşi mod conceptul
Că tot e miezul nopţii… Mă gândeam că uneori poate fi numită atenţie, chiar şi atunci când e cerşită. Nu doar “cerută”, “cerşită” parcă e mai valoros.
De obicei, cerem (aici: cerşim) ceva ce nu avem. Dar când avem, chiar şi de ştim că avem, cerşim pentru că vrem mereu confirmări. Pentru că nu vrem vreo clipă goală… Şi pentru că ne e sete…Sete ce, din fericire, va fi din ce în ce mai intensă…
Poate fi o dezamăgire să ajungi să fii nevoit/ă să cerşeşti atenţia…Dar să privim şi din altă parte… Cum te-ai simţi să îţi cerşească atenţia cineva căruia îi dai totuşi toată atenţia?
Unii ar răspunde că dezamăgire…Dar alţii ar simţi fericire… Pentru că uneori dând atenţie, cerşeşti atenţie, iar cerşind atenţie dai atenţie. Şi aşa dai luând şi iei dând.
Nu e o umilinţă să cerşeşti atenţia. E umilinţă doar dacă persoana căreia i-o cerşeşti nu merită atenţia ta.
Ce frumos e să primeşti fără să ceri…
Mai poate fi numită atenţie? Depinde…Uneori da. De cele mai multe ori nu. Nu în funcţie de situaţii, ci în funcţie de persoane.
Ne-atenţia poate răni. Pe unii mult, pe alţii nu…Alteori, chiar când vine sub forma “atenţiei”. Pentru că reflectă ne-atenţia. Nu prin neîndemânare…