Mi-era dor să fiu liniştită… Să nu-mi fac gânduri, să nu am de dat explicaţii absurde, să îmi facă plăcere să mă uit la ecranul telefonului când scoate zgomote, să merg la o bilă cu colegii fără să mă gândesc la indici de timp şi spaţiu sau la alte personaje.
Şi mă întreb.. de ce am permis să se ajungă aici? Aici adică la acest moment, la ”abia” acest moment de linişte. De ce am lăsat să nu fie şi celelalte? Prea târziu să îmi răspund, poate aşa trebuia ca să…
Câteva rânduri de la începutul verii trecute, ce au rămas nepublicate.
Făceam ordine acum prin blog şi când am citit… am rămas cu curiozitatea. Care o fi fost continuarea? Că starea de atunci o ştiu prea bine, am avut-o mult timp…
Ca să… mă (mai) maturizez, ca să învăţ să spun ce vreau, atunci când trebuie, nu când e prea târziu? Ca să învăţ să şi refuz, să spun şi “nu” fără să mă simt eu prost când nu e cazul? Ca să nu mai accept din partea unora comportamente ce nu-şi au rostul…? Toate s-ar fi potrivit.
Şi mă plângeam zilele trecute de o anumită stare aiurea, cauzată de stres, de ceva veşti neplăcute la facultate, de faptul că el e acolo…
Ce coincidenţă că fix acum am dat de draftul ăsta şi mi-am reamintit cum era starea aia de demult…Pf, ce bine e acum. Ce bine…
lasa didule….bine k acu esti linistitia….
alaturi de un lup….:”>
îmi place să văd că te ocupi iar de vechile pasiuni. am avut eu vreo influenţă? că pornisem o discuţie cu Lupu pe Blogoree.
Link? Că n-am mai intrat pe blogoree deci…
http://tinyurl.com/7rmhzt