Am un fix cu expresia aceasta sau cu echivalentul ei “Carpe diem”. De aceea e şi a doua oară când scriu despre acelaşi lucru, sub acelaşi titlu. Asta pentru că mi-a făcut plăcere să citesc ceva pe acest subiect într-un interviu acordat de Iosif Sava în 1997:
- „Carpe diem” îl înţelegem mai bine cu cât înaintăm în vârstă?
- Nu mă simt bătrân. Au încercat unii să mă anuleze. Le-am spus: „Daţi-mi 20 de tineri şi-i înving”. De jumătate de veac mă scol în fiecare dimineaţă la trei, mă bucur de fiecare clipă pe care o trăiesc. Când mă trezesc şi cobor din pat, ştiu că sunt fericit, că fiecare clipă trebuie să fie exploatată. Şi, mai ales după 60 de ani, am înţeles că trebuie să preţuiesc clipa, şi mă grăbesc s-o fac.
Adaug şi o explicaţie a faptului că te poţi bucura chiar şi când eşti trist. Nu o adaug eu, ci o adaugă Vasile Voiculescu:
Durerea vine din afară, pe calea văzduhului şi a intemperiilor, se hrăneşte cu spaţii, se adapă cu timp. Bucuria vine dinăuntru şi-ţi umple fiecare celulă cu osanale. Bucuria e fără motiv lumesc şi e cel mai înalt extaz al omului.Durerea e un val, bucuria – marea…
Nu e deloc plictisitor să trăieşti mereu aceeaşi clipă… Clipa din care nu mai vrei şi nici nu ai mai putea pleca… Clipa care nu se sfârşeşte niciodată…Pe care timpul nu o poate cuprinde…
P.S.: Aberaţii sau nu? Depide din care parte priveşti. Chiar de e vreme urâtă sau frumoasă, altfel se simte dinăuntru şi altfel dinafară.
P.S.2:”Dacă ţi-ai îngropa bulbul inimii în pământ, ce fel de flori ar răsări?”
http://andraagachi.wordpress.com/2008/07/25/carpe-diemtraieste-clipa/
Andra, clipa aceea a dispărut? E clipa “de acolo şi din momentul acela”? Iar azi unde e?
Mai trăieşti momentul acela? Sau a dispărut şi el, aşa cum şi “lumea întreagă dispăruse” atunci?
Clipa a disparut, da…senzatia a ramas… Nu mai traiesc momentul, dar traiesc starea
totul trece…dar nimic,nu trece,fara sa lase urme…