Impresii de după…

O zi plină. Da, pot spune asta, deşi ziua nu s-a încheiat încă. Însă a fost plină de grabă, energie, emoţie, nerăbdare, frig, teamă şi poate dorinţa de a putea face mai mult decât am reuşit.

S-a încheiat frumos Blogtoşani Meet 6 – Dăruieşte din inimă. Am dăruit din inimă şi am “sărbătorit” apoi, în stilul nostru. Îmi pare rău că nu au putut ajunge toţi cei care au contribuit la această iniţiativă, dar vă promit că nu va fi prima şi ultima ci doar… prima. Veţi mai avea ocazia să participaţi şi cu prezenţa, pentru că merită.

Deşi în celelalte dăţi, când eu una am mai participat la aşa o activitat, erau mai mult copii mici şi care au fost foarte expresivi, arătându-şi bucuria pentru vizita noastră (au spus poezii, au cântat, am desenat cu ei etc.), cei de la Elena Doamna au fost mai mari şi mi s-au părut mai chinuiţi de soartă. Au primit timizi pachetele noastre, unii cu un zâmbet ruşinat, alţii miraţi parcă de faptul că cineva îşi mai îndreaptă privirea şi către ei.

Eram în mijlocul holului cu plase în mână pentru ei şi tot mă simţeam neputincioasă. Parcă nu e era de ajuns. Şi nu e… Dar a fost tot ce am putut face într-o săptămână, un număr de 15-17 persoane cred, şi a meritat.

Poze mai târziu, când le primesc şi eu.

Momentan m-am întors de la cinematograf, locul de relaxare după ieşirea în Enjoy, de unde am şi apucat să povestim cu toţii un pic despre ziua de astăzi (până a rămas laptopul fără baterie). Am fost veseli. Nu ştiu ce era în sufletul celorlalţi, dar toţi am ascuns orice alte stări şi am preferat să ne bucurăm doar pentru ce am făcut. Felicitări copii, sunt mândră de voi :)

Au fost prezenţi: Florin, Zeffy, BOGDAN, Petronik, Delia, Teofil, Cristi, Vlad, Ştefan, Andra şi sora ei.

Categorii: Note de toamnă  Etichete: , ,
You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
23 Comentarii
  1. petronik says:

    sunt prima !!! :)) ce pot sa zic….a fost o zi plina si foarte frumoasa.eu cu delia am avut prelungiri :)) drumu spre casa cu mici ocoliri.in orice caz o sa imi amintesc cu bucurie de blogmeet 6. ;)

    si cu totii suntem de acord intr-o privinta : FUNDUL DIDEEEEI !!!
    =))

  2. Dida says:

    Nu-mi mai bârfiţi fundul dom`le că mă ruşineeeez :">

  3. Zeffy says:

    nu intelegi.. erau gelosi ca ei n-au fund:))

  4. c|neva says:

    Al meu era dezbracat…

  5. Dida says:

    =))
    Degeaba Florin, tot al meu a fost vedetă azi :d

  6. petronik says:

    citez : “sunt minori pe aici !!!!!!!!!” :)) =))

  7. stev says:

    Bine ca pastrati “fundul” Didei doar pentru voi…:-w :P

    Felicitari pentru actiune…

  8. Bogdan says:

    hmmm ce e cu fundul Didei? ;;)

  9. Dida says:

    Mi-a pozat Cristi fundul întruna şi de acolo a ieşit povestea :">

  10. stev says:

    Mai cristi mai..da’ chiar asa…sa-ti fie rusine!!!
    Rusine ca nu ne aratati si noua pozele nu de alta…:P

  11. Zeffy says:

    lasa-l sa se bucure doar el de poze…

  12. stev says:

    Cred ca nu le publica ca pe urma s-ar bucura si de altceva din partea Didei…:D…o palma dupa cap, nu va ganditi la prostii…:P

  13. Dida says:

    Loooooooogic că nu le publică. :-l Şi mi le dă doar mie. :-w

  14. stev says:

    Las ca mi le da si mie c-am vb eu cu el…ca sa le pun pe hi5 ;)…facem un hi5 cu partea dorsala a Didei….:))

  15. AndreiD says:

    ce neseriosi, nu pun si ei pozele sa ne clatim si noi ochii :( ! Didutaaaaaaa incepe facultatea !!! ti-ai cumparat ghiozdanel ? :P

  16. Dida says:

    Andrei, să ştii că nu… Dar mai am 2 săptămâni s-o fac ;;)

  17. Cristi says:

    nu am pozay intruna..e falsa informatia! am facut poze cu ZEFFY si DIDA impreuna….asta e mai interesant zic eu :-\

  18. Dida says:

    Aha, deci nu doar fundul meu te interesa… ci şi cel al lui Zeffy!

  19. Zeffy says:

    mai cristi mai… ti-am mai zis odata… nu in public… =))

  20. Andra says:

    Baai deci v-ati distrat, gata, data viitoare vin si eu…it’s a pormise…sper sa pot:-\:d…am sa pot:))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>