Rupţi de lume

…Aşa au fost ultimele 3 zile.

Nimeni nu ne ştia, nu ştiam pe nimeni.

Mă rog, s-a schimbat puţin situaţia când am cunoscut-o pe doamna ce ne-a închiriat garsoniera, dar a fost atât de drăguţă încât, după 5-10 minute, nu am mai avut nimic de-a face cu ea.

Planurile mele de a vedea şi Poiana Braşov şi alte obiective prin oraş s-au cam risipit, dar n-o spun cu părere de rău. Ceva plimbare (obositoare şi aia ) prin centru, ceva praf la raliu (de care am aşa o presimţire că va scrie el), puţină burtică făcută de la pizza din fiecare seară sau de la cartofii prăjiţi (chiar prăjiţi bine, o minune de tigaie care se prindea de cartofi… nu invers) şi… muzică

Câteva minusuri:

• un bădăran de la autogară: Ora 22, închis la autogară. Panourile de afară nu ne prea mulţumeau, nu erau complete. Bun… ne apropiem de uşă, nu reuşim să citim de la distanţa aceea panoul de înăuntru. Hm… descoperire, geamul de la uşă era spart (geam mare), astfel că puteai trece lejer. Ok, hai să citim. Când să trec şi eu de uşă, aud ţipete în spatele meu. Un nene cu burtă serioasă şi nervos nevoie mare (pe lângă substantivul de la început). Părea paznic, după cum ne-a luat la împins vagoane, da` de ce nu era în zonă, nu-mi explic.
• Tot la autogară, astăzi dimineaţă, deschis. 2 ghişee şi unul de informaţii. Eram grăbită, n-am văzut unde scrie informaţii. Mă duc la unul aleatoriu, o cucoană la computer. Nici nu se uită la mine. Bat încet în geam, întreb de informaţii, face semn sictirită spre dreapta. Hm… la dreapta, nimeni. Bat iar în geam, nimic. Mă pun în dreptul uşii de mai încolo, ce să văd? Un nene (altul), tolănit pe o canapea cu telecomanda în mână şi tembelizorul în faţă. Întreb ce am nevoie, răspunde fără să se deranjeze de la poziţia sa, ok, salutare…
• Ceva vizite la farmacie şi anumite dureri. Deh, sensibiloasa de mine…

Plusuri? Sunt prea multe ca să le înşirui. 2 zile (complete, adică şi nopţi ), un loc “amuzant” descoperit, un apus printre munţi, un efort de a poza Hollywood-ul, ăăă… Braşov-ul de pe munte, ceva spectacol a unor artişti, râsete prin magazinul de suveniruri, o bancă cu un vânt nu prea prietenos, dar care ne-a suportat minute bune, un duş primitor, dar o baie răcoroasă apoi şi din nou, o plecare neorganizată. Ba nu, a fost organizată (vreo 3 alarme), dar cine să asculte?

Să nu uit începutul: prima întâlnire la gară.

Cât despre încheieturi, genunchi şi alte minuni un pic mai mult “uzate”, nu ştiu dacă e la minusuri neapărat…

PS pt. el: Vara asta m-am îndrăgostit de tine.

PS pt. Gabi: Ştiu că aşteptai live blogging din Braşov de la noi, dar cui îi ardea de internet atunci? Ne înţelegi tu…