Nu-mi place cimitirul. Nu mă simt mai aproape de ea acolo… doar pentru că e corpul ei acolo sau pentru că ar fi o biserică în preajmă. Nici pentru că e o cruce sau sunt coroane, flori şi lumânări aprinse.
Nu merg zilnic… ci la 3-4 zile când ştiu că lumânarea principală s-a cam terminat… Dar asta nu înseamnă că nu mi-o amintesc în fiecare zi.
Şi miercuri când mi-am pus dosarul la facultate, pe drum înapoi mi-am adus aminte cât de bucuroasă a fost să afle rezultatele de la oral la bac (acelea le-a apucat) şi ştiu cât şi-ar fi dorit să mă vadă boboacă la facultate, s-o sun când gătesc s-o întreb câtă ceapa tre` să pun, aşteptându-mă la un răspuns rapid (să nu-mi ardă mâncarea) şi ea să mă ţină mult la telefon, spunându-mi toată reţeta, nu doar ceapa…
PS: La unele articole chiar nu ştiu ce titlu să pun… Fiecare găsit e prea puţin pentru a descrie trăirile…
Postat în Note de vară |
Loading ...
July 19th, 2008 at 12:22 am
Atata timp cat ai sa o ai in inima si mintea ta o sa o fie alaturi de tine pretutideni…
July 19th, 2008 at 2:43 am
… ejti foarte puternica!Si mama ta e mandra de tine !
July 19th, 2008 at 12:43 pm
esti mai puternica decat iti dai seama.. ai rabdare si in timp ai sa vezi ca nu e asa greu cum pare.. de unde e, sunt sigur ca-i foarte mandra de tine.
July 20th, 2008 at 4:03 pm
Undeva, de acolo, chiar mama ta iti da puterea necesara sa treci peste toate. Atata timp cat imaginea ei o vei pasta vie in sufletul tau, vei reusii.
July 20th, 2008 at 10:56 pm
Nu cred că se simte nimeni bine într-un
cimitir sau cel puţin cei care şi-au condus pe ultimul drum o fiinţă dragă. Este greu să vrei să vorbeşti real cu aceea persoană care acum este undeva sus dar cu timpul realizezi că poţi vorbi cu respectiva persoană şi sub altă formă, o poţi avea lângă tine prin puterea minţii şi a gândului. Fiecare trăieşte în felul lui, eşti puternică şi sunt convinsă că deşi eşti sensibilă, eşti o luptătoare şi o învingătoare.
July 25th, 2008 at 3:57 pm
nu te cunosc.am intrat pe un site si vb despre tine,te-am gasit..in fine..mie mi-a murit mama la 13 ani in 2005 si nu am fost de atunci la cimitirul ei niciodata din aceleasi motive ca si tine,mai ales ca mama mea era o persoana f vioaie si extravaganta.cand a murit…mi-a zis cineva ca timpul le rezolva pe toate.e greu dar asta e sg lucru pe care il poti face : sa astepti…imi pare rau pt tine…eu nu m-am gandit la ea ca si cum ar fi moarta decat o data si nu a fost bn.acum vb despre ea ca si cum i-ar fi murit altcuiva mama ,nu mie…nu stiu daca e bine ce fac dar e mai simplu sa te gandesti la ea cum era ea in momentele ei bune.
ma scuzi daca te-am deranjat
July 30th, 2008 at 10:22 am
am trecut printr-o experienta asemanatoare. mi-am pierdut tatal in 2004 si anul asta prin aprilie a fost prima oara cand m-am dus la cimitir “sa-l vad”. nu am simitit nevoia sa ma duc acolo. nimeni nu a inteles de ce. probabil ca ei gandeau ca nu-mi pasa. dar nu a fost asa. pur si simplu puteam “sa-l vad”, sa-l simt aproape oriunde. stiu ca e cu mine si a fost mereu cu mine atunci cand am avut nevoie. nu am vrut sa ma duc nici la inmormantare, pentru ca refuzam sa-l vad bagat acolo. am refuzat la inceput sa-l vad pus in cosciug. apoi mi-am zis ca e ultima sansa sa-i vad chipul si m-am dus sa purtam o ultima discutie.
oricum cel mai important e sa nu-i uitam pe cei dragi cum au fost in timpul vietii, sa ne amintim momentele placute. si sa avem incredere ca de acolo de undeva ei ne privesc si ne sunt aproape.
August 2nd, 2008 at 3:27 pm
Intr’adevar trist!Nu isi au rost cuvintele…
August 10th, 2008 at 2:54 pm
Nici eu nu merg la cimitir - nu simt ca ea ar fi ACOLO - si pentru asta multi ma condamna. Fiecare simte si traieste durerea in felul lui. Important e ca este in sufletul tau…