Articol pasat de Zeffy, fără temă sau substanţă, doar ce mi-ar inspira mie titlul ăsta. Ahh…
Luându-mă după ceva legi de-ale lui Murphy, ajung la concluzia că între mii de fluturaşi roz trebuia (la naiba) să existe şi unul negru. Îmi pare rău Zeffu, dar eu nu iubesc fluturele ăsta negru. Nu că e negru. Ar putea fi orice culoare, însă dacă toţi ceilalţi roz îmi făceau bine, ăsta de ce e mai cu moţ? Sigur e ceva în neregulă cu el. Şi e… Se numeşte nelinişte…? Îndoială…?
Să-ţi arăt partea sadică din mine? I-aş atinge aripile să-i iau ”praful” acela… I-aş rupe aripile să nu mai poată zbura la alţii, să rămână doar la mine, nu doresc nimănui sentimentul şi… în final l-aş prinde cu un ac cu gămălie în ceva polistiren, să zicem ”ca pentru un insectar”. Evident nu e pentru asta, însă de ce aş vrea să scap de tot de el? Lasă-l să fie acolo, să-mi amintesc ce-a făcut, cum am reacţionat eu, să învăţ ceva din asta şi apoi să merg mai departe cu ce mai am…
Încă sper să nu fi afectat ceilalţi fluturaşi din stomac, deşi văd slabe şanse, negrul se molipseşte uşor… Când am timp arunc o privire, dacă mai găsesc negri sper să am putere să aplic din nou procedura de mai sus…
De cand esti tu asa sadica?
Nu ştiu..
de când i-am zis eu de fluture