Mi-am amintit de nişte discuţii pe aceeaşi temă. Nu ştiu de unde au apărut şi cum am ajuns prin acel loc prin care nu prea călcam.

Momente ce-mi vor rămâne în mister. Aşa cum au fost. Un mister plăcut, din care am citit ceva… Ceva ce nu prea se poate citi. O lună de zile în care am fost mai mult în altă lume, însă nu în una străină…O lună cât o clipă, o clipă cât veşnicia. Nu relativizez şi nu amplific, doar constat. Şi ştiu să separ şi să nu amestec…O clipă în care am fost bănuit pe nedrept că o să mă plictisesc, în care nu am fost crezut că “ba de asta!”, în care am fost bănuit că văd umbre, în care era o frică de ceva ce s-ar putea întâmpla într-o lipsă, nici până azi nu am înţeles de a cui lipsă era vorba, pentru că nu făceam diferenţa… Îmi face plăcere să constat că cele amintite nu sunt adevărate şi că nu pot deveni realitate şi că în sufletul meu nu se schimbă nimic… Absolut nimic, decât într-un sens, într-un sens unic şi firesc… Firesc, doar pentru mine şi în felul meu…

Acelasi copil care te uraste,
Andu.

Traim in Romania si asta ne roade unghile.

Acelasi copil care-si roade unghile,
Andu.