Spune pe bune.





Panou de anunţuri
Publicat de Dida pe 12th February 2008

Consiliul elevilor - 12 febr.

La începutul consiliului ne-a vorbit domnul Cojocaru, poliţist de proximitate deoarece săptămâna aceasta este declarată a fi una de prevenire a accidentelor. Astfel ne-a explicat unele lucruri pe care de altfel le-am mai învăţat noi pe parcursul anilor, nu? Nu traversăm decât pe trecerea de pietoni, nu ne oprim în mijlocul acesteia stând de vorbă cu cineva, nu ne angajăm în traversare când se aude în apropiere sirena de la salvare/pompieri/poliţie, evităm să mai acaparăm toată strada IC Brătianu când ieşim de la ore (ştiu, e plăcut mersul pe mijlocul străzii, în grup, fiecare ţinându-se de braţ).

Altă discuţie a fost legată de mopeduri, cei care deţin aşa ceva trebuie să le înregistreze la primărie, mă rog, ne-a citit pe acolo actele necesare pentru aşa ceva, dar n-am notat. Interesaţii să se prezinte la primărie.

Ne-a mai povestit de ceva incidente de la Elie Radu, elevi care au rămas fără telefoane, nu în interiorul liceului dar în apropiere, fiind furaţi de tineri de etnie rromă sau chiar de românaşi de-ai noştri. Ideea e să nu intrăm în contact cu străinii, pretextele lor fiind: “Cât e ora?” sau “Dă-mi să dau un beep”, chiar dacă aceştia sunt însoţiţi de ceva cunoştinţe de-ale noastre.

Eh, hai că sunteţi copii mari, nu mai reproduc tot ce a spus nenea respectiv, în mare aţi înţeles :P

Ce era mai important:

Primăria se ocupă de ceva proiecte de voluntariat, unul fiind local, eventual naţional, iar alte 2 fiind internaţionale.

Nu ni s-au spus subiectele acestora, decât la unul internaţional ce are nevoie de 3 fete majore (pentru că vor pleca neînsoţite), fiind vorba de un proiect legat de femei. Acestea 3 fete vor avea o deplasare în Turcia, trebuie să fie vorbitoare de limba engleză şi să aibă posibilitatea de a plăti transportul dus şi întors. La întoarcere, costul acesta va fi decontat complet.

Celălalt proiect internaţional va avea deplasare în Franţa, tot 3 persoane sunt necesare, fete sau băieţi, nu neapărat majori pentru că e ceva organizat şi vor fi însoţiţi de un coordonator. LA fel, necesare cunoştinţe de limba engleză, posibilitatea de a plăti transportul care însă va fi decontat la întoarcere doar 70% din el.

Voluntariatul pentru proiectul local nu are o limită de persoane. Cei interesaţi să-mi spună până mâine.

3 comentarii la “Panou de anunţuri”

  1. HaiPa spune:

    Saracii de ei, nu au bani sa plateasca decat 70% din transport, ce sa zic.
    Si asta la intoarcere, adica e si stai si cauta pe cineva sa iti deconteze.
    Mai bine spunea:
    “Cine vrea sa se duca sa laude politia romana in alta tara? Da pe banii vostrii ca noi nu avem. Ne-am luat loganuri si de asta.”

  2. Dida spune:

    Păi proiectele alea-s de la primărie, nu are legătură cu poliţia…
    Aia cu poliţistul e prima parte din consiliu.
    Oricum, rămâne ideea ta, şi primăria n-o avea bani?

  3. HaiPa spune:

    Da, nu prea am inteles daca e de la primarie sau de la politie, mea culpa.
    Dar totusi, primaria nu are bani?

Tu ce spui?

:) :( :d :"> :(( \:d/ :x 8-| /:) :o :-? :-: :-w ;) [-( :)>- toate »

           
Contact

mail[at]andreeam.net



Feed



Ţop ţop






Comentezi?(lunar)


Susţin

Bacalaureat 2008

haipa.ro - hosting blogs

sustin bacalaureat2008.info

sustin blogtosani

FotoReportaj.info - Te priveste



Arhivă