Ne obişnuim uşor cu lucrurile bune. Şi cele care, deşi neimportante pentru alţii, pentru noi au o semnificaţie aparte… Chichiţe mici poate…
Aşa cum se ştie, lucrurile bune nu durează o veşnicie. Uneori suntem forţaţi să ne obişnuim şi fără ele, la fel cum o dată le-am făcut loc în viaţa noastră şi nu lipseau nici un minut.
Ce ne facem însă când ne amintim de ele şi revine o anumită melancolie…?
incercam sa uitam din nou de ele?
Cum?
gandindu-te la altceva/altcineva
Ah, da, sigur… floare la ureche… Not.
Bâzz sau Buzz?
Lucrurile cu adevărat bune durează o veşnicie… Nu o să obosesc să repet asta…
Le trecem la prezent-continuu…
De unele lucruri nu e bine să poţi uita vreodată…
Aşa o fi, dar mie nu mi-a demonstrat nimeni şi nimic asta, încă…
Asa se intampla mereu, mai ales cand vine vorba de “sfarsitul copilariei”.
Uneori lasam in urma lucruri la care se intampla sa ne intoarcem ocazional si sa ne amintim de ceea ce a fost si poate nu va mai veni niciodata. Suna destul de trist, insa “niciodata sa nu spui niciodata”.
Cel mai bun lucru este sa reactualizezi trairile respective, incercand din nou ceea ce ai lasat in urma. Reexperimenteaza ce se poate. Si ce nu, macar incearca o parte. Eu unul asa fac. Si ma simt ok.
Pritnr-o situatie de asta trec eu acum. Stau si ma gandesc la vremurile in care totul imi mergea perfect
Eu nu mi-am pus niciodată problema că asta ar trebui să mi-o dovedească ceva sau cineva. E de-ajuns că aşa consider eu. Îmi pot demonstra singur…
Eu nu pot considera asta din moment ce până acum nu a fost aşa, ba din contră…
Melancolia vine, dar si mai pleaca.
Daca nu, o gonim noi.
Acelasi copil care uraste starile de melancolie,
Andu.
Melancolia poate fi pentru unii o stare permanentă. Eu chiar nu văd de ce ar trebui gonită. Ce ar mai fi o clipă dacă nu ar avea şi melancolie în ea?… Melancolie zic, nu nostalgie…