Întâmplarea face ca, în decurs de câteva zile, să mi se tot pună în faţă problema aceasta…
Prima oară luni, la filosofie. Vorbeam de avort şi eutanasie şi cartea propunea un exerciţiu. Era un text care povestea de un om de 54 de ani, care este în comă la spital de 5 ani de zile, iar rudele nu sunt interesate de soarta lui. Mai este un pacient de 18 ani, care a fost accidentat de o maşină. Acesta din urmă ar avea nevoie urgentă de un transplant de inimă.
Se punea problema transplantului de la pacientul în comă la tânăr. Dar exista acest drept? De obicei, când pacientul nu poate da acordul unei donaţii, într-un caz ulterior o fac rudele. Însă acum nu sunt… Este moral să se realizeze transplantul doar din pricina vârstei? La urma urmei, indiferent de vârsta lor, nici cel din comă nu va mai trăi ca orice om normal dacă îşi revine (va avea probabil ceva probleme: auz, văz, paralizare etc.), nici tânărul, după un transplant de inimă.
A doua oară când m-am întâlnit cu aşa un caz a fost în urma unei reclame la tv, un telefilm românesc de pe Acasă ce va fi difuzat duminică la ora 17:30.
Filmul prezintă un caz oarecum similar. O fetiţă este accidentată în faţa blocului, ajunge la spital în comă cerebrală. Acolo, părinţii află de existenţa unei alte fetiţe care are nevoie de transplant de inimă deoarece suferă de o malformaţie a muşchiului cardiac. Aceasta aşteaptă de ceva timp un donator de organe.
Mi-au rămas în minte vorbele mamei, din reclamă:
- Cum pot să fac asta? Cum pot să iau inima fetiţei mele s-o dau alteia?
Inevitabil, în ambele cazuri, m-am pus în postura asta… Ce aş face?
În primul caz nu mă pot pune, aceea depindea de decizia doctorului şi de cât de moral ar fi să aprobe transplantul.
Probabil că, în al doilea caz, dacă aş avea… sfâşietoarea siguranţa… că fetiţa mea nu şi-ar mai reveni, aş aproba transplantul… Poate nici celălalt copil nu va fi salvat, nimic nu asigură sucesul operaţiei, însă există o şansă în plus, cel puţin, faţă de situaţia copilului meu.
Voi v-aţi putea pune în situaţiile astea?
Tags: decizie, donaţie, durere, filme, filosofie, moral, transplant
Postat în Cruda realitate |
Loading ...
January 17th, 2008 at 6:20 pm
Îmi era dor de un articol mare de la Dida
eu aş fi de acord cu transplantul dacă aş ştii că nu mai există nicio şansă pentru cel care donează… însă aş prefera să nu fiu eu cel care ia decizia…
January 17th, 2008 at 6:24 pm
Mie mi se pare ca asta nu e filosofie.
Si oricat te-ai gandi la problemele astea nu vei ajunge la o concluzie, si nu vei fi niciodata pregatit pentru o asemenea situatie.
Deciziile astea se iau in conformitate cu alti parametrii: religia, instinctul, cultura, exemple asemanatoare citite/vazute sau alte convingeri morale, dar care nu au strict legatura cu situatia in cauza. Cred ca din punct de vedere moral trebuie sa te pregatesti intr-un context mai general si nu pe probleme punctuale cum este aceasta.
De aceea mi se pare inutil sa iti pui asemenea probleme. Decizia oricum va fi una de moment.
January 17th, 2008 at 6:52 pm
La filosofie eram la etica aplicată, moralitate etc. Şi se propuneau temele legate de avort şi eutanasie (voluntară, involuntară, nonvoluntară, activă, pasivă), depturile animalelor, clonare etc.
Noi am discutat din mai multe pucte de vedere, însă faptul că astăzi am văzut şi reclama la film cu aceeaşi tema m-a năucit.
Bineînţeles că n-ar trebui să-mi pun problemă sau să-mi imaginez aşa ceva, să dea Domnul să nu ajung într-o situaţie similară, însă n-am putut să nu scriu de asta…
January 17th, 2008 at 6:54 pm
Of, ce probleme pui si tu…Sigur ca este foarte greu sa decizi…nu poti fi uman, cand este vorba de parintele sau copilul tau…
January 17th, 2008 at 8:22 pm
Nu-mi pot da seama. Dar probabil daca as stii de sansele infirme, as semna acordul.
Dar totusi nu vrea sa fiu pus intr-o asemenea situatie.
Acelasi copil,
Andu.
January 18th, 2008 at 4:10 am
Sunt cazuri cand omul si-a revenit din coma dupa 5+ ani si si-a continuat viata cu toate simturile ok (apropo de pierderile pe care le-ai sugerat tu…), asta face ca decizia de intrerupere a ajutorului medical sa fie si mai grea, de fiecare data cand mi-am pus problema asta am ajuns la concluzia ca as fi egoist si nu as renunta la speranta - altfel, cred ca toata viata m-as gandi apoi ca poate, poate mai avea o sansa…
January 19th, 2008 at 12:50 am
dak sansele d supravietuire ale persoanei aflate in coma sunt nule, atunci as fi d acord cu transplantul. dar c t faci dak doctorul iti spune k sansele d revenire(ptr persoana aflata in coma) sunt minime, sa zic sub 5% (minime dar exista!!), insa celalalt pacient are nevoie urgent d transplant, altfel moare(si k sa fie si mai complicat, doctorul iti zice k daca se gaseste donator, sansele de supravietuire sunt d 100%)…
January 19th, 2008 at 3:24 am
Nu exista sanse de supravietuire 100% la transplant
, daca ar zice asa te-ar minti 
January 25th, 2008 at 10:28 pm
Exerciţiul ăsta l-am făcut şi eu la filozofie. Şi nu e deloc greu să decizi. Dreptul unui om la viaţă este inviolabil.