Relaţiile la distanţă

“Impacientat, se uită la ceas. Apoi la telefon. Şi iar la ceas… mai priveşte o dată în depărtare, având ca ghid linia continuă a bulevardului: poate întârzie. Apoi sună. Oh, în sfârşit, îşi aduce aminte de mine. După 2 minute de vorbit privirea în gol îi trăda zâmbetul şters de pe faţă: făcuse 12 ore pe drum, iar ea îl evita. Simţea cum cerul îi cade pe cap, cum în faţă i se derulează toate momentele grele pe care a trebuit să le înfrunte şi toţi nervii pe care şi-i făcuse doar ca s-o vadă, iar ea să-i spună că nu poate ieşi din casă. Se cufundă în unul din scaunele reci aflate pe peron şi cu fruntea în palme se întreabă dacă a greşit cu ceva? Deja, acum parcă nimic nu mai are sens … “

E o întamplare care îşi găseşte, din păcate, în viaţa de zi cu zi, tot mai multe rădăcini. Ce să faci dom’le, când iubeşti, nu stai să te gândeşti ce şi cum. Pur şi simplu iubeşti. Iar dacă cineva îţi atrage atenţia că greşeşti, îl ignori, pentru că eşti prea orb ca să gândeşti raţional. Stai pe net şi dai pe un forum de-un tip drăguţ, care te tratează bine şi alături de care găseşti mereu ceva de discutat, post-count-ul urcând mereu şi mereu. Un pm, două, discuţii pe Y!m, mai târziu la telefon, după care se iveşte o ocazie să vă vedeţi. Super, zis şi făcut. Te zbaţi, întorci lumea cu fundu’ în sus, apelezi la toate cunoştiinţele, ce mai … pui în mişcare o adevărată caracatiţă. Şi toate, doar ca să-l întâlneşti. Însă, nicio clipă nu te gândeşti la faptul că ai putea fi în postura tânărului de mai sus. După tot începutul ăsta de basm, urmează şi partea mai puţină plăcută şi pe care autorii de poveşti în general o minimalizează. Cât de frumos mai e atunci când îţi vine să arunci monitorul pe geam… când îţi vine să aşezi telefonul jos grijuliu (pentru că tocmai vorbiseşi cu el/ea) şi în secunda următoare să sari cu picioarele pe el, când îţi vine să legi o funie de cea mai mare clădire din oraşul ei/lui şi să tragi cum poţi acel oraş lângă al tău… Doamne, ce doare distanţa asta …

Astea vor fi doar unele momente grele din aventura unei relaţii la distanţă. Totuşi, nu sunt doar clipe grele, ci sunt momentele care îţi arată că trăieşti, că simţi, că vrei să te revolţi, să faci ceva! Simţi că ai face orice… şi probabil nu o dată vei avea impulsul de a te urca în tren, în timp ce treceai pur întâmplător prin zona gării, nu o dată te vei trezi într-o dimineaţă (sau la miezul nopţii) şi-i vei scrie “mi-e dor de tine…”
Da… doare ca naiba o relaţie la distanţă. Fie că vorbiţi la telefon, fie pe net ori prin vechile scrisori parfumate şi pline cu buze rujate, vei avea momente în care te vei gândi: “Mai pot?”. Dar poate gândul că peste puţin timp vă veţi revedea îţi va demonstra că da, mai poţi, ba mai mult, asta vrei! O vrei pe ea/ Îl vrei pe el, indiferent de situaţie.

Şi cât de dulci pot fi momentele în care vă vedeţi… Asta clar doar cei despărţiţi de o distanţă şi un timp pot şti. Ceilalţi trăiesc zi de zi momentele împreună, însă astfel de momente păstrate în minte şi suflet şi dezvăluite doar atunci… asta da intensitate!

Probabil nu-ţi va mai trebui nici somn, îmbrăţişarea ei/lui îţi va alunga oboseala. Greul ar începe iar când va trebui să revină fiecare în oraşul său. Dar puţin veţi gândi: “Ce mult o/îl iubesc, ce frumoase au fost zilele astea!”, mai mult veţi avea o amărăciune în suflet, veţi reveni la rândurile de la începutul articolului, disperarea că nu puteţi împiedica distanţa să-şi pună amprenta asupra voastră.

Pentru cei care se riscă într-o astfel de relaţie, felicitări… Ei ştiu mai bine că o nebunie nu va strica niciodată… Să te prezinţi la uşa ei/lui pe neaşteptate, să-i vezi bucuria în ochi şi emoţia revederii e ceva ce greu se descrie în cuvinte. Pe de altă parte, ce ne facem cu îndoiala ce poate apărea uneori? Hmm, trădează îndoiala asta iubirea ce şi-o declară respectivii? Cam trădează…

Însă eu aş spune că e acceptabilă la început. Pe principiul “Fiecare şut în fund e un pas înainte”, am învăţat că încrederea se câştigă, nu se dă din prima. Astfel, fiind la o distanţă considerabilă, devenind vulnerabil pentru că ţi-e greu şi dor de mori, e normal să ai momente în care te gândeşti : oare, mă mai iubeşte? Dacă întâlneşte pe cineva acolo?

Atunci sunt momentele în care ai nevoie să auzi “te iubesc” din gura celuilalt, nu când îi oferi tu un cadou scump ori îi satisfaci anumite capricii. Iar dacă persoana respectivă nu realizează că tu eşti demoralizat(ă) şi este prins(ă) în problemele cotidiene, distanţa începe din ce în ce mai mult să se resimtă. Din păcate, ăsta e momentul în care altcineva îşi face apariţia şi dintr-o pereche situaţia se transformă într-un triunghi.

De aici e doar un pas la gânduri în care te dai pe tine la deoparte şi te gândeşti la binele ei/lui: “Dar, oare nu-i fac rău? Adică relaţia asta aşa … amândoi suferim… poate îi va fi mai bine dacă s-ar îndrăgosti de altcineva …” ; ei, dar imediat ce-ai gândit asta vei înnebuni doar la imaginea lui/ei cu altcineva. Nu vei concepe, doar îl/o iubeşti…

Indiferent de ce s-ar întâmpla, există şi părţi bine şi părţi rele. Deci, să ne detaşăm puţin şi să privim obiectiv lucrurile: ce avantaje şi dezavantaje am? În primul rând, trebuie să fii o persoană cu o mare tărie de caracter. Cum te-ai simţi ca atunci când ai nevoie de-un umăr pe care să te sprijini, când simţi că totul se derămână pe tine, să nu te poţi baza decât pe o voce dintr-un telefon sau pe câteva mesaje ori conversaţii online?

Cum te-ai simţi atunci când mergi pe stradă şi vezi doi îndrăgostiţi împreună, iar tu ştii
bine că mai ai de aşteptat săptămâni bune până când o să poţi iarăşi să-i dezmierzi buzele cu sărutările tale dulci sau s-o/să-l strângi în braţe? În primul rând, o relaţie la distanţă se bazează pe încredere. Şi cum încrederea se câştigă cel mai greu, să ai o relaţie la distanţă nu e tocmai ceva floare la ureche. Cum reacţionezi când îţi spune că se duce în oraş, promiţând că o să vorbiţi după ce se întoarce, iar a doua zi te sună morocănos/morocănoasă şi-ţi spune că a ajuns prea târziu şi că n-a vrut să te deranjeze? Aş putea enumera multe dezavantaje, însă ele depind de mulţi factori, specifici fiecărei persoane.

Şi totuşi, există şi avantaje. E o altfel de relaţie cea la distanţă, faţă de una în care te vezi cu perechea zi de zi. E o emoţie unică la revedere, mai ales atunci când perioada în care aţi stat despărţiţi unul de altul a fost destul de îndelungată. Totul însă se bazează pe puterea ta de a te stăpâni, de a rămâne fidel/fidelă şi mai ales pe încrederea în partener. În opinia mea, indiferent cât de mult ai discuta cu cineva, până nu stai la o masă împreună, slabe speranţe să ai un temei când afirmi că o cunoşti pe persoana respectivă de ajuns. Într-adevăr, e o provocare, însă gândeşte-te de două ori înainte să faci un pas: dacă pleci din oraşul tău, în necunoscut, s-ar putea să nu ai pe nimeni alături dacă se întâmplă ceva neprevăzut. Sfatul meu personal e prudenţă maximă, până aproape de paranoia. Iar dacă nu e ceva imperios necesar, pune posibilitatea unei relaţii la distanţă fără prea mare suport din partea factorilor de mediu social, geografic şi economic, pe ultimul loc. Nu de alta, însă nu e prea plăcut să te trezeşti dezamăgit(ă), falit(ă) şi cine ştie prin ce colţ al ţării ori mai rău… al lumii.

Şi dacă vreţi un aer în plus de optimism… gândiţi-vă la părinţii noştri care cu siguranţă au trecut prin aşa ceva. Cum era să fii prins într-o relaţie pe când erai obligat să faci armata? Şi sigur s-a întâmplat… Că doar atunci erau relaţii care se terminau prin căsătorii la vârste fragede 17-19 ani. Totuşi, atunci te puteai baza pe cuvântul unui bărbat, acum mai poţi avea aceeaşi încredere?

PS: Mulţumim Aurelian Galice pentru pozele fără de care articolul n-ar fi avut acest farmec.

© Udrescu Gabriel aka A.Faith & Matei Andreea aka Dida