The Others - 2001
Publicat de Dida pe 8th December 2007

Am primit de la Corina o recomandare: The Others. Citind o descriere, m-a tentat mai mult decât m-ar fi tentat The Cell, pregătit pentru astăzi. Prin urmare, l-am vizionat în noaptea asta, până acum 15 minute.

Să încep cu Nicole Kidman, care încă de la începutul filmului îşi exercită rolul cu o deosebită atitudine. O prind foarte bine rolurile acestea şi filmele psihologice. Şi în Dogville a fost minunată sau chiar Birth.

Încă un film care îşi iese din tipare, la care nu prea mai poţi intui ce urmează, doar pe perioade foarte scurte. De exemplu la scena cu uşa care se închidea. Am intuit că o să i-o închidă în nas. Dar nu prea poţi “vedea” mai departe, ce va face x sau chiar să dezvălui misterul.

Probabil unii au realizat o legătură între întâmplările stranii din casă şi cei 3 nou veniţi, servitorii, chiar înainte de a începe ei discuţiile ciudate. Da, mi-am dat seama de legătură, dar tot era ceva lipsă. Ca un puzzle, o piesă lipsea. Am înţeles şi nebunia lui Grace, iar chiar antrenamentul de la filmul de ieri, Identity, m-a făcut ă mă gândesc că totul e în mintea ei. Era o explicaţie oarecum logică faţă de finalul relatat.

Ce apreciez cel mai mult la un film: când se realizează un film foarte interesant, captivant CHIAR dacă toată acţiunea e plasată într-un singur loc. Aici casa şi curtea. Sunt alte filme cu acţiunea desfăşurată în 15 mii de locuri cu 15 mii de planuri şi tot nu sunt atât de bine structurate şi atât mister.

Ţin să mai precizez faptul că sunetul a fost în ton cu filmul. Deşi nu am vizionat cu sonorul foarte tare, a fost suficient să apreciez un sunet potrivit şi exact ce era nevoie pentru a da culoare emoţiilor sugerate.

Se observă clar legătura dintre ideea filmului şi religia, necunoscutul, lumea de dincolo. Se pune mare accent pe credinţă, rugăciuni, încredere în Dumnezeu, intimidarea copiilor cu Iadul copiilor pentru a-i face să fie cuminţi, convieţuirea viilor cu morţii etc. Te lasă aşa cu un semn de întrebare în privinţa lumii de dincolo.

Să nu uit nici de regula din casă, datorită unei aşa zise boli ale copiilor: să nu se deschidă o uşă, înainte ca cealaltă să fie închisă, pentru a nu lăsa lumina să intre. O metodă originală de a introduce întunericul în film, dar şi misterul şi ineditul.

Şi finalul… cine se aştepta la aşa o dezvăluire? Nu, nu mă refer la faptul că cei 3 erau de fapt morţi, am intuit de la apariţia albumului vechi, însă că Grace a omorât copiii şi apoi s-a împuşcat.

Unele replici care mi-au rămas în minte:

- Acum crede ca casa e bantuita.
- Crezi ca e in siguranta?
- Oh, nu te ingrijora.
- Ceata n-o va lasa sa ajunga prea departe.
- Oh, da… ceata…
- Ceata, desigur.
- Si cand crezi ca ar trebui sa scoatem totul la iveala?
- Toate la timpul lor, Mr. Tuttle. Toate la timpul lor.

Vizionare plăcută, merită!

Postat în Stop cadru (Filme) |