Identity - 2003
Publicat de Dida pe 7th December 2007

Cu: John Cusack - Ed / Ray Liotta - Rhodes / - Amanda Peet

Spuneam pe la mijlocul filmului: “Nu mai vreau!!” Dar nu puteam renunţa. Te captează.

L-am găsit pe un forum, la recomadările unui film psihologic. Ce nu s-a precizat: e şi horror. Însă a îmbinat frumos aceste două genuri, fără a abuza de vreunul. Începe oarecum… obişnuit pentru o persoană care devorează filme multe sau pentru una care înţelege repede ce vrea scenaristul să facă mai departe. Începe cu obişnuita ploaie, probleme cu maşina, deja previzibil faptul că vor rămâne izolaţi undeva. Eh, dar ce urmează?

Cam tot ceva previzibil. Mor pe rând, unul câte unul. Ca în filmul acela cu J. Love Hewitt, I know what you did last summer. Mă rog, continuarea însă nu mai e la fel de previzibilă. Cine îi omoară? Evident, totul cade prima oară pe prizonier. Când moare şi prizonierul, se prăbuşeşte totul. Cine e criminalul? Se găseşte un altul. Recepţionerul. Formidabilă povestea lui, pledoaria lui pentru a-şi dovedi nevinovăţia. Am înţeles atunci că nu e el. Deja realizasem că e un film bun, care iese din tipare. Nu se poate ca scenaristul să-ţi ofere pe tavă criminalul. Eh, dar cine îl acuza foarte sigur pe el? Poliţistul Rhodes. Îl bănuiam deja pentru că trebuia să fie cineva de necrezut. Suspans mult… fiecare pas, o tresărire. Asta nu suport la filmele de groază. Faptul că nu stau relaxată, că tresar mereu Dacă ştiam că e aşa, poate nu-l urmăream.

Totuşi… poliţistul n-a fost. Dar iar o surpriză, nu era polizist. A fost şi el prizonier şi a omorât adevăratul poliţist pe drum. Singurul om inteligent din grup era fostul poliţist. Şoferul actriţei. Era genul eroului. Şi şocul a venit la sfârşit…

Pe parcurs a dat faţa adevăratului criminal. Am luat de bună faptul că, pe lângă cei 10, mai era şi acela care omora. Apoi s-a dezvăluit totul. Era şoferul, cu personalitate multiplă, cu un scenariu în mintea lui, încuiat în aceasta.

Mi-a plăcut că a fost structurat pe mai multe planuri. Şi nu cronologic. Prezenta ceva din trecut, mergea la prezent, se întorcea undeva mai în trecut şi tot aşa. Mi-a plăcut asocierea motelului, a crimelor, cu istoria, cu indienii care au murit acolo pe acel pământ, de sete. Mi-a plăcut când totul a devenit “curat”, locul fiecărei crime era intact. Mi-a plăcut asocierea numelui cu statele şi a datei de naştere. Toţi pe 10 mai…

Nu mi-a plăcut asocierea copilului cu firea rea a criminalului. Da, ştiu, e ceva imprevizibil, însă exagerat…

Amatori de horror, mister, suspans, adunaţi-vă! Ah, şi nu uit să vă recomand şi Fracture, cu Anthony Hopkins. Psihologic, dar nu horror. Porneşte cu crima, însă ce urmează… vă va capta atenţia. Crima perfectă.

Postat în Stop cadru (Filme) |