Unele lucruri petrecute în ultimul timp, şi nu doar ele, m-au determinat să mă întorc şi mai mult cu gândul şi cu inima către copilărie. M-au făcut să zâmbesc mai mult, să o gust din nou, aşa cum e ea.
Ce ştie un copil? Prea multe nu, deşi sunt şi excepţii, în comparaţie cu un adult cu experienţă. Dar un copil poate să plângă acum de se prăbuşeşte cerul pe el, iar în secunda următoare să-şi uite supărarea, să zâmbească şi să fie toată lumea a lui. De multe ori, trăieşte în lumea lui şi doar a lui…Se bucură de visele lui…Iar când iubeşte te îmbracă în toată dragostea lui..
Dacă ar fi să analizăm rece toate acestea, am trage concluzia că multe lipsuri are copilăria, că e nedesăvârşită, că e săracă, plină de naivitate, de banalităţi. Dar copilul face ca cele mai simple lucruri să capete valoare, cele mai banale să aibă sens.
Nu vreau să analizez teoretic toate acestea. Doar m-au copleşit aceste gânduri. Să nu spuneţi că, da, dar copilul trăieşte în lumea lui imaginară, a poveştilor şi asta nu e deloc reală. Nu o fi reală, cuvânt cu cuvânt, parte cu parte, dar ceea ce simte şi trăieşte copilul când se cufundă în lumea poveştilor e cât se poate de real.
Recunosc… Am greşit, pentru că m-am referit doar la copii… Unde e graniţa care desparte copilăria de restul vieţii? Trebuie neapărat să fie? Să punem un hotar, dincolo de care să devenim pietre? Auzim pe mulţi că vor să se bucure şi să-şi trăiască viaţa din plin, unii într-un fel, alţii în altul… Dar nu te poţi bucura cu adevărat de ea, decât dacă o trăieşti ca un copil…
Unii, auzind aceste afirmaţii, ar începe să arate imperfecţiunile copilăriei. Dar asta, doar dacă nu observă că nu la mintea de copil mă refer, cu toate că şi mintea el şi-o uneşte cu sufletul… Da…Un copil gândeşte mai mult cu sufletul… Vor spune alţii că nici asta nu e bine… Vor spune, cumva, pe bună dreptate, că de multe ori pierd cei care gândesc aşa. Dar asta nu înseamnă că e un lucru rău, ci că nu e folosit aşa cum ar trebui…
Poate că nu numai unele pretexte m-au făcut să mă cufund în lumea copilăriei, ci şi zăpada, care prevesteşte Crăciunul…
Nu mi-aş dori să fiu iar copil de câţiva anişor, dar sincer, tot ce-aş vrea e simplitatea zilelor de acum ceva vreme, când tot ce aveam de făcut era :
să mănânc, să dorm, să cunosc lumea din jurul meu şi-atât.
Din păcate, vremurile ălea s-au cam dus. Asta e, mergem mai departe. Să sperăm că totuşi, ne aşteaptă un cer senin în faţă
Lipsa de griji e doar un aspect… Şi copiii au firea lor, deosebită de la unul la altul, au şi ei “grijile” lor…
Conform teoriei întâi de la “Teoriile majoratului”, s-au dus doar teoretic, nu şi practic.
nu l-ai mai postat odata? sau era acelasi titlu?
Nu, nu l-am mai postat niciodată. Însă am mai scris pe această temă. Mai exact de 1 iunie. Acel articol are o tentă nostalgică. Acesta nu, pentru că ştiu că multe lucruri nu le pierzi odată cu copilăria…
Tocmai despre acestea am încercat să vorbesc…