Vreau să fie Crăciun mereu. Chiar dacă Crăciunul e iarna şi nu-mi place frigul… Vreau Crăciun şi vreau să fiu singură (fizic) de Crăciun. În sufletul meu nu voi fi niciodată.

Îmi amintesc de când eram mică (da, a fost azi o zi a copilăriei pentru mine…) şi petreceam Crăciunul cu părinţii, cu rudele… Tata mai are 2 fraţi. Cele trei zile de Crăciun erau împărţite la ei şi la noi. Eram mai mulţi copii, deci nu mă plictiseam. Şi îmi plăceau şi discuţiile celor mari, deşi uneori vorbeau mult despre afacerile lor.

Pe parcurs ce am crescut, nu mai mergeam cu ai mei. Uneori nici nu stăteam acasă când aveam invitaţi. Stăteam doar la început un pic… Îmi petreceam Crăciunul prin părculeţele de distracţii, îngheţând de frig, cu obrajii roşii şi printr-un local în care-mi fac veacul de câţiva ani buni.

Anul trecut însă, cel puţin în prima zi, am fost acasă. Singură în camera mea. Deşi nu mi-a fost bine la început, apoi m-am obişnuit şi a sfârşit prin a-mi plăcea. E cea mai sigură cale ca nimeni să nu te supere/deranjeze/oftice etc. în zilele în care totul ar trebui să fie în linişte şi pace.

Visez acum Crăciunul de anul acesta. Sper să fiu tot singură…