Aparat dentar fix

Photobucket Doh, nu ştiu ce-mi veni acum să scriu despre asta, but here we go.

Ah, ştiu. Am văzut pe mai multe forumuri întrebări de la copii/adulţi oarecum speriaţi de fenomenul ăsta numit aparat dentar. Căutau informaţii, dacă doare, dacă deranjează, dacă poţi mânca/vorbi normal, căutau doctori buni, etc.

O să încerc să lămuresc un pic toate miturile legate de aparatele fixe, pentru că eu am (încă la prezent, mai am o lună şi gata :D ) şi am avut şi eu o perioadă în care aveam aceleaşi întrebări.

În primul rând, se numeşte aparat ortodontic. Ortodonţia e ramura stomatologiei care se ocupă cu aşezarea dinţilor în poziţiile lor normale. Am lămurit asta pentru că am auzit pe unii spunând proteză. E total greşit.

Înaintea deciziei de a merge la o consultaţie, fiecare are unele complexe. Bine bine, am înţeles că îmi trebuie, că parcă dintele ăsta nu e ok poziţionat, dar ce-o să zică lumea? Dacă râd colegii de mine, dacă n-o să mă mai placă fetele/băieţii? Într-adevăr, n-am să mint că e posibil, în cazul celor cu vârste sub 15 ani să primească unele replici tăioase. Pentru că aşa e mentalitatea la vârsta aia. Dar ar trebui să îţi aminteşti mereu că aşa e corect să faci, asta TREBUIE făcut pentru a nu regreta apoi mult mai mult. Acum poate vei suporta 2 replici răutăcioase, dar să ajungi mai mare la facultate şi să nu ai dinţii drepţi şi un zâmbet frumos va fi mai trist.

Dacă ai trecut de 16 ani şi nu te-ai decis încă să îţi faci un control cu pretextul că “deja am crescut, dinţii s-au format, e greu de acum să-i îndrepte, ce are dacă sunt aşa?” e foarte rău. Cunosc cazuri cu tineri de 21 de ani care poartă aparat dentar. Da, se îndreaptă ceva mai greu decât în mod normal (adică 2 ani maxim) dar e absolut necesar. Şi nu doar pentru estetică, să ai tu zâmbetul frumos. Mi-a explicat frumos un ortodont că treaba cu estetica e lucrul cel mai puţin important. E ceea ce se vede, dar ce contează într-adevăr e muşcătura. Dacă un singur dinte nu e poziţionat bine şi când muşti presiuna cade pe el, în câţiva ani (eu am avut problema asta şi dacă mai aşteptam vreo 3-4 ani pierdeam un dinte) îţi cade pur şi simplu.

De ce am ales să vorbesc de aparatele fixe? Pentru că sunt mai eficiente, ceva mai scumpe într-adevăr, dar îşi merită banii. Cele mobile au dezavantaje multe:

  • e mobil deci se poate scoate oricând (foarte rău pt. copiii mai mici, nesupravegheaţi, ştiu că e un chin să-l poarte şi dacă îl pot scoate, de ce nu?)
  • e foarte incomod. Are o chestie pe cerul gurii care să-l susţină.
  • provoacă salivare abundentă, vorbire sâsâită
  • timpul pentru îndreptare e mai mare, poate dura şi 3-4 ani

Problema cabinetului ales e destul de importantă. Să întrebaţi în stânga şi dreapta pentru că sunt unii doctori care, deşi ţi s-au îndreptat dinţii şi s-au acomodat, te prelungesc cât mai mult. Bineînţeles, din motive financiare.

În funcţie de bugetul pe care îl ai, poţi plăti ceva mai mult pe aparat cu brackeţi mai micuţi, mai puţin vizibili.

Când ţi-l pune nu doare, doar îţi lipeşte brackeţi pe fiecare dinte cu o compoziţie asemenea celei pentru plombe, cu laser. E posibil în primele luni să ai mici răni pe partea interioară a buzei, datorită brackeţilor. De asemenea, în fiecare lună, după activare (activarea presupune schimbarea elasticelor şi a firului) vei avea dinţii mai sensibili. Nu dor ca o durere de carie, doar sensibili. Nu poţi muşca, trebuie să mănânci lucruri uşoare. Te dor când îi apeşi/atingi. Doar vreo 3-4 zile.

Apropo de mâncare. Cică nu ai voie, cât timp îl porţi, să mănânci seminţe, alune, popcorn, covrigi, chestii din astea tari. Bullshit. Eu nu m-am abţinut şi n-am avut probleme :D

E destul de costisitor. Eu am dat 1100 RON acum 2 ani, la un cabinet din Iaşi. Fiind din Botoşani, mă costă şi drumul lunar la Iaşi. Şi de asemenea, în fiecare lună, activarea se plăteşte. La mine e 60 RON. Aceste preţuri variază. Am auzit unii care dau mai puţin, alţii mult mai mult. Acum depinde de oraş, cabinet, doctor.

Cam atât. Dacă îmi mai amintesc mai completez :)

Categorii: Note de vară
You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
2,029 Comentarii
  1. Netty says:

    si apropo de preturi, astea le-am vazut la o clinica, unde cel mai ieftin implant costa 25 mil lei. Tinand cont ca exact ce au astia la 25 mil lei, acelasi model, pe mine m-a costat mai putin, consider ca si preturile la extractii molari ar trebui sa fie mai ieftine la alte clinici.

  2. oanaoaky says:

    buna!ma bucur mult ca am gasit ceva despre aparate dentare:)sunt o mama de trei fete,dar pe cea mare greu o conving sa mearga la dentist avand probleme destule chiar de micuta:(o mare rugaminte la voi sa-mi recomandati la cine sa merg,la ce doctori ortodonti,dar specializati pe copii,sa aiba rabdare…..va multumesc mult si va pup!

    • Anca says:

      pt oanaoaky
      eu merg de aproximativ 5 ani la doamna doctor Irina Zetu, nu stiu exact de unde esti, dar doamna are un cabinet undeva in Nicolina (Iasi). E foarte profi, iar preturile sunt ok, avand in vedere in Bucuresti sunt ridicol de mari. Daca dai o cautare pe google sigur o sa gasesti o adresa si un numar de contact. Numai succese!

  3. Netty says:

    Vai, e cel mai lung tratamet de care am auzit, insa si eu il port de 3 ani si ceva si sper sa fac doar 4;)));)))))))))))))

    • Anca says:

      de 5 ani merg la doamna respectiva, dar cu aparatul am stat 4…aproximativ un an au durat tratamentele care mi-au pregatit dintii pt aparat (extractii, tratarea cariilor, detratraj)

  4. Roxi says:

    Salut, eu am scapat de aparatul dentar dupa 3 ani de munca. Rezultatul este destul de satisfacator, singura nemultumire este ca atunci cand mi-a fost indepartat aparatul, mi s-au distantat si 2 masele (ultimele). Explicatia dl. dr. a fost destul de ciudata si chiar putin iritanta, dar ma bucur de restul lucrarii si acum sper sa mearga totul bine cu contentiile. De asemenea, mi-ar fi putut curata dintii mult mai bine. Ce am observat eu insa, este ca s-au creat niste fisuri, care am inteles ca oricum apar la majoritatea oamenilor (de la un stomato), insa purtarea aparatului sigur a agravat.
    O parere mi-am format-o insa, nu exista dr. ideal si tratament ideal si nici nu se merita sa-i cautati pe cei ale caror preturi sunt umflate, nu inseamna ca sunt m
    ai buni.

    Toate bune,

  5. Tourette says:

    Tratamententul meu s-a-ncheiat de-o saptamana, dupa 1 an si 5 luni, din care 4 luni au fost fara activare pentru ca am continuat tratamentul in afara. Sunt multumit de rezultat si ma bucur ca s-a terminat mai repede decat ma asteptam. Ieri am primit retainerul si am inceput sa ma obisnuiesc cu el. E placut sa-ti atingi dintii cu limba si sa poti musca cu pofta dintr-un mar. :D

  6. Roxi says:

    Tourette, la ce dr. ai fost?

  7. Tourette says:

    Am fost la dr. Rosu J. din Iasi.

  8. nicu says:

    salut …am si eu eu o intrebare daca imi puteti raspunde va rog….sunt din constanta si caut un doctor ortodont din iasi ….lorin stelea il cheama….are cineva un nr de tel de al lui….la noi in cta sunt preturi exorbitant de mari si imi convine mai mult sa fac un drum la o luna

  9. Roxi says:

    Dr. Stelea – 0232222703, dar eu zic sa te gandesti bine daca esti dispus sa platesti naveta care poate tine si 3 ani.

    Tourette, eu te sfatuiesc sa nu te ambalezi f tare la muscat mere pt ca dintii inca sunt sensibili cat porti contentie si inca ceva valabil pt toata lumea, fructele foarte tari e mai bine sa fie taiate.

    Numai bine.

  10. paulica says:

    hello :)
    pff, cateva zile mi-au trebuit sa citesc toate comentariile:)) dar tare interesante lucruri am aflat aici, multumiri didei pt efortul de a tine blogul:D
    in curand intru si eu in clubul purtatorilor de aparat dentar…;)
    si eu sunt din iasi, si observ ca foarte mult se plange lumea de dr. stelea, cu cateva exceptii… mie mi-a fost sugerat de cineva, dar de la inceput am zis k mai bine raman la ortodontul la care merg cu recomandarea stomatologului meu cu care colaboreaza… merg la dr bogdan dragomir, la clinica stomalux-iasi, e comunicativ si f de treaba pana acum.. cu problemele legate de carii la aceeasi clinica merg, la dr. iulian fatu care mi se pare ff bun si priceput, desi e tanar..
    preturile mi se pareau oarecum maricele, dar din ce am citit pe aici imi dau seama ca de fapt sunt mai mult decat acceptabile, unii vad ca au platit preturi f mari pe tratamente si aparate… in trecut am mai mers si la alte cabinete din iasi (pt motivul ca erau mai ieftine), cu diferite cariute si aveam probleme dupa un timp relativ scurt (de exemplu o plomba pusa pe un canin s-a desprins efectiv dupa aprox 3 luni).. in schimb cu lucrarile facute de dr. fatu nu am avut probleme niciodata si de acum nu mai merg in alta parte, decat la el…
    probleme am destul de mari cu dantura, totusi ma resemnasem si ma gandeam ca sunt condamnata sa am dintii strambi pe vecie:))) insa acum am ocazia sa imi pun aparat, cam tarziu, la 25 de ani, dar stiu ca nu e imposibil, plus ca vine dupa cateva tratamente, pt ca nu sunt chiar sanatosi dintii mei..:(
    oricum, f de folos sfaturile si experientele voastre, si incurajatoare :)
    daca doreste cineva, pot reveni cu detalii despre cazul meu pe parcurs:D
    o zi buna;))

  11. Netty says:

    Pentru Nicu,

    Nu cred ca preturile sunt EXORBITAMTE in Constanta.
    In locul tau as:
    1. vedea preturile la aparate la mai multi ortodonti
    2. mi-as pune aparat metalic-cost 1000-1500 ron/ aparat, activare cam 75-100 ron/ aparat lunar sau la 1 luna si jumatate
    Eu port de 4 ani, din care aprox 2 ani la cineva care mi-a gresit tratamentul si mergeam aprox. 100km la medic si nu s-a meritat drumul. Ulteriro m-am mutat la alt midic care venea el in localitatea in care domiciliez, care a rezolvat tampeniile primului ortodont.
    Nu as face naveta Constanta – Iasi. Va trebui sa mergi la 30 zile, 45 zile sau 60 zile, depinde de tratament. Te bagi la o asemenea naveta?’”
    Mergi pe aparate metalice. Stiu ca se vad, deoarece si eu port si ma stresa ideea la incpeut. Acum nu-mi pasa…scap de un aparat curand, iar de al doilea scap abia in 2012-asta e. ce ma bucura acum este ca tratamentul legat de asezarea dintilor, de tratatea parodontozei, legat de implant a dat roade………..rabadare, multa cheltuiala, cateva drumuri….asta e . Sanatate!!!

  12. Netty says:

    Pt Paulica,

    succes!!! Eu am 30 de ani si pana acum sunt f multumita de cum arata dantura mea. Nu e tarziu niciodata. Este o decizi buna

  13. Lavinia says:

    Eu port aparat dentar de app 4 ani si luna viitoare trebuie sa ma duc sa mi-l scoata.Mi s-a spus ceva de o contentie si un fixator.Am inteles de la dr ca sunt foarte bune,dar totusi sunt cam scumpe…Tot la dr Stelea sunt si eu,si mi se pare un doctor foarte foarte bun.Eu am respectat aproape tot ce mi-a spus si chiar nu am avut probleme cu dantura.Mi-e frica doar sa nu-mi sara smaltul de pe dinti cand o sa-mi scoata braketii…iar apoi sa devina sensibili.Nu exista alta metoda de scoatere a braketilor decat cea de “tragerea a lor pur si simplu cu un cleste”?

  14. raluca says:

    la ce cabinet ai fost?

  15. Andreea_eea says:

    Buna!

  16. Andreea_eea says:

    Buna ! Numele meu este Andreea si am aproape 14 ani . Am si eu o curiozitate … Adica am mai multe … as vrea sa ma informez mai bine despre aparatul dentar … si as vrea sa ma ajutat … daca te doare cand il pui si cand il scoti … cat timp dureaza sa ti-l puna ( cate ore ) … daca ati plans de durere … ce nu trebuie sa mananci … daca rad colegii … cum voi intra in clasa cu el ? Chestii din astea … care ma framanta rau de tot …

  17. Andreea_eea says:

    M-ar interesa si un stomatolog priceput si care are rabdare cu pacientii … din Iasi …

  18. Dida says:

    Andreea, cine are sa-ti raspunda, o s-o faca aici. Nu accept adrese de mail in comentarii. Merci.
    Nu te doare cand il pune, il prinde cu o compozitie gen cea de plomba, cu laser, nici cand il scoate.. doar simti ca umbla ceva la dinti, atat. Dureaza vreo 2 ore sa-l puna. Il scoate in 10 minute cam :P
    O sa-ti spuna doctorul ce nu tre sa mananci (gen covrigi tari, popcorn etc.)
    Mai citeste prin comentarii pareri :)

  19. Andreea_eea says:

    aha…dar poti pune numai pe o arcada aparat ?

  20. Andreea_eea says:

    Am mai citit comentarii … aproape toate … :D

  21. Dida says:

    Se poate, dar asta decide doctorul. Daca e nevoie doar pe una.

  22. Andreea_eea says:

    Dar , tu ce varsta ai si de unde esti ? daca nu insist … Imi este frica … de cum imi voi peria dintii … de cate ori mii voi peria pe zi … cat timp … Si culorile alea ajuta la ceva … sau sunt puse de moft ?

  23. camelia says:

    Am o intrebare!
    Acum in februarie trebuie sa merg la un control de sase luni la dr. Stelea,dupa ce mi-a dat jos aparatul ortodontic mi-a dat un aparat de noapte si mi-a pus in fir in spatele dintilor.

    Acum dupa sase luni voi ce stiti,ce poate sa imi faca :)) si cat costa?

  24. Lavinia says:

    buna camelia.si eu sunt la dr stelea.inainte de craciun mi-a scos si mie aparatul si acum am unul de noapte si un fir pe dintii de jos.Din cate am inteles acel aparat nu este chiar atat de eficient.si imi dau cu parerea pt ca mie deja mi s-au miscat dintii si mi se formeaza o strunga intre dintii din fata.Cred ca o sa-l vizitez mai repede de 6 luni pe dn doctor:)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>