Aka carte de identitate. Am pierdut-o şi m-am dus azi să o fac iar. Buuun. Ajung la evidenţa populaţiei, îmi spune condiţiile: certificatul de naştere, originalul şi copia după contractul de la casă, copie după buletinul tatei, tata prezent să semneze că e de acord să-mi elibereze altă carte de identitate, taxă plătită la Impozite şi Taxe şi timbru fiscal cumpărat de acolo de la Evidenţa populaţiunii.
Bun, întoarce-te acasă, caută contractul de casă, mergi la taxe şi plăteşte 7 lei, mergi la Evidenţa populaţiunii şi cumpără timbru fiscal de 4 lei (care de fapt sunt 2 timbre, unul de 3 lei şi unul de 1 leu), cheamă pe tata cu C.I lui, fă copiile şi prezintă-te la nenea de la ghişeu de acolo.
Nenea:
- Deci l-aţi pierdut.
Eu:
- Da.
- Declaraţia că e pierdut o aveţi?
- Huh?
- Completaţi aici.
(îmi intinde foaia, completez eu…)
- Declaraţia că sunteţi de acord să-şi facă C.I aveţi?
Tata:
- Nu… (huh?)
- Poftim, completaţi foaia.
(completează şi tata, semnează)
- Bine, domnule, cu dumneavoastră am terminat. Fetele mai rămân pentru detalii. (fetele: eu şi sora mea)
Pleacă tata.
Nenea cu o voce ştrengară:
- Doamnelor, dvs. m-aţi păcălit.
- Huhuhu?!?
- Păi aici nu e originalul contract de la casă. E tot copie. Vedeţi aici că trebuia ştampila roşie…
(mama îmi dăduse contractul, nu m-am uitat la el). Sună la tata, care plecase de 3 minute. Vine tata înapoi:
- Păi şi nu se poate fără original? Aveţi copia acolo, originalul oricum nu-l păstraţi.
- Păi nu domnule că dacă dvs. aţi vândut casa?
- Mda (faţă lungă, nervi).
Merg înapoi acasă, caut originalul, iau originalul, duc originalul la nenea cu mustaţă.
Se uită nenea, compară, îmi pasează înapoi originalul şi mă trimite la pozat. La pozat a fost un nene drăguţ, care a făcut 2 -3 glume.
- Domnişoară, vă uitaţi la Cârcotaşi?
- Da, de ce întrebaţi?
- Ştiţi ce înseamnă asta? (şi bate cu arătătorul în obraz)
Zâmbete, râsete.
- Păi se poate să pierdeţi C.I? Ehehe, vă iau banii. Ce vreţi să vă faceţi când o să fiţi mare?
- Încă nu ştiu, de ce?
- Să ştiu cui îi iau banii.
- Deocamdtă lu` tata ![]()
Pac-pac. Gata!!
Am uitat să menţionez că e o căldură insuportabilă şi m-am plimbat în toate locurile. Noroc cu sora că era cu maşina.
Morala: Aveţi grijă de actele voastre că vă freacă nenii ăştia prin toate instituţiile oraşului.


Da, fain, birocratia de rahat din Romania. Zi mersi ca nu ai pierdut tot calupul de acte (certificat de nastere si buletin) ca erai data nula
Mda. Şi aşa acu îs o fantomă, a nimănui
si ai reusit sa rezolvi toate astea intr-o zi…da fapt pana in pranz? e un record…
Da. De la ora 9 la 13.
Da da, il stiu pe nenea cu mustata. L-am vazut si eu zilele astea, tot pentru buletin
Ce să zic, drăguţ el, zâmbăreţ, politicos… Na, îşi făcea munca la faza cu contractul, l-am înţeles. Dar am mai făcut un drum aiurea